Demisia lui Tudose, o dovadă de normalitate într-un partid politic

7

Partidul Social Democrat a fost de-a lungul anilor și este în continuare un partid puternic care a păstrat linia doctrinei de bază, chiar dacă viziunea liderilor acestuia a dat sistemului diferite nuanțe, fie ele mai democratice, fie ele mai autoritare.

Conducerea actuală a PSD este în mod evident una autoritară, liderul Dragnea încercând să își implementeze punct cu punct viziunea cu sprijinul membrilor partidului. Impunerea viziunii „cu forța” este soluția aplicată de Dragnea în PSD, aceasta având pe de o parte ca rezultat menținerea controlului în partid și pe de altă parte „revolte” în interior provocate de cei care nu agreează viziunea liderului, dar nici nu vor să părăsească ambarcațiunea.

Situația politică de astăzi din România nu este provocată de derapajele PSD, ca partid de guvernare, ci de faptul că unii membri ai partidului nu reușesc să înțeleagă noțiunea de „membru”. Faptul că în Comitetul Executiv s-a decis cu o majoritate covârșitoare demisia premierului Tudose dovedește faptul că PSD poate fi un partid care își asumă greșelile și, cu bâlbâielile de rigoare, încearcă să găsească soluții și să mențină unitatea organizației și continuarea programului de guvernare.

Cele câteva voci care au ieșit în spațiul public provocând dezbateri în afara partidului sunt voci care nu au ce căuta în Partidul Social Democrat, deoarece, iată, majoritatea PSD își susține liderul, își asumă greșelile și reușește să rezolve în interior sincopele guvernamentale. Ieșirile în spațiul public împotriva unui lider sunt reacții imature ale unor membri care sunt conștienți că majoritatea nu este de partea lor și care mizează pe ideea că detașarea de viziunea liderului este o demonstrație de democrație. Nimic mai greșit. Adeziunea la un partid precum PSD este opțională, precum și părăsirea acestui partid, din diferite motive, este, de asemenea, opțională.

Atât timp cât la conducerea unui partid este un lider susținut de majoritate, o dovadă de maturitate politică este aceea de a susține viziunea acestuia, de a construi alături de acesta, de a discuta intern și, în final, dacă există divergențe de opinie, minoritatea fie se supune majorității, fie părăsește organizația. Faptul că PSD a decis a doua oară desființarea formulei de guvernare nu este cel mai fericit lucru din punctul de vedere al stabilității statului, dar este o asumare a unor erori și o decizie de comun acord cu toți membrii partidului. Poate că pe moment, imaginea PSD are de pierdut, însă pe termen lung se demonstrează faptul că, de cele mai multe ori, se comit erori, se fac alegeri greșite, iar acest lucru nu înseamnă sfârșitul lumii, ci doar lecții care pot fi învățate.

Lecția pe care PSD trebuie să o învețe este aceea că este un partid uriaș cu o structură ierarhică, cu un lider care are o anumită viziune, iar succesul echipei este dat de susținerea conducerii, nicidecum de bălăcăreli mediatice care ar fi trebuit să fie discutate și clarificate intern. Atât timp cât în PSD vor fi în continuare oameni care când dau de gustul puterii uită de unde au plecat, partidul și echipa vor avea de fiecare dată de pierdut. A greși este omenesc, dar a persevera în greșeală este diabolic. Poate de aici rezultă și deciziile PSD de a tăia din fașă orice formă de „perseverare” într-o guvernare greșită, de a învăța lecția și de a lua, într-un final, cea mai bună decizie pentru partid și pentru oamenii pe care îi conduce.

Nimeni nu este obligat să facă parte dintr-un partid politic, iar atunci când intră într-o organizație politică trebuie să respecte regulile acesteia și liderul ales, indiferent de propriile opinii. Opiniile se discută în interiorul echipei, iar când un politician consideră că viziunea lui diferă de a partidului sau de a liderului și nu o poate impune pentru că e în minoritate poate părăsi echipa și face carieră politică de unul singur dacă este un om de valoare și oamenii cred în el. Un astfel de exemplu este politicianul Mircea Diaconu.

Majoritatea românilor spun că politica este o mocirlă și sunt destule argumente pentru care le dăm dreptate. De asemenea, majoritatea românilor consideră că nu este democrație internă în partide și de acest lucru suntem convinși. Majoritatea românilor aleg să nu se înscrie în niciun partid din aceste motive, dar cei care aleg ar trebui să înțeleagă în ce se bagă și dacă nu au abilitățile necesare să convingă colegii de echipă că ideile lor sunt mai bune ar trebui ori să se supună majorității, ori să se lase de politică.

Ce vedem acum pe scena politică nu este ceva legat de anumiți oameni: Dragnea, Tudose, Orban sau Iohannis. E vorba de faptul că încă evoluăm ca popor și încă nu am înțeles pe deplin că în orice fel de organizație în care te bagi, începând de la cele religioase sau economice și terminând cu cele politice sau mafiote trebuie să respecți reguli și lideri sau să te retragi. Așa funcționează lumea civilizată și normală la cap. Echipa bună sau rea are reguli și nimeni nu e obligat să facă parte din vreo echipă de pe această lume.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
7 Comentarii
  1. Piscu spune

    Teoria de mai sus poate fi „vorbita” la orice fel de organizatie. Si la fostul PCR si la o organizatie mafiota. Din pacate pt autorul articolului, situatia din tara nu este generata de indivizii care nu stiu sa respecte regulile de „membru psd” ci tocmai de indivizii care respecta regulile organizatiei, din interes sau din prostie. Ii las pe cititori sa gandeasca ce fel de organizatie este psd.

  2. Tatiana Cretu spune

    Liderul psd a fost unicul candidat la presedintia partidului,deci va dati seama cat au fost de democratice alegerile.Asa se proceda sì prima de 89.

  3. Laur Neacsu spune

    N-am trăit în comunism, lucru care mă face să realizez că sunt norocos, dar când citesc astfel de elogii și apologii, către un partid și un “lider”, așa cum îl denumiți, care nu fac decât să instabilizeze condiția actuală, reușesc să îmi imaginez cum se simte într-adevăr senimentul de frustrare. Criticile orwelliene consider că nu-și au locul. Rușinos.

  4. Camelia Cristea spune

    În acest partid nu este nimic si nimeni normal.

  5. Sava Elena spune

    Cel destept cedează primul.

  6. Rozi Ungureanu spune

    Involuăm.

  7. Lacramioara Ana spune

    De ce nu pleaca Dragnea ? Pe toti ii schimba dar el nu face nimic .

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate