De ce i se pun bețe în roate primarului de la Dămuc ?

0

Am fost joi, 9 noiembrie 2017, în vizită la primarul comunei Dămuc, domnul Anton Covasan și l‑am găsit trist și dezamăgit, cu toate acestea a fost de acord să ne dea o declarație în care ne‑a povestit supărările dumnealui în legătură cu suprafața de 477,67 ha teren pădure pe care a câștigat‑o în instanță, dar în posesia căreia nu a intrat până în ziua de astăzi.
Este de fapt un strigăt de ajutor, un apel la înțelegere către instituțiile care sunt în măsură să rezolve această problemă atât de importantă pentru comuna Dămuc.

„În timpul primului mandat, atunci când am scotocit prin arhivele primăriei, am descoperit că această comună a fost vitregită de 1700 ha de pădure. Am început demersurile pentru a reda comunei ceea ce i se cuvenea. Întrucât pe raza comunei nu mai erau suprafețe, li s‑a pus la dispoziție composesoratelor din Harghita o suprafață de 4700 ha. Nouă, Comisia Județeană ne‑a respins cererea ca fiind nefondată. M‑am supărat, eram dornic să fac cât mai multe pentru comuna mea, mai ales că eram la început de mandat și le‑am spus: „ bine că ați dat aproape 5000 ha ungurilor și unei comune micuțe cu un buget mic (10 miliarde din care pentru investiții rămân doar 3 , sumă care nu îmi permite nici construirea unui podeț), nu ne dați ce ni se cuvine!!”
Comisia Județeană ne‑a dat o hotărâre cu 7 ha de pădure, atunci am apelat la instanță și am cerut 1700 de ha conform actelor găsite prin arhive. După un proces de doi ani de zile am câștigat 477 ha. Nu am făcut recurs, zicându‑mi că dacă reușesc să iau măcar această suprafață, o să aduc bani la bugetul local, o să avem cu ce lucra, cu ce ne dezvolta. Inspectoratul Silvic nu a fost de acord să ne pună la dispoziție această pădure, cu toate că scria pe raza altei localități, lucru cu care am fost de acord pentru că pe raza comunei nu există suprafețe cu vegetație forestieră fiindcă în anii 90 s‑a tăiat mult  „CU APROBAREA CUIVA” . Eu trebuie să mă lupt să aduc bogățiile comunei înapoi pentru că oamenii și‑au pus baza în mine atunci când m‑au ales.
Suntem împiedicați să ne facem treaba, deși suntem o instituție a statului român, poate și pentru că suntem o comună vitregită: noi nu avem cale ferată, monumente istorice, drum național. Mi se reproșează faptul că nu fac destul,  în special pentru tinerii care în lipsa unui loc de muncă, au luat drumul străinătății. Mă zbat peste puterile unui om, am angajat oameni specializați pentru că nu pot să fac totul de unul singur. Am în plan multe proiecte care necesită fonduri, din această cauză doresc să fac un apel către autorități să ne sprijine să obținem această suprafață de pădure. Nu îmi doresc să întru în conflict cu nimeni, dar nici nu voi lua un „teren cu tufe”. Am făcut încă din anul 2012 o sesizare către Prefectură să se verifice composesoratele ungurești care au luat pădure, din păcate eu nu îi am consilieri pe Attila Verestoy și pe Prințul Sturdza, probabil dacă îi aveam, aveam și cele 477 ha de pădure.
Sper că voi găsi înțelegere la Comisia Județeană și la Inspectoratul Silvic și ni se va pune la dispoziție această suprafață de pădure pe raza comunei Tarcău. Sunt numeroși afaceriști care ar exploata lemnul și angajații acestora ar câștiga și ei un ban.

Am dori să fim români în țara noastră, să fim tratați omenește și să nu mai stăm cu orele pe la ușile Ocolului Silvic Bicaz.
Îmi doresc din suflet să rezolvăm această situație, să nu ni se mai pună bețe în roate, pentru că în caz contrar voi fi nevoit să ajung până la Președintele României, la Prim‑ministru, să discut toate problemele ivite de‑a lungul anilor în Dămuc. 

Această resursă ar putea fi un balon de oxigen la propriu și la figurat pentru bugetul local al comunei care cred că este cel mai sărac din județ.
Dacă acest obiectiv nu va prinde contur și nu va deveni realitate, pot comanda încă de pe acum sigiliul Primăriei comunei Dămuc care este a doua comună ca suprafață din județul Neamț, localitate peste care a trecut tot tăvălugul austro‑ungar și care a lăsat multe cicatrice ce încep să erupă în secolul XXI.
Refuz să cred că mă lupt cu morile de vânt și că toată munca de până acum a fost în van. Vreau să îi fac pe dămucenii mei să fie mândri de mine, de reușitele mele în ceea ce privește bunăstarea comunei pe care o conduc de atâția ani. ”


Sursa: ZiarBicaz.RO

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate