În Neamț au fost angajate 13.266 de persoane, în anul 2018

1

Ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul ANOFM, în anul 2018 au fost încadrate 282.921 persoane.

Din totalul persoanelor ocupate până la data de 31 decembrie 2018, 104.239 au peste 45 de ani, 70.989 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 59.321 au între 25 și 35 de ani, iar 48.372 sunt tineri sub 25 de ani (dintre care 27.373 tineri NEET). Cele mai multe persoane încadrate sunt de sex masculin (159.098), numărul femeilor fiind de 123.823. În funcţie de rezidenţă, 154.513 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 128.408 persoane sunt din mediul rural. Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (88.827), profesionale (67.864), gimnaziale (62.338), 29.011 fiind cu studii universitare.

Din numărul total de persoane încadrate prin intermediul ANOFM în anul 2018, 174.068 (61,52%) fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele ANOFM.

Un clasament al judeţelor cu cele mai multe persoane angajate arată că București ocupă primul loc (21.229), urmat de Timiș (20.516), Suceava (16.868), Neamţ (13.266) şi Iași (11.507).

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.

În anul 2018, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 594.505 persoane.

  • ANOFM, Serviciul Comunicare şi Secretariatul Consiliului de Administraţie

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Radu spune

    Vrajeli. Totul e pe hartie. Firme fictive care inceaca sa prinda si asa putinii bani europeni de prin proiecte, firme ce trebuie sa angajeze fictiv ca sa aiba punctaj mai bun.Doar o mare minciuna, ca de obicei. De ce nu exista un grafic cu nr de angahati din judet,separat nepotismele din primarii, ca sa vedwm intradevar cati oameni au un loc de munca. Si doar cei cu contracte pe perioada nedeterminata si cei cu o vechime de cel putin 2 ani. Ceilalti nu pot fi luati in calcul, nu putem considera sigur un loc de munca temporar

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate