În sfârșit s-a început ”anchetarea” drumului Piatra Neamț – Roman

5

Am spus în 2010 ( clic aici ) și ni s-a zis să nu ne mai dăm specialiști. Am spus în 2011 ( clic aici ) și ni s-a spus că nu știm ce vorbim. Am mai spus și în 2012 și în 2013 și în 2014 și de fiecare dată am fost luați peste picior. Iată că după ani de zile în care am fost contraziși cu vedrum-alunecos-ploaiehemență de ”specialiștii” în drumuri și de unii colegi din presă, instituțiile statului au ajuns la concluzia că rețeta de asfalt folosită la drumul Piatra Neamț – Roman este una ”criminală”. Așa că, de pe drumul Piatra Neamț – Roman și de pe încă câteva drumuri din județ s-au luat probe ca să se treacă la anchetă. Pe șoselele unde s-au constat din probele de asfalt că suprafața carosabilă pune în pericol viața șoferilor, au apărut deja semne de circulație care ne avertizează că drumul este alunecos în condiții de ploaie.
Principala suspiciune pe care o au anchetatorii este cea pe care am avut-o și noi ani de zile și anume că pentru a reduce cheltuielile, proiectanții au propus soluții cu agregate și rețete ieftine iar constructorii au executat adevărate patinoare din asfalt pe care frânarea unui autoturism este viciată.
De ce au trebuit să moară atâția oameni în accidente rutiere până ca cineva să își dea seama ca e ceva în neregulă cu asfaltul? Pentru că altcineva a trebuit să se îmbogățească și pentru că instituțiile acestui județ erau corupte până în măduva oaselor. Să nu credeți că măcar acum, în ceasul al 12-lea, această anchetă este coordonată de instituțiile nemțene. Nu. Ca la orice fapte grave e nevoie de anchetatori din afara județului pentru ca ancheta să se deruleze corect.
Implicarea instituțiilor din Neamț în acoperirea acestor asfaltări criminale este evidentă deoarece, deși ancheta este în plină desfășurare, toată lumea tace mâlc să nu cumva să transpire ceva în presa locală și să afle oamenii de ce le-au murit rudele pe șoselele nemțene.

pare-mozaic
În poza de mai sus nu e un pavaj de tip mozaic. În poza de mai sus este asfaltul dintr-o curbă de pe drumul Piatra Neamț – Roman, una dintre curbele unde atunci când ploua apar cruci pe marginea șoselei…
Din mașină este foarte greu să îți dai seama, dar dacă te dai jos și încerci să fugi pe asfalt ai toate șansele să aluneci și să cazi din picioare chiar și atunci când carosabilul este uscat.
Am fi vrut să nu putem spune și la acest subiect că am avut dreptate 100% pentru că dreptatea noastră nu valorează nimic în comparație cu oamenii care au murit din cauza acestui carosabil criminal, dar din păcate …
Sperăm din tot sufletul ca cei vinovați să meargă la pușcărie și mai sperăm ca cei care sunt în funcții de conducere în instituțiile nemțene să se trezească la realitate și să ceară constructorilor de drumuri lucrări de calitate, la standarde europene, nu patinoare pe care să murim cu zile…
Din cauza corupției și a dorinței de înavuțire a unora, în continuare mor oameni pe drumurile județene și chiar pe drumurile din Piatra Neamț, deoarece calitatea asfaltului este direct răspunzătoare de distanța de frânare și de multe ori această distanță face diferența dintre viață și moarte.

asfalt-patinuar

I.R.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
5 Comentarii
  1. FLORIN spune

    Asteptam anchete din afara judetului/tarii/continentului/planetei privind distrugerile Apa Serv la centura orasului Piatra Neamt,distrugeri care au facut ca centura orasului sa arate ca la raliul Paris-Dakar si 2 benzi pina la iesire din oras sa fie IMPRACTICABILE .
    La fel si strada Fermelor,ca de altfel toate strazile din oras care au suferit reparatii in urma interventiilor de la Apa Serv.

    Asteptam deasemenea ca sa fie arestati toti procurorii/judecatorii din Piatra Neamt care au fost complici in ultimii 15 ani la devalizarea orasului.

    Asteptam sa fie arestati cei din consiliu local/judetean care si-au dat acordul la devalizarea acestui oras/judet.

    Asteptam sa fie arestati toti din administratia locala/primarie care au fost complici cu Pinalti la devalizarea/pauperizarea/lichidarea acestui oras.

    Asteptam destructurarea si arestarea celor care au condus Politia Locala …care a fost o unealta a sistemului mafiot condus de Pinalti.

    Asteptam destructurarea sistemului mafiot de la Politia Municipala/Judeteana care prin complicitate si inactiune au compromis aproape definitiv siguranta cetatenilor in judet /oras.

  2. remus spune

    voi sunteti soferi adevarati ,incat sa va fuga fundul masinii pe soseaua umeda :)) sunteti penibili dragi soferi !iarna ce faceti?muriti la volan?

  3. mircea spune

    acuma zi sincer, chiar crezi ca se va face ceva? eu prevad cativa ani de expertize, licitatii organizate ca sa se aleaga firma care sa faca expertiza, intre timp, Doamne-fereste o sa mai fie cateva accidente, vin alegerile si se uita, ca oamenii sunt ocupati cu galetile, zaharul si uleiul si cam atat. fostul prefect a fost si el implicat intr-un accident pe acolo, chiar nu a avut oua sa ceara o expertiza a carosabilului?

  4. vio spune

    in intersecti de la Baratca mergand spre Roman am fost nevoit sa franez si am alunecat ca pe ghiata desi era vara,dar carosabilul era umed.

  5. cris spune

    Asa este , am pățit de două ori de mi-a alunecat mașina de spate. Am sesizat politia ca e ceva ineregula cu piatra din asfalt. Mi-au răspuns ca știu
    .. Și a rămas la stadiul asta
    Undeva prin 2011 parca au decopertat partea periculoasa. Sa fie trași la răspundere cei vinovați, cunosc destule familii care și-au îngropat copii din cauza lor.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate