Disputa anului la Piatra-Neamț: Ceahlăul luptă pentru calificarea în Liga 2

0

Miercuri, 7 iunie, de la ora 17.30, pe stadionul din Piatra-Neamț se dispută ultima bătălie din finala de promovare în Liga 2 între Ceahlăul și Foresta Suceava. După un tur al finalei încheiat cu 0-0, miza returului este uriașă deoarece se va decide care dintre cele două echipe va merge mai departe în Liga 2.

Echipa Ceahlăul antrenată de Cristian Pustai, alături de sponsorul principal COMES Săvinești, invită toți suporterii pe stadion pentru a susține echipa în meciul decisiv.

Întrucât se așteaptă un număr mare de spectatori, atât din partea gazdelor, cât și din partea oaspeților, într-o mișcare menită să încurajeze prezența familiilor la stadion, Tribuna 2 va deveni „Tribuna Familiei”. Echipa Ceahlăul anunță că porțile de acces către această zonă a stadionului vor fi deschise la numerele 4 și 6. Copii vor avea acces gratuit în această zonă, cu condiția ca cei mici să nu fi împlinit încă 14 ani. În schimb, cei mai mari vor trebui să prezinte carnetul de note la intrare.

Pentru a asigura o distribuție facilă a biletelor pentru acest eveniment important, CSM Ceahlăul a stabilit trei puncte de vânzare:

  1. La POARTA 1 se vor vinde bilete pentru Tribuna VIP la prețul de 30 de lei (copiii vor avea acces doar cu bilet achitat).
  2. La POARTA 8 se vor vinde bilete pentru Tribuna 1, Sectorul A și Peluză la prețul de 20 de lei.
  3. La POARTA 4 se vor vinde bilete pentru Tribuna 2 la prețul de 20 de lei, iar copiii de până la 14 ani împliniți vor beneficia de acces gratuit.

Galeria echipei oaspete va intra în stadion prin Poarta 2 și va avea acces la Tribuna 1, Sectorul C.

Biletele vor putea fi achiziționate începând cu ora 13:00, iar la ora 16:00 se deschid porțile stadionului.

Pentru a asigura o experiență plăcută și sigură, spectatorii sunt rugați să respecte instrucțiunile personalului de securitate și să se conformeze regulilor stadionului.

În mediul online, meciul va putea fi urmărit exclusiv pe FRF.TV în mod gratuit, cu condiția creării unui cont pe platformă.

Mai jos puteți urmări un material video emoționant cu mesaje din partea jucătorilor Ceahlăul Piatra-Neamț. Împreună spre Liga 2!

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate