Gabriel (cel cu 9 vieți) din Săvinești terorizează șoferii și localnicii

La redacție am primit o sesizare cu privire la comportamentul lui Gabriel (cel cu 9 vieți) din Săvinești. Despre Gabriel am scris în repetate rânduri, fiind un cunoscut al șoferilor care de cele mai multe ori trebuie să îl evite în trafic. (click aici)

Mai nou, se pare că și localnicii au probleme cu el. Citiți sesizarea de mai jos:

„Gabriel adună câini de prin comună, câini care sar la copii și chiar la adulți. Trăiește într-o mizerie de nedescris, adună toate gunoaiele, le și arde, e scandalagiu, mereu beat, doarme des pe stradă în speranța că poate îl atinge vreun șofer și îl poate extorca de bani să nu facă plângere. Proprietarii pământului pe care își face veacul Gabriel au pus, după multe insistențe, o plasă subțire, dar n-au îngrădit tot, permițându-i să locuiască în continuare acolo.

În acea zonă e o comunitate cu mulți copii și deja câinii au atacat doi dintre ei. Câinii devin agresivi în general când Gabriel este „acasă”, crezând în sinea lor că-l apără. Dar de multe ori e aproape în comă alcoolică și nu-și poate liniști câinii. Pe lângă problema asta, mai vine câteodată cu un alt om al străzii și fac scandal, apoi ne zic nouă să chemăm poliția, salvarea. Nimeni nu-i poate face nimic, a fost primit să locuiască la fratele lui, să fie spălat, îmbrăcat etc., dar lui îi place mizeria.

Caută prin gunoaiele ce le scoatem vinerea, le adună, le dă foc. Chiar ieri, când am îngrădit noi porțiunea rămasă, el devenise agresiv și am decis să-l filmez. S-a liniștit apoi când i-am explicat că ne sperie copiii. S-a dus apoi în strada principală și s-a așezat acolo, înconjurat de câinii lui și s-a pus pe consumat spirt medicinal, a mai încurcat și circulația rutieră, toate mașinile claxonându-l și evitându-l. ”

Autoritățile locale și, îndeosebi, primăria Săvinești au făcut tot posibilul să se implice în acest caz. S-a sesizat proprietarul terenului respectiv, s-a îngrădit zona, însă Gabriel a reușit să intre din nou acolo. Se pare că are, totuși, o familie, iar doar aceasta este îndeptățită să ia măsurile legale pentru o eventuală încadrare în grad de handicap sau internare/instituționalizare într-o unitate de profil.

Materialul video primit, mai jos:

Media PR Grup — Fii văzut. Fii auzit. Fii cunoscut. Promovare, publicitate, PR, comunicare, media și consultanță.

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și