Festivalul de lăută din Cetatea Neamț, ediția a VI-a

0

 

 În perioada 19-21 august se desfășoară Festivalul de lăută din Cetatea Neamț,  ajuns anul acesta la cea de-a VI-a ediție. Ediția din acest an va avea ca oaspeți muzicieni ai pleiadei de lăutiști din România: Claudiu LOBONȚ & Olivia IANCU (București) Constantin LAZĂR (Iași) și Costin SOARE (București), dar și din Italia: renumitul lautist Massimo MARCHESE.

 Potrivit organizatorilor, Sala Sfatului din semeața cetate de hotar așteaptă melomanii de la ceasurile 7 ale serii cu concerte de lăută și recitaluri de poezie medievală. Stihurile vremurilor de mult apuse vor prinde viață între zidurile cetății de hotar grație jupânițelor din Ordinul Mușatinilor (Ținutul Rădăuților) și domnițelor din Ordinul Basarabilor (Klausenburg).

La această ediție va debuta și Academia de Lăută ce va fi găzduită tot de Cetatea Neamț și care va oferi sesiuni de cursuri de inițiere în tehnica lăutei și cunoaștere a vastului repertoriu scris pentru lăută în cele trei zile de festival.

Cuhniile și Iatacul Domnițelor vor oferi liniștea necesară tinerilor chitariști români (elevi și studenți) ce participă la aceste cursuri ce constituie o premieră în România.

De asemenea, tot în cadrul Academiei de Lăută, luni 22 august , va fi organizat un masterclass realizat de dott. Massimo MARCHESE pentru muzicienii români cu nivel avansat de studiu al lautei.

Manifestarea, organizată sub patronajul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Național de Centrul Cultural PETRE ȚUȚEA, Societatea Română de Lăută, Consiliul Județean Neamț și Complexul Muzeal Județean Neamț și găzduită la ceas de seară de unica fortificaţie medievală de hotar păstrată și restaurată din Moldova, este deschisă publicului în fiecare an, în al treilea sfârșit de săptămână al lunii august.

sursa: viziteazaneamt.ro

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate