ANSAMBLUL FOLCLORIC “HAVSA BELEDİYESİ” EDIRNE, TURCIA

0

Ansamblul de Dansuri Populare “HAVSA BELEDİYESİ” prezintă dansurile Kırklareli din regiunea Edirne. De la formarea grupului în 2009, Ansamblul a obţinut şi păstrat primul loc. De asemenea a avut realizări regionale atât în provincia Edirne, cât şi în competiţii din ţară. Din ansamblu fac parte o sută de dansatori.

Ansamblul a participat la festivaluri naţionale şi international în străinătate din 2009. Printre festivalurile la care ansamblul a participat,  amintim: 2009 – Ungaria, 2010 – Bulgaria, 2011 – Bosnia.

Conducătorul Ansamblului este Gürkan Güzelharcan iar directorul artistic – Derya Uz.

 

În Anatolia – locul originar al multor culturi şi civilizaţii, dansurile populare sunt de diferite tipuri şi forme, dar fiecare dintre ele are ceva unic şi simbolic, ele referindu-se la prietenie, unire, dragoste şi afecţiune, entuziasm, curaj, iar temele vizează evenimentele sociale sau naturale.

ZEYBEK – Este numele general al părţii de vest al Anatoliei, cu centrul în împrejurimile Aydın. Dansul bărbaţilor vorbeşte despre curaj, cinste şi hotărâre, iar cel al femeilor este graţios şi armonios. Muzica este cântată la instrumente tradiţionale: ”davul“ (o tobă mare cu două feţe), “zurna” (un oboi conic, din lemn de cais, care generează un sunet ascuţit şi pătrunzător), “Bağlama” (instrument cu coarde), ”kabak kemane“ (un instrument cu trei coarde şi arcuş, la care se cântă pe genunchi), ”dilzis kaval“ (caval). Costumele, lucrate manual, sunt bogat împodobite.

HORA – Dans popular din Tracia. Temele dansului sunt bucuria, entuziasmul, dragostea şi afecţiunea. Dansurile sunt active şi ritmate. Instrumentele muzicale tradiţionale folosite sunt: ”davul, “zurna”, ”keman“ şi clarinetul.

HORON – este un dans popular din partea de est a Mării Negre. Dansurile sunt vii, iar temele, cele ale unirii şi sârguinţei, sunt reflectate cu entuziasm. Instrumentul muzical original este “kemençe” sau ”keman“.

BAR – Numele general pentru dansurile din estul Anatoliei. Curajul şi onestitatea sunt descrise cu mişcări încete şi balansate. Instrumentele tradiţionale folosite sunt ”davul“ şi “zurna”.

HALAY – Dans specific zonei de nord-est şi de mijloc a Anatoliei, iar temele predilecte sunt prietenia, dragostea şi entuziasmul.

TEKE – Dans specific zonei mediteraniene şi zonei lacurilor. În acest dans sunt imitate animalele. O altă temă ar fi cea socială, evenimentele fiind dramatizate cu glume. Sunt dansuri active. Instrumentul muzical specific zonei este “sipsi” (instrument de suflat din lemn, asemănător clarinetului).

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate