Cum se înțeleg primarii de comune cu cei care se află acum la conducerea județului Neamț

1

Am întrebat mai mulți primari de comune din Neamț: ”Cum vă înțelegeți cu cei care se află acum la conducerea județului Neamț?”

Adrian Neculai Nastasă, consilier primar Agapia: Foarte bine, tot timpul au răspuns pozitiv la cererile și doleanțele UAT Agapia.

Acozmei Emilia, primarul comunei Bălţăteşti:  Cu cei din conducerea judetului ma  inteleg destul de bine.

Dănuț Petraru, primarul comunei Bîra: Nu sunt probleme la nivel de Bîra și cu conducerile județului de până acum nu au fost probleme.

Cezar Mihai Voroneanu, viceprimar cu atribuții de primar în comuna Bîrgăuani: Bine.

Cazimir Mihai, primarul comunei Boghicea:Mai mult sau mai puțin. Câteodată am avut parte de sprijinul lor, câteodată nu.

Niță Geo-Ovidiu, primarul comunei Borca: Consider că nu prea bine.

Vali Puică, primarul comunei Borlești: Relația mea ca primar este una foarte bună cu cei care conduc județul Neamț, cu Consiliul Județean Neamț și cu domnul președinte Ionel Arsene. Cu ajutorul celor care conduc județul am reușit să fac în comuna Borlești lucruri care nu s-au făcut în ultimii 30 de ani. Este foarte important nu doar că mă înțeleg bine cu județul, ci că avem la judet pe cineva care are un cuvânt de spus și are putere de decizie și la nivel național. Degeaba se înțelege bine un primar cu un președinte de Consiliu Județean dacă președintele de Consiliu Județean nu aduce bani în județ și nu face parte din echipa care conduce România, cum este acum cel de la Neamț.

Georgeta Blaj, primarul comunei Boteşti:Foarte bine.

Lozonschi Daniel, primarul comunei Brusturi:O colaborare de nota 10.

Coroamă Dumitru, primarul comunei Ceahlău:Bine. Am avut parte de sprijinul lor.


State Gheorghe-Daniel, primarul comunei Cîndeşti:Bine. Nu am avut probleme.

Aurel Ciocanel, primarul comunei Costişa:Foarte bine, ne cunoaștem de aproape o viață. Întotdeauna am avut o conlucrare bună.

Anton Covasan, primarul comunei Dămuc: Foarte bine. Am intrat într-o relație bună, de prietenie. Am și promisiuni, m-a și ajutat foarte mult. Îmi plac oamenii care fac lucruri bune. Eu acum nu perii, dar oamenii ăștia chiar fac lucruri bune.

Constantin Păduraru, primarul comunei Dochia: Am parte de sprijin. Mă duc la domnul președinte Arsene, stam de vorbă, înțelege și mă ajută cu problemele care mai apar pe la primărie. Colaborez foarte bine și cu doamna prefect.

Șoican Iosif, primarul comunei Doljeşti: Trebuie să ne înțelegem și să colaborăm, pentru a face aceste lucruri.

Ion Nechifor, primarul comunei Drăgănești:Foarte bine.

Ioniţă Ion, primar interimar al comunei Dragomireşti:Ne înțelegem bine.

Mihai Michiu, primarul comunei Dulceşti: Mă înțeleg bine cu toată lumea.

Catană Nicolae, primarul comunei Dumbrava Roşie: Nu am avut nicio problemă. Întotdeauna când am avut un of sau am bătut la ușă după o opinie, mi s-a dat. E o colaborare corect profesională.


Gheorghiu Cristinel Vasile, primarul comunei Farcaşa:Am discutat problemele pe care le avem, mai ales în zonele afectate de calamități. În limita posibilităților și a atribuțiilor, ne-au ajutat.


Bereșoae Pavel, primarul comunei Gherăeşti:Eu înclin să cred că suntem toți de bună credință. Nu am tangențe mari cu politica, dar îmi doresc să am o colaborare bună cu toată lumea. Să ne desfășurăm activitatea pe niște principii. Să fie moralitate și corectitudine. Schimbarea vine din fiecare dintre noi.


Manea Gheorghe, primarul comunei Ghindăoani: Bine.

Ciubotaru Vasile, primarul comunei Girov:  Cred că suntem unicat. Nu s-a făcut asupra noastră niciun fel de presiune, iar  tot timpul când am avut o problemă, am găsit înțelegere și rezolvare de la conducerea județului.


Mihai Gontaru, primarul comunei Gîrcina: Foarte bine. Ar trebui să avem cu toții o colaborare bună.

Băbuţă Vasile, primarul comunei Gâdinți: Foarte bine.


Alexandroaia Vasile, primarul comunei Grinţieş: Eu sunt de altă culoare politică, dar nu s-a pus niciodată problema să am impedimente.  Când am apelat, am fost susținut, n-aș putea spune altfel. Am  relație bună cu conducerea actuală a județului.

Constantin Mătasă, primarul comunei Grumăzești:Foarte bine.

Lupu Gavril, primarul comunei Hangu: Bine. Ne-au ajutat în toate problemele atunci când au existat.


Baciu Ioan, primarul comunei Horia: Chiar dacă sunt primar PNL, nu au fost probleme. Când am avut nevoie de avize  sau absolut orice, colaborarea a fost una foarte bună.

Săbărel-Vanea Roșu, primarul comunei Icuşeşti:Mă înțeleg bine.


Petrică Prichici, primarul comunei Ion Creangă:Avem parte de sprijin. Dar munca e a noastră, dacă te zbați..reușești. Totul depinde mai multe de specialiștii de la nivelul primăriei.


Rotariu Vasile, primarul comunei Mărgineni: Foarte bine. Am găsit toată înțelegerea la domnul președinte al CJ Neamț, chiar ne înțelege omul și încearcă să ne ajute pe cât posibil.

Bîrjoveanu Ioan Marcel, primarul comunei Moldoveni:Mă înțeleg bine. Nu îi deranjez cu foarte multe nevoi, ne cunoaștem destul de puțin, dar, de câte ori am avut discuții cu ei, ne-am înțeles bine.


Ticușor Vasiliu, primarul comunei Petricani:Cu președintele Consiliului Județean Neamț mă cunosc din liceu, cu vicepreședinții de ani buni și cu toți am o relație profesionala foarte bună. Mereu au ascultat și au rezolvat numeroase probleme ale comunei Petricani. Sper să avem aceeași colaborare bună și pe viitor.


Nicorescu Neculai, primarul comunei Piatra Șoimului:Mă înțeleg destul de bine.


Holmanu Constantin Augustin, primarul comunei Pânceşti:Ne înțelegem foarte bine și am sprijinul CJ permanent.

Lungu-Bordea Petru, primarul comunei Pîngăraţi: Ca întotdeauna: dacă muncești mult, te sprijină și ei. Nu am nimic împotriva celor care conduc județul.


Vasile Dorneanu, primarul comunei Pipirig:Există o colaborare foarte bună atât cu domnul președinte al Consiliului Județean, cu doamna prefect  și cu personalul de la cele două instituții, cât și cu directorii și șefii instituțiilor deconcentrate.


Croitoriu Cristian, primarul comunei Podoleni:Ne înțelegem bine. Fiind o comună fără auto-finanțare, depindem de ajutorul de la Consiliul Județean, spre deosebire de alții, cum ar fi  Dumbrava, Săvinești, Cordun sau alte comune cu industrie puternică.

Vasile Emil Dascălu, primarul comunei Poienari:E ok, e în regulă. Nu prea am avut nevoie… dacă mi-au aprobat extinderea de apă și canalizare… parcă mi-e rușine să cer și altceva acum.


Țarălungă Sebastian Bogdan, primarul comunei Războieni:Eu pot să spun că mă înțeleg foarte bine, cum m-am înțeles întotdeauna.

Motfolea Vasile, primarul comunei Rediu:Bine.

Ciobanu Manole, primarul comunei Români:Relația este foarte bună. Sunt la al patrulea mandat.

Chirilă Nicu, primarul comunei Ruginoasa:Foarte bine. Am primit în ultimii trei ani zero lei de la Consiliul Județean. Vă dați seama cât de bine ne înțelegem. Ce aș putea să spun, ce notă să dau?! Zero lei, zero nota pentru ei.


Iacob Gheorghe, primarul comunei Sagna:Bine.


Dascălu Valeria, primarul comunei Săbăoani: Bine.

Horciu Daniel, Primarul comunei Săvineşti: Până în momentul de față, bine.


Oatu Sorin, primarul comunei Ștefan cel Mare:Noi, comuna Ștefan cel Mare, suntem mulțumiți de colaborare.

Găină Iulian, primarul comunei Tarcău: Eu exist pentru ei, dar ei pentru mine nu. Singura ședință de  colegiu prefectural de anul trecut a fost făcută după ce am sunat-o pe doamna prefect . Cât despre CJ.. fac o pauză, ca la momentul de reculegere, și considerați că și tăcerea e un răspuns. E trist, dar adevărat. Nu sunt conștienți că anul acesta sunt două alegeri destul de importante. Măcar în an electoral de s-ar apropia de noi. Dar nu îi interesează.

Ursache Daniela, primarul comunei Tașca: Bănuiesc că nu e o noutate că am o relație și excepțională, și exemplară în același timp. E una dintre puținele declarații pe care le fac cu lacrimi în ochi, deoarece conștientizez după 27 de ani de administrație ceea ce se face acum în CJ Neamț, în județ, cu  fondurile, câte lucruri se schimbă. Nu a fost așa niciodată de la Revoluție încoace. Ar trebui să nu ne intereseze culoarea politică și să conștientizăm că ce face omul acesta acum va rămâne peste ani pentru toată lumea.

Constantin Machidon, primarul comunei Tazlău:Foarte bine.


Lucaci Ștefan, primarul comunei Tămășeni:Știți cum, doar s-au văzut bugetele cum s-au dat… Nu am avut sprijin din partea nimănui. Ne descurcăm și noi cum putem.


Vasile Mărculeț, primarul comunei Timișești: Din punctul meu de vedere foarte bine, în special cu Consiliul Județean Neamț. De atlfel, CJ are aprobată o investiție în comună la noi pentru centru de zi, case sociale și ne bucurăm că au ales comuna Timișești.


Butnariu Petru Dorin, primarul comunei Ţibucani: Și da, și nu. N-aș putea să mă plâng atât de tare. Am fost pe forțe proprii, am cheltuit banul în mod conștiincios și lucrurile par a fi bune. O colaborare normală din punct de vedere instituțional.

Tănăselea Ion, primarul comunei Urecheni: Mulțumim celor care sunt la conducerea județului, pentru că întotdeauna am găsit sprijin și înțelegere pentru unele situații. Nu prea multe, dar nici nu ne dorim să fie, pentru că, în momentul în care ajungem la cei din conducerea județului înseamnă că sunt probleme pe care nu le putem rezolva la nivel local. Sperăm să se continue tot așa.

 

Gheorghe Murariu, primarul comunei Văleni:Eu am avut înțelegere. Am observat că nu s-a ținut cont de culorile politice, deși eu sunt de la PNL. Unde am mers cu probleme, am găsit înțelegere și trebuie să recunosc asta. Bine, ce s-a putut, s-a putut, ce nu s-a putut, nu s-a putut. Sunt probleme care se pot rezolva, altele care nu se pot rezolva. Nu doar comuna Văleni este pe harta județului.

Maria Adriana Petrariu, primarul comunei Vînători- Neamț: Dintotdeauna a existat o înțelegere bună cu cei de la conducerea județului Neamț.


Filip Ioan, primarul comunei Zănești:Nu prea mi-am dat seama. Ca orice primar, cred că nu face diferența între noi.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Cornel spune

    Dl Robert vorbiți D vstra la CJ , poate reușesc să i de-a niste fonduri Dl ui GĂINĂ de la Tarcău ,Nu pentru El , Au un grup , Ansamblu de copilași Acolo la școală ,care ar trebui să ajungă în Spania la un Festival ceva și nu au banii necesari , primarul ,cu Doamna care se ocupă știu acest lucru , Nu și Copii , poate intre timp au aflat ,De aceea e Supărat dom primar .Dl Tabăra de la TVR , se pare că Nu a Reușit sa întreprindă nimic cu acest lucru

    ADMIN: Am consultat lista de proiecte depuse pentru finanțări nerambursabile conform Legii nr. 350/2005 la Consiliul Județean Neamț. Din păcate nu am găsit nici un proiect depus prin care să se ceară bani pentru ce spuneți dumneavoastră… Poate daca cineva ar face și un proiect să ceara bani ar primi…. altfel nu prea vad șanse sa vina cineva si sa basculeze niște bani in fața primăriei si sa plece mai departe….

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate