Evenimente şi manifestări consacrate „Zilei Internaţionale a Educaţiei”

1

Inspectoratul Şcolar al Judeţului Neamţ în parteneriat cu reprezentanţii Camerei de Comerţ şi Industrie Neamţ, organizează vineri, 04.10.2013, între orele 10,00 – 14,00 evenimente şi manifestări consacrate „Zilei Internaţionale a Educaţiei”, cu participarea elevilor şi cadrelor didactice din unităţile şcolare din Neamţ.

 Imaginea pozitivă a organizaţiei şcolare creşte percepţia publică privind calitatea serviciilor şi rezultatelor sale, deci şi a eficienţei activităţii acesteia. Astfel, şcoala capătă în mentalul colectiv prestigiul de care individul şi comunitatea au nevoie pentru a se consolida. Relaţia socială a încrederii şi prestigiului se materializează prin corectitudine, receptivitate, siguranţă şi personalizarea legăturilor cu familiile elevilor şi comunitatea.

În conformitate cu atribuţiile specifice ale celor două institutii partenere, acordul vizează reglementarea colaborării dintre părţi în vederea derulării activităţilor dedicate „Zilei Internaţionale a Educaţiei” sub genericul „Şcoala modernă prin diversitatea lecturii”, având drept scop promovarea lecturii pentru elevi şi tineri în vedera creşterii eficienţei acţiunilor de conştientizare a cititului pentru orice categorie de vârstă.

Programul dedicat  „Zilei Internaţionale a Educaţiei” vizează:

 

Ora

Unitatea scolară/Activitatea

10,00 -10,30

Liceul de Arte „Victor Brauner” Piatra-Neamţ:

–          Grup vocal si instrumental

10,30 -11,00

Scoala Gimnazială Nr. 8 Piatra-Neamţ

–          Majorete – dans sportiv, 12 elevi – coordonator, prof.Cordun Elena

–          Moment poetic, 2 elevi – coordonator, prof. Simionescu Elena

–          Busuiocul – dans popular, 16 elevi – coordonator, prof. Herdes Cristina

11,00 -11,30

Scoala Gimnazială „Nicu Albu” Piatra-Neamţ

–          ”Școala mea”, cântec pentru copii

–          Fabule – recitări și teatru

–          ”Muma lui Stefan cel Mare”, scenetă

–          ”Sunt o româncuță”, cântec ”etno”

11,30 -12,00

Scoala Gimnazială Nr. 5 Piatra-Neamţ

–          Şcoala noastră – grup vocal, 11 elevi

–          Bălăceana – muzică populară – solist vocal

–          Dansul călușeilor – dans popular, 13 elevi

–          Tarantela – dans european, 7 elevi

12,00 -12,30

Şcoal Gimnazială Borlesti

–          Sezătoare folclorică – 16 copii, coordonator Dârlea Mariana

12,30 -13,00

Scoala Gimnazială „Daniela Cuciuc” Piatra-Neamţ

–          „Stelele educatiei din Galaxia Mărăţei”: grup vocal-imnul scolii, formatia de dansuri populare si solista de muzică populară

13,00 -13,30

 Centru Şcolar pentru Educaţie Incluzivă

–           Grup vocal – 4 piese, coordonator, prof. Corina Ursache

–           Echipa majorete – coordonator, prof. Georgeta Tanasă

13,30 -13,50

Palatul Copiilor Piatra-Neamţ

–          Formatia de dansuri populare si solista de muzică populară

–          Dans modern şi solistă de muzică uşoară

13,50 -14,15

Oferirea de cărti din partea editurilor copiilor care au participat la Olimpiada natională şi la Concursurile Nationale ale Ministerului Educaţiei Naţionale

Anul şcolar 2012-2013 a însemnat pentru Şcoala românească, în general, şi pentru Şcoala nemţeană, în special, o mai accentuată punere în valoare a preocupărilor de învăţare şi de formare. Numeroasele reuşite ale elevilor şi dascălilor nemţeni au situat învăţământul din judeţul nostru  pe o treaptă superioară, în comparaţie cu anii şcolari trecuţi. Olimpiadele şcolare, concursurile artistice şi competiţiile sportive, care s-au organizat şi desfăşurat la nivel naţional şi internaţional,  au avut drept câştigători elevii şi în mod indirect familia, prietenii, etc.

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ vă felicită, stimaţi colegi, pentru rezultatele obţinute în anul şcolar 2012-2013 şi vă doreşte sănătate, prosperitate, putere de muncă şi succes deplin în activitatea nobilă pe care o desfăşuraţi!

 

 

Inspector şcolar general,

Prof. Viorel STAN

 

Purtător de cuvânt,

prof. Maria Ghiniţă

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. feraru marcel spune

    Limbajul comunicatului Insp. Sc. Jud. ar putea fi incadrat cu usurinta la mult hulitul „limbaj de lemn”, al anilor de pana-n ’89. astazi, i-am schimbat denumirea si-i spunem PR. „limbaj”de facut IMAGINE. E acelasi lucru, cu a te plimba in Mercedes, cand tie-ti sar fulgii de pe tine, de calic ce esti. Felicitari, pupaciuni, spectacole, ce mai, atmosfera festiva, care sa incununeze, sacrificiile facute de dascali, in nobila lor misiune, de a pregati scolerii.
    La sacrificii, puteti pune si ghilimele, daca considerati de cuviinta.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate