Imuni în fața propriei indiferențe

Când Cape Town, unul dintre marile orașe ale lumii, a rămas fără apă pentru prima dată, oficialitățile din Africa de Sud au ridicat foarte serios problema remorcării unui ghețar din Antarctica pentru a furniza apă potabilă populației . Un alt amplu exemplu al devastării mediului îl reprezintă secarea în proporție de  80% a mării Aral, cândva al patrulea lac salin din lume, situat între Uzbekistan și Kazahstan.

Consumul global de apă este din ce în ce mai mare și se estimează o creștere cu până la 50% în următorii 30 de ani. Unele țări europene, ca Spania și Italia, sunt expuse în viitor unei deficiențe severe. Mari cantități sunt folosite în agricultură și nimeni nu poate prezice o modalitate de scădere a utilizării apelor pentru irigații atât timp cât cererea producției de alimente este în creștere.

Impactul schimbărilor climatice devine din ce în ce mai puțin previzibil. Zonele uscate devin mai secetoase, iar cele umede saturate la maxim. Apa nu este distribuită în manieră egală.  Asia ocupă 29,4% din suprafața Terrei găzduind 60% din populația mondială. Probabil aici găsim cel mai bun exemplu în privința ”inechității”  resurselor de apă, în China și India existând numai 11% din resursele de apă dulce a planetei. Factorii de risc se pot dezvolta regional, balansând între aspectele sănătății publice și cele economice.

Credeați că există dușuri poluante? Probabil primul loc îl ocupă Israelul la acest capitol, apa menajeră provenind în principal din stațiile de desalinizare care funcționează pe bază de combustibili fosili.

Pe ce ne putem baza efectiv?  Mottoul călătoriilor spațiale de decenii a rămas același-unde există apă, pot exista forme de viată. Aproximativ 60% din corpul uman este format din apă, aproape cât procentul acoperirii suprafeței Pământului, de 70%. Apa creează un mediu care susține și hrănește plantele, animalele și oamenii, făcând planeta potrivită vieții în general. Oceanele dețin aproximativ 96,5 la sută din toată apa Pământului. Apa există și în aer sub formă de vapori, în râuri, lacuri, ghețari, în pământ ca umiditate a solului și în acvifere, în noi și animalele noastre de companie. Dacă apa reprezintă viața în sine, nu trebuie să fie surprinzător faptul că temerile legate de sănătate și disponibilitatea aprovizionării cu apă suficientă se  pot transforma în avertismente apocaliptice. Un viitor înfiorător, arid, marcat de lupte sângeroase pentru câteva picături de apă reprezintă o temă standard pentru filmele de ficțiune. În curând vom afla cât de aproape sunt aceste coșmaruri.

Talentul național de a ignora resursele și avantajele naturale proprii este cultivat în manieră continuă. Plătim pentru apă îmbuteliată în alte țări, ignorând totodată potențialul local. Raftul ceaiurilor de import devine tot mai mare în marketuri, existența plantelor medicinale autohtone nemaifiind luată în considerare. Acestea sunt doar exemple minore. Părinții noștri nu au mâncat hamburgeri și nu cumpărau zilnic sucuri; mare parte dintre ei au băut apă din fântâni și au consumat produse autohtone.  Dezvoltarea liniilor de captare, îmbuteliere  și ambalare ar putea reprezenta afaceri de succes, nemaipunând în discuție efectul benefic al apelor  românești.

În perioada de glorie a relațiilor comuniste, apele minerale Borjomi, îmbuteliate în Georgia acopereau 10% din consumul sovieticilor, ajutând mult la mahmureală, la fel ca și sucul verde Tarkhuna, preparat de farmacistul Mitrofan Lagidze din tarhonul caucazian în 1887. În 1927 s-a deschis la Tbilisi o linie de îmbuteliere a băuturii răcoritoare recunoscută pentru diverse proprietăți benefice. Dacă nu ar fi devenit pasionați de flirtul cu violența, cu siguranță președintele rus și susținătorii săi ar fi avut mai puține dureri de cap în prezent.

Faptul că rănile se pot vindeca și după timp îndelungat nu mai este o certitudine, realitatea demonstrând permanența multor consecințe. Cel mai lung și greu război pare a fi cel al prejudecăților cimentate, în timp ce aspirăm la previziuni raționale și alternative mai sigure.