Eu pe cine votez?

46

Vin alegerile locale și o privire de ansamblu asupra clasei partideneamtpolitice nemțene cred că se impune.
Analizând situația la rece, am zis… să-i luăm pe rând, desigur în ordinea  mărimii formațiunilor politice locale.

PSD (Partidul Social Democrat) este un partid decimat de orgolii interne, cu o mare lipsă de cadre și presărat cu tot felul de mămăligi care calcă de trei ori în același loc și nu duc nici un lucru până la capăt.
Organizația de tineret TSD este o amintire de când a ajuns să fie condusă de băiatul unui mare patron care a făcut avere exclusiv din bani publici. Organizația de pensionari este încă în picioare, dar numărul de iubitori de Iliescu scade de la an la an. Organizația de femei se mai mișcă, dar și acolo sunt 2-3 doamne care trag la căruță, restul doar zâmbesc frumos și halesc fursecuri.
La ora actuală PSD se bazează pe primarii din comune de la care se așteaptă la scoruri miraculoase la alegerile locale, dar șansele reale de a obține 50+1 pentru Consiliul Județean sunt aproape nule. Social democrații mai pariază și pe contracandidații marionetă puși doar ca să mai rupă din votul de dreapta, dar și aici vor avea o surpriză căci acești candidați săgeată sunt niște nimeni.
Din păcate, se pare că PSD-ul nemțean nu a învățat nimic din alegerile europarlamentare, nu a înțeles nimic din cele prezidențiale și cu multă aroganță se înfig în cele locale sperând că oamenii vor alege stânga doar pentru că nu au pe cine altcineva sa aleagă.

PNL (Partidul Național Liberal) este un partid care nu mai are absolut nicio legătură cu doctrina liberală. Cu o lipsă de cadre la fel de mare ca și a celor din PSD, cu o organizație de tineret fugărită de nesimțirea unor foști lideri  locali și cu un simulacru de organizație de femei, PNL-știi nemțeni așteaptă minuni de la Dragoș Chitic și Laurențiu Leoreanu, ambii foști PDL-iști care au șanse reale să câștige alegerile la Piatra-Neamț și Roman.
Pe zona comunelor liberalii sunt în plop și plopul e mâncat de termite. Degradarea acestui partid pe plan local se datorează unor lupte interne gestionate ciudat de un lider care, la fel ca și cel al PSD-iștilor, stă mai mult plecat din județ iar în spatele său nu se mișcă nimic, toată lumea așteptând să ia lumină de la șefu’.
Față de PSD-iști, celor de la PNL le-ar fi mai ușor să crească electoral și ar putea să facă asta prin stimularea tinerilor, care de regulă votează orice numai PSD nu, dar deja am vorbi aici de strategii, de recompensarea tinerilor liberali, de motivare a participării la vot și de alte lucruri pe care liberalii nemțeni nu le digeră deoarece ei le știu pe toate, și când ești atotștiutor…

ALDE (Partidul Alianța Liberalilor și Democraților) este un partid care se grăbește spre tomberonul politicii locale mergând cu pași alerți spre o alianță vasalică cu PSD-ul. Lipsit de oameni capabili, acest partid se cațără doar pe notorietatea și munca lui Cătălin Drăgușanu care va candida la primăria Piatra Neamț și în rest cam atât. Câțiva foști comuniști încearcă să miște ALDE la nivel de județ aducând în partid alte fosile politice care nu vor face decât să ducă în derizoriu candidatura lui Cătălin Drăgușanu.
Linia pe care merge acest partid este una din care cei de la ALDE parca își caută un stăpân politic pe care să îl slugărească și cel mai probabil acesta va fi PSD-ul, alianța ce va duce de altfel la dispariția ALDE care acum se îngrijește pe plan național doar de combinațiile în interesul liderilor de la București.

UNPR (Uniunea Națională pentru Progresul României) este un partid compus preponderent din oportuniști care au venit inițial în fața nemțenilor cu o poveste frumoasă despre impozitarea marilor averi, poveste de care au uitat imediat cum au ajuns la putere. În Neamț, acest partid nu a însemnat niciodată mare lucru, președinția Consiliului Județean fiind câștigată în urma unei alianțe în care Culiță Tărâță a tras țeapă PDL-ului lui Gheorghe Ștefan. După această țeapă a urmat restul setului de țepe, UNPR încălcând pe rând înțelegerile avute cu PSD, PPDD, PNȚCD, PNL și într-un final, când nu au mai avut pe cine țepui, au început să se țepuiască între ei.
Ca viitor politic, acest partid, care este format din câțiva oameni care știu pe ce lume sunt și în rest incompetenți și penibili, nu mai reprezintă nimic. În lipsa celor câțiva lideri care mânuiau partidul după bunul lor plac și după propriile interese UNPR-ul nu dă semne să se canalizeze pe vreo strategie electorală, lucru pe care îl vor deconta usturător la alegeri.

MP (Partidul Mișcarea Populară) este un partid mic, fără șanse reale de procent cu două cifre, dar cel puțin își asumă o linie politică, cea a lui Băsescu și nu se feresc să și-l asume și pe Gheorghe Ștefan cu tot ce a făcut el bun sau rău pentru municipiul Piatra-Neamț.
Deși anunțau cu surle și trâmbițe ieșirea cu membri noi și tineri, aceștia se sfiesc să apară prea mult în fața oamenilor sau a presei, sau poate sunt ținuți în linia doi de conducerea partidului.
Nimănui nu-i este clar ce vrea acest partid și cu cine va defila în alegeri, pentru simplul fapt că nici partidului nu-i este foarte clar ce va face și ce linii directoare va primi de la căpitanul Traian.
Singura figură interesantă pe care ar putea să o facă MP-ul ar fi în urma unei asumări mult mai vocale a fostului lider Gheorghe Ștefan, care mai are încă un capital de imagine și o intenție de vot apreciată la un procent cu două cifre.

PNȚCD (Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat) se îndreaptă încet, dar sigur, spre ultimele alegeri din Neamț la care va participa, deoarece nu se vede absolut nicio mișcare și absolut nicio intenție sau candidat. Poate la parlamentare cineva să aibă nevoie de acest partid și să îl resusciteze, că la locale trenul e pierdut deja.

M10 (Partidul M10) zice că e un partid antisistem, dar e condus doar de oameni din sistem. Mai plastic spus, M10 este partidul sonerie care doar produce zgomot de fiecare dată când trece cineva prin fața lui. În afară de a avea opinii prin vocea unor lideri, partidul pare un ierbar cu plante care nu au nimic de spus. Singura șansă a acestui partid rezidă tocmai în faptul că nu e cunoscut a nivel județean de oameni și cu o promovare deșteaptă ar putea capacita din votul celor care nu vor să mai audă de partidele cunoscute, dar acest lucru nu se va întâmpla pentru că presupune resurse financiare de care M10 nu pare a dispune.

PRM (Partidul România Mare) este partidul cu cel mai mare potențial de creștere, dacă e să ne uităm la evoluțiile partidelor extremiste din Europa, dar din păcate PRM-ul la Neamț e mort în păpușoi și face tot ce-i stă în putință să nu supere nici pe cei de la PSD, nici pe cei de la PNL. În rest, pare o formațiune politică care a primit comanda ”șezi”.

PND (Partidul Naţional Democrat) și-a făcut timid simțită prezența în câteva comune din Neamț cu câteva activități umanitare pe la școli și grădinițe, în rest zero mesaj politic, zero implicare, zero comunicare, zero prezentare candidați și zero șanse reale pe linia pe care merge.

PRU (Partidul România Unită) este o formațiune politică născută prematur care momentan este ținută în viață într-un incubator. Acest partid a pornit cu stângul la Neamț după ce a schimbat câțiva șefi puși pe ochi frumoși, adică fără alegeri. Discursul micuțului partid este filtrat acum prin gura unor lideri care și-au ratat cariera politică și nereușind să facă performață în alt mod s-au ascuns acum în această formațiune politică.

Mai sunt ceva partidulețe și ceva independenți, care în realitate sunt susținuți de partide, dar cam toți intră la și alții, deci nu merită foarte multa atenție.

Eu cu cine votez? Este o întrebare la care eu încă nu am găsit un răspuns deoarece văd doar o clasă politică locală infatuată, predominată de incompetenți iar unde răsare câte un cap de om mai competent este parazitat imediat de o echipă de incompetenți.
Oricum ziarpiatraneamt.ro pregătește câteva surprize politicienilor locali, sens în care vă vom spune cu o zi înainte de alegeri cu cine nu vom vota și mai ales de ce. Prea multe surprize ne-au făcut politicienii nouă nemțenilor. A venit acum rândul nostru să le facem ceva surprize.

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
46 Comentarii
  1. Irina Secara spune

    Trebuie sa votam pe cel pe care il consideram cel mai bun dintre cei de pe lista. Este lipsit de responsabilitate sa facem drumul pana la urna de vot si sa anulam biletul. Atunci, de ce mai faceti pe lupii moralisti? Asumati-va deciziile luate pana la capat.

  2. Victoria Paduraru spune

    PSD-,,,Organizația de pensionari este încă în picioare, dar numărul de iubitori de Iliescu scade de la an la an,,,Daca nu se iau masuri concrete de imbunatațirea stări de sănatate a cetațemilor,a conditiilor de trai și nu numai….ne vom duce pe rand,indiferent ce culoare politica avem!.

  3. marcel spune

    DACA cineva citea cu atentie ,se spune in articol ca unul din partidele enumerate ,asteapta ,pune Presiune pe primarii de Comune ! Iar prin acele comune sunt si oameni cu Valoare ori Necompromisi , iar cum P NEAMT a ajuns o Comuna ceva mai mare cu niste sate ,zonele limitrofe ,in subordine ,ar trebui ca cei care conduc acele partide sa se Orienteze ptr candidati si spre Unul din cei de acolo !

  4. Dimitrie Morariu spune

    Felicitari Robert pentru inca un articol obiectiv. Sper ca PRU nascut prematur sa recupereze precum Fat Frumos

    1. marcel spune

      DIMITRIE poti sa numesti cine ? candideaza din partea PRU la Primaria P Neamt ! NU de ALTA dar pana acum se vede ca Nu sa HOTARAT !

      1. marcel spune

        SCUZE ! MI Am amintit DL ROCA ! MULT SUCCES

  5. Ana Cristina Nistor spune

    Ii voi vota pe toti odata sa aiba si ei ce le da cetatenilor

  6. Anna Marya spune

    Asteptati sa fiti votati,dar voi nu sunteti in stare sa faceti in asa fel incat si noi cetateni care va votam sa fim multumiti.Eu una sunt satula de dezavantajele tari,am varsta la care ar trebui sa ma ingrijorez daca ma place sau nu un baiat,nu sa ma ingrijorez daca voi avea un loc de munca…Nu ma simt mandra ca sunt romanca,avem o tara de cacao,de asta si pleaca tot tineretu din ea…O sa ramana tara asta fara tineret findca la intr-o buna zi o sa ne vindeti si pe noi.Doar atat ati fost in stare sa faceti,sa vindeti tara.Sa va fie rusine,mare rusine!!!Nu mai asteptati votul tinerilor,pentru ca pe ei nu o sa ii puteti prosti niciodata cu ulei,galeti,pixuri sau ce prostii mai dati voi.RUSINE!!!

    1. Mihai spune

      Unde sunteti voi tinerii? Dece nu iesit cu elanul tineresc, cu initiativele voastre concretizate in programe concrete, cu spiritul vostru critic,dar cand este vorba de o initiativa bateti in retragere sau nu va mai vede nimeni. Aveti viitorul in fata. Uniti-va toti tinerii din Piatra Neamt intr-o singura organizatie puternica a tinerilor indiferent de culoarea politica si lansati platforma idealurilor voastre si vopsiti organizatia voastra in culoarea verdelui crud de primavara si demonstrati parintilor si bunicilor vostri ca meritati sa fiti votati de acestia. Nu mai stati si priviti armata de peste gard,pentru ca este frumos vazuta asa, dar aruncati-va in lupta si sa vedeti ca parintii si bunicii vostri vor fi langa voi. Va spune acest lucru un om cu multi ani in spate dar cu sufletul cred mai tanar decat al celui care in mod abstract spune RUSINE!

      1. Mardale Constanta Felicia spune

        Aveti perfecta dreptate!

  7. Maria Ciofu spune

    Ma gandeam sa votez MP dar am vazut legatura dintre UDREA si Basescu si asta ma face sa ma indepartez de aceasta miscare ……Fini ,botezuri intalniri dovedesc ca legatura stransa dovedeste mult mai multe decant stim noi muritori de rand .

  8. Elena Trisca spune

    Cu domnul Dragos Chitic e persona cea mai potrivita pentru orasul nostru, Piatra Neamț.

  9. Ionela Muraru spune

    Cu cineva onest daca s o mai gasi!

  10. Felicia Daiciu spune

    pe bunicu ….vreau sa vad unul macar care merita votat….

  11. Flory Martin spune

    Dacă votăm tot cu hoții lui băsău , ne-am dus dracului….

  12. PASCARIU COSTEL spune

    Votez pe cei care imi ofera un loc de munca.

  13. Mircea Stefan spune

    toti sunt hoti si mincinosi!

  14. Koki Cristobald spune

    La alegerile locale voi vota cu tata ca il cunosc foarte bine !

  15. Monyk Monyk spune

    CINE NAIBA VA MAI VOTEAZA? AR TREBUI SA NU SE MEARGA LA VOT, PUR SI SIMPLU SA STATI SA NE ASTEPTATI CA FRAIERII , ASA CUM STAM NOI CETATENII CAND ASTEPTAM SA NE FIE RECUNOSCUTE DREPTURILE!!!!!!!!!

  16. Katerina Gherasim spune

    Mai bine votata o lege ca la arabi care fura sa li se taie miinile…

  17. Bisoc Petru spune

    toti sunt niste oti

  18. Cazy Ramirez spune

    De parcă ar conta..

  19. Adi Mihai Adi spune

    De fapt pe cine aleg sa mă calce în picioare. …

  20. maria spune

    ANULEZ VOTUL
    TOTI CEI CE CANDIDEAZA SUNT DIN VECHEA STRUCTURA SI NU AU FACUT NIMIC PINA ACUM
    DECI VOT ANULAT

  21. Petale DE Trandafiri Trandafiri spune

    pe nimeni

  22. Maria Mihailescu spune

    da, cred ca asa trebuie sa facem. sa mergem la vot, sa nu poata sa spuna ca nu avem spirit civic si sa ii votam pe toti. oricum nu conteaza cine voteaza, ci cine numara voturile

  23. Elena Didila spune

    Sfatul meu , nu votați partidul , votați omul .

  24. Ioan Mitroi spune

    Trebuie votati toti. …..ca sa- si faca pensii nesimtite. Chiar asa o sa fac! O sai votez pe toti! !!!!

  25. AntiProști spune

    Stai acasă, că e mai bine. Dacă nu ai cu cine, nu votezi!
    În politică, ca la piață. Ești ghiftuit cu toate cele și ai o senzație de prea plin, de greață. Ai chef să manânci altceva. De exemplu, un kil de pere. Te duci la tarabă și vezi doar mere, prune, gutui. Pere, nu.
    Ghinion.

  26. Tudor Ciobanu spune

    Eu votez cu apa serv

  27. Catalin Angela spune

    Dar care e mai bun?

  28. Finder Ramona spune

    cu mine votez….

  29. Elvira Savin spune

    Planul B

  30. Bogdan Pascaru spune

    #Parazitii_Apel_la_sinceritate

  31. Bogdan Pascaru spune

    Si cu ocazia asta va dedic piesa de la #Parazitii_Noi_vrem_respect

  32. Violeta Zavodnicu spune

    Cu neamurile! !!!!

  33. LUTUTOVICI LILIANA spune

    Materialul de mai sus este „tare”,cum spun cei tineri!Dar care lipsesc din peisaj. Eu am urmarit PACT si le dadeam o sansa. La Piatra nu s-au implicat, deci ne multumim cu ce „avem”.

    ADMIN: Din pacate cei de la PACT inca nu au terminat cu inscrierea ca partid….

  34. Geo Stefanescu spune

    Cred ca as vota cu Vlad Tepes daca ar mai fi in viata , oricum niciodata cu PENALII SI PENIBILII ACTUALI . TOTI SANT DOAR PENTRU EI , NISTE MINCINOSI ORDINARI .

  35. Ana Maria Istrate spune

    Normal , votez cu MP ! Unicul partid care are curajul sa stea in picioare . Oricât anumite canale MASS Media lovesc in Basescu , oamenii stiu ca de fapt dincolo de acest joc sunt interese politice de stânga.

  36. Calin S. Rudeanu spune

    …planul B…cel mai bun, cred…

  37. Maria Ciofu spune

    Mai alegem unul sa se imbogateasca ca cel care a fost ???????

  38. Oana Oana A spune

    Mai lipsesc câteva partide

  39. Morosanu Elena-alina spune

    Dar de ce nu se spune și despre faptul ca toată presa nemțeană este corupta și ziariștii locali sunt plătiți de politicieni !

    1. Bogdan Pascaru spune

      Pai sunt platiti sa scrie ceea ce vor sa auda politicienii… Nu adevarul gol-golut

  40. Bogdan Pascaru spune

    Nici unul doar ca nu votez…. Duceti-va unde a dus mutul iapa si a intarcat dracul iapa

  41. Ana Ungureanu spune

    Cu Dumnezeu

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate