De-ale Consiliului Local: Cum a picat la vot un proiect pentru sprijinirea pietrenilor pe timp de iarnă

2

În ședința de consiliu local Piatra-Neamț din 28 octombrie, grupul consilierilor PSD, condus de Florentina Moise, a supus la vot un proiect de hotărâre privind acordarea de ajutoare de încălzire de 200 lei pe lună în perioada 1 noiembrie – 1 aprilie pentru familiile monoparentale care au în grijă unul sau mai mulți copii. Condițiile de acordare a acestui sprijin au fost propuse a fi ca adulții singuri care au în grijă unul sau mai mulți copii să aibă un loc de muncă ori să fie pensionari și venitul să fie de maximum 2000 de lei pe lună. S-a stabilit și un plafon de 100.000 de lei pe lună, cu posibilitate de majorare prin HCL dacă sunt mai multe cereri.

Făcând un scurt calcul cu plafonul de 100.000 de lei pe lună, pe perioada rece primăria ar fi acordat din bugetul local pentru 500 de familii monoparentale în dificultate un total de aproximativ 100.000 de euro (500.000 lei), adică în 5 luni ar fi ajutat 500 de familii cu 200 de lei pe lună, suportând costurile echivalente, de exemplu, a două treceri la nivel cu calea ferată. Despre subiectul trecerii la nivel cu calea ferată din zona punte ștrand am scris aici – click.

Deși proiectul de hotărâre a trecut de comisia juridică înainte de vot cu aviz favorabil, DAS a invocat legea nr. 226/2021, legea consumatorului vulnerabil, prin care beneficiază de sprijin inclusiv familiile monoparentale sau persoanele singure, pensionari. Despre umilințele solicitării acestui ajutor la care sunt supuse persoanele aflate în dificultate prin completarea unui formular încâlcit de 14 pagini am scris aici – click. Chiar și așa, DAS nu s-a pronunțat cu privire la legalitatea sau nelegalitatea acestui proiect de hotărâre, ci a lăsat decizia la latitudinea Consiliului Local.

În înregistrarea ședinței de Consiliu Local, de la minutul 10:24, puteți vedea cum s-a votat proiectul numărul 8, despre care facem vorbire.

Comisia economică nr. 1 a dat aviz negativ proiectului. Comisia pentru protecția socială nr. 4 a dat aviz favorabil, iar Comisia juridică nr. 5 a dat, de asemenea, aviz favorabil.

Urmează, parcă, o scenă dintr-un act al unei piese scrise de însuși Caragiale:

Primul la vot a fost consilierul local Adrian Alui Gheorghe (PNL) care a votat „pentru”, părând foarte sigur pe domnia sa și „în toate facultățile”, ca să mai și glumim puțin. De altfel, domnul Alui Gheorghe face parte și din comisia pentru protecție socială, conform site-ului primăriei, comisie care a dat proiectului aviz favorabil.

După o pauză stânjenitoare, de parcă era un fel de dezertare în PNL, și un moment în care domnul primar zâmbește ușor alături de 2-3 consilieri locali, președintele de ședință, domnul Obreja (PNL), l-a întrebat, ca să se asigure, probabil crezând că nu a auzit bine: „Domnul Alui Gheorghe, ați citit proiectul, acolo?”. Domnul Alui Gheorghe, hotărât, spune a doua oară „Pentru!”. Zâmbetele se lărgesc și pe chipurile inițiatorilor proiectului de la PSD, în speranța naivă că proiectul va trece.

Ulterior, fiecare consilier a votat „pentru” sau „abținere”, evident, după conștiința fiecăruia, cum altfel? La finalul strigării listei de consilieri, după ce trendul la PNL a fost de „abținere”, domnul Obreja totuși insistă a treia oară: „Domnul Alui Gheorghe, ați…?”. Inițiatoarea proiectului, Florentina Moise (PSD), răspunde: „A votat, domnule președinte.” Domnul Obreja, în mod halucinant, întreabă: „Când a votat? Dar pot să îl întreb, că nu am consemnat votul încă.” Din nou, zâmbete.

Într-un final, domnul Alui Gheorghe s-a prins și spune: „Abținere!”. Mulțumit de răspuns, domnul Obreja, președintele de ședință confirmă, în caz că nu s-a auzit: ”Abținere! Auziți că a votat abținere. Consemnăm votul, nu vă supărați stimați colegi!”. Colegii deja se amuzau, cam toți, de comicul de situație.

Florentina Moise reclamă faptul că ceea ce se întâmplă e un abuz, în timp ce domnul Alui Gheorghe se scuză că nu a avut sonor în tot acest timp. Se mai aud expresii de genul „circ ieftin”, „abuzați de funcția pe care o aveți”, iar domnul Alui Gheorghe, cu spirit de școlar, se scuză din nou: „Nu am avut sonor, nu am știut întrebarea.” De altfel, președintele de ședință l-a certat puțin, spunându-i „Să aveți grijă altă dată să aveți sonor!”.

Continuă o dezbatere, printre câteva hohote de râs, dacă e sau nu e circ ieftin. Se ajunge la concluzia că e vorba de „imperfecțiunile votului online”. După numărarea voturilor, proiectul a fost respins cu 12 abțineri și 10 voturi pentru. Dacă s-ar fi consemnat votul „pentru” de prima dată al consilierului rătăcit de la PNL, oricum ar fi fost votul 11 la 11 și proiectul ar fi fost respins și în acest caz. Domnul Obreja începe deja să aibă îndoieli și se decide mai greu ce numărătoare să accepte, propune reluarea votului, se renunță la idee, după care rămâne cum s-a stabilit: proiect respins, „încercați data viitoare”.

Primarul începe să susțină că proiectul nu ar fi fost oricum legal, deoarece contravine prevederilor legii invocate și de DAS și că din bugetul local nu se pot da bani pe aceeași speță a ajutoarelor de încălzire. I se atrage atenția primarului că trebuie să ceară voie să intervină în ședința de consiliu local și, de asemenea, s-a precizat că proiectul a primit aviz favorabil de la comisia juridică. După câteva replici între primar și consilieri, secretarul primăriei reia ideea de nelegalitate, invocând aceeași lege.

Problema în sine nu este aceea că 500 de familii nu vor primi cei 200 de lei sau că proiectul a fost respins. Am dorit să arătăm modul în care consilierii locali, care reprezintă interesele cetățenilor, votează. Iar celor care acuză că astfel de ajutoare sunt populiste, în timp ce niște investiții aberante și inutile pentru pietreni sunt votate cu ochii închiși, le recomandăm să meargă o zi sau măcar o jumătate de zi pe teren alături de voluntarii unei asociații care văd zilnic ce înseamnă sărăcia din Piatra-Neamț și ce înseamnă o familie monoparentală, cocoșată de datorii și probleme. Nu de alta, dar poate conștiința lor va avea vreo revelație.

Votul consilierilor locali nu se rezumă la niște cifre scrise pe o hârtie, ci fiecare decizie are un impact mai mare sau mai mic în VIAȚA unor oameni. Până când nu se va face asistență socială 100% pe bune și 100% performantă în Piatra-Neamț, degeaba le oferim cozonac nemțesc cauciucat, dacă oamenii n-au bani nici să treacă strada. Că e periculos și de trecut strada în Piatra-Neamț, iar costurile la ortopedie nu sunt tocmai ieftine.

În acest context, îi rugăm pe domnii care respectă legea la Piatra-Neamț să îi transmită și primarului susținut de PNL de la București, Nicușor Dan, că ceea ce dorește să facă pentru bucureșteni e nelegal.

Extras dintr-o postare a domnului Nicușor Dan cu privire la ajutoarele de încălzire pe care primăria capitalei intenționează să le dea ÎN PLUS pe lângă prevederile legale:

Creșterea prețurilor la energie e o problemă pentru toți românii, deci și pentru bucureșteni, iar Primăria Capitalei analizează situația și caută soluții pentru a face suportabile aceste majorări. Eu personal voi susține în fața Consiliului General o creștere a subvenției pentru căldură, pentru a face și noi, alături de autoritățile centrale, tot ceea ce e posibil pentru ca oamenii să treacă mai ușor peste iarnă. (…) Personal, repet, susțin un sprijin suplimentar pentru termoficare – dincolo de cel pe care Primăria Generală îl dă deja și cel pe care Guvernul / Parlamentul eventual îl va aproba. Voi discuta în următoarele săptămâni cu consilierii generali pentru a vedea exact forma și cuantumul acestui sprijin. Nu-i vom lăsa pe bucureșteni la greu, vă asigur.”, a declarat Nicușor Dan. Postarea poate fi citită aici.

Inițiativa noastră, a grupului de consilieri locali pietreni ai PSD, așteptată de mii de oameni care sperau în primirea unui ajutor pentru încălzire în această iarnă, a fost tăiată din fașă de către aleșii care reprezintă în forul legislativ PRO-România, PNL și USR-PLUS. În vreme ce liberalii și useriștii au ales să „privească“ de pe margine dezbaterea proiectului nostru în ședința de Consiliu Local de pe 28 octombrie, alegând, rușinos, să se abțină de la vot, cei de la Pro-România s-au abținut, astfel că nu se poate acorda sprijinul propus de noi pentru familiile monoparentale, care au în întreținere unul sau mai mulți copii, ale căror venituri nu depășesc 2.000 de lei pe lună.

Pentru mine este uimitor câtă lipsă de umanitate îi caracterizează acești oameni, care nu au acceptat asigurarea unui ajutor de 200 de lei pe lună, în perioada 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022, unor pietreni sărmani – pensionari sau salariați plătiți cu cel mult 2.000 de lei pe lună, care au și grija unor copii nevinovați ce trăiesc în familii monoparentale.

Răutatea celor care se opun inițiativelor PSD este la cote maxime! Scopul lor nu este să îi protejeze pe cetățeni! Nu le pasă că în lunile ce vor veni, niște oameni care își duc traiul de pe o zi pe alta, vor sta în frig, pentru că nu vor avea cu ce să își achite factura la gaz metan! Sau că vor alege să doarmă flămânzi, pentru a-și plăti utilitățile!

Păcat că și de această dată pietrenii sărmani au devenit victime ale încrâncenării politice a celor de la PNL, USR și Pro-România de la Piatra-Neamț. Dar știu că răutatea lor va primi nota de plată. Și va veni rândul oamenilor să îi răsplătească pentru faptele lor! Eu și colegii mei din PSD vom căuta alte și alte soluții să venim în întâmpinarea problemelor cetățenilor! Mai rămâne de văzut dacă puterea locală va ține cu oamenii sau își va păstra actuala direcție! Eu nu îmi pierd curajul de a lupta pentru binele orașului meu drag!”, a declarat Florentina Moise după ședință.

proiect-nr.8

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. Citizen spune

    Mie îmi sună a pomană cu care ne-au obișnuit politicienii anterior, lucru care nu mi-a plăcut niciodată. Or fi oameni săraci, fără posibilități, dar pomana asta e o chestie proastă pe termen lung.

  2. Codul Penal spune

    Niste nemernici care își bat joc de pietreni ,așa sa ii ajute Dumnezeu!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate