Echinocţiul de toamna
Azi, 23 septembrie 2010, la ora 6.09, are loc echinocţiul de toamnă. Începând de la această dată, durata zilelor va continua să scadă, iar cea a nopţilor să crească, pâna la data de 21 decembrie, când va avea loc momentul solstiţiului de iarnă.
Echinocţiul are loc de două ori pe an, în momentul în care axa Pământului nu mai este înclinată în raport cu Soarele, centrul Soarelui fiind în acelaşi plan cu Ecuatorul Pământului.
La echinocţiu ziua este egală cu noptea sau, în termeni ştiinţiifici, Soarele trece prin punctul autumnal, din emisfera nordică în cea sudică. Acest moment marchează începutul toamnei astronomice. Termenul echinoţiu are o origine latină, însemnând „aequus”(egal) şi „nox”(noptea). „Zenitul” este punctul în care se va afla Soarele pentru locuitorii de la ecuator în momentul echinocţiului. La latitudinile tarii noastre, in aceste zile Soarele va culmina la amiaza la o inaltime medie de 45 grade, ceea ce reprezinta jumatatea distantei unghiulare dintre zenit si orizont. Soarele va răsări cu exactitate din est şi va apune la vest.
Ideea este că toamna a venit cu adevărat şi trebuie să ne obişnuim din nou cu ideea că ziua e mai scurtă şi Soarele va fi din ce în ce mai scump la vedere.
Să aveţi o toamnă blândă, din toate punctele de vedere!
M.I.


