Piatra-Neamț, noul Caracal: Trecere la nivel cu calea ferată, de 53.000 euro, spre o punte care se dărâmă

3

Întrucât la noi, la români, memoria e de scurtă durată, reamintim că pe 23 august 2021 primarul Andrei Carabelea a convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență. Pe lângă măsurile luate în urma surpării podului de peste Cuiejdi din zona Pieței Centrale, s-au dispus măsuri și pentru alte poduri.

Astfel, la momentul respectiv, în cadrul Comitetului Local pentru Situații de Urgență s-a discutat și despre oportunitatea atenționării populației cu panouri de informare asupra restricționării traficului pe puntea pietonală care face accesul în Ștrandul Municipal la 10 persoane, tocmai pentru siguranța pietonilor și în acest caz, până la obținerea unor concluzii avizate de către experți asupra gradului de degradare în care se află această punte.

În cazul în care pietonii nu vor respecta indicațiile de pe panou, se are în vedere închiderea completă a accesului pietonal pe această punte, s-a mai spus în august.

Prin urmare, există motive solide să credem că această punte nu prezintă siguranță pentru pietoni. Până la această oră, nici situația podului surpat de la piață nu a fost remediată, motiv pentru care nu credem că se va găsi vreo soluție nici pentru puntea de la ștrand prea curând.

Acestea fiind spuse, primarul a considerat prioritară o investiție în această zonă pe care a propus-o și a fost și votată de consilierii locali în ultima ședință a lunii octombrie. Nu, nu este vorba despre reabilitarea punții de la Ștrand, ci despre o trecere pietonală la nivel cu calea ferată, investiție care se ridică la suma de aproximativ 53.000 de euro. Mai jos puteți citi proiectul de hotărâre așa cum a fost prezentat la vot consilierilor locali. O înșiruire de sume, fără vreun proiect tehnic cu materiale utilizate și producători din care să reiasă ceva justificat, pe înțelesul tuturor, mai mult sau mai puțin specialiști.

Nu se cunosc motivele pentru care CFR nu ar face această investiție pentru a degreva bugetul local de cheltuieli și nu avem la dispoziție nici corespondența între CFR și municipalitate pe acest subiect al oportunității unei treceri la nivel cu calea ferată în zona Punte Ștrand.

Cel mai probabil, CFR nu consideră oportună o trecere la nivel cu calea ferată aici, deoarece la câteva sute de metri mai încolo este deja o trecere la nivel cu calea ferată sigură, cu barieră, pe care o pot folosi atât pietonii, cât și vehiculele.

Motivația principală a acestei necesități pentru secolul 21, cum o numește primarul, este aceea că pietonii aleg această rută pentru a merge spre ștrand și persoanele care merg mai greu, mămicile cu copii etc. întâmpină dificultăți în a traversa calea ferată. În plus, este și foarte periculos, deoarece nu există bariere sau măsuri de siguranță în cazul în care trece trenul. Chiar și așa, e mai puțin probabil să te lovească trenul în acea zonă decât să cazi cu tot cu punte în Bistrița. Asta cel puțin se înțelege din decizia Comitetului pentru Situații de Urgență.

Așadar, în loc să se aleagă, măcar până se rezolvă cu puntea, o metodă de descurajare a traficului pietonal peste calea ferată (spre exemplu construirea unui gard), s-a ales, după consultarea cu specialiștii agreați de sistemul feroviar, o soluție tehnică destul de costisitoare, din 12 dale cauciucate, cu un preț mediu de aproximativ 2500 euro bucata. Am putea înțelege această soluție tehnică dacă acea zonă era una utilizată de traficul rutier greu, însă scopul trecerii peste calea ferată este dedicat exclusiv pietonilor. Prin urmare, s-ar fi putut folosi foarte bine alternative mai ieftine, de tip dale din beton. Cu siguranță printre firmele agreate de sistemul feroviar este una care poate face asta. Trebuie doar căutat și întrebat. Dar așa e când nu pui banii de la tine din buzunar, ci din buzunarele pietrenilor, și așa rupte de datoriile istorice.

Acum… vă prezentăm niște discuții din ședința de Consiliu Local.

Pe acest proiect, consilierul local Minuț Eduard a solicitat lămuriri de la primarul Andrei Carabelea cu privire la suma de aproximativ 53.000 euro pentru această trecere la nivel cu calea ferată. Consilierul Minuț a precizat că, deși este de acord cu ideea, consideră că ar fi fost oportună amânarea investiției pentru anul următor, având în vedere situația economică precară cauzată de pandemie în comunitate.

La prima vedere a părut o sumă foarte mare și pentru mine, dar este vorba despre o lucrare care necesită implicarea unor companii care sunt autorizate pentru astfel de lucrări CFR care să facă proiectul și execuția. Mergem pe o lucrare de standarde înalte, din plăci cauciucate, nu betonate. De 50 de ani, pietrenii trec pe acolo în condiții extreme, de nesiguranță. Credeți că mai suportă 1 an de amânare? Consider că este o prioritate de maximă urgență să avem acea trecere pusă în ordine, suntem în secolul 21. Este vorba despre un deviz general asumat de un proiectant, nu sunt cifre puse acolo de primar. Nu îmi permit să intru peste specialiști. Dacă aveți informații despre umflarea costurilor, vă rog să le faceți publice, nu am niciun fel de parti-pris.”, a spus Andrei Carabelea.

Consilierul Mihalcea, cu experiență în domeniul feroviar, a precizat că nelămuririle vin tocmai din lipsa unui proiect tehnic atașat devizului care să clarifice costurile. „Dacă erau materialele atașate la mapă ar fi fost totul OK”.

Așadar, proiectul a ajuns să fie votat de o mare parte dintre consilieri care și-au pus încrederea oarbă în proiectant. Pe modelul „crede și nu cerceta”, inclusiv președintele de ședință Obreja a precizat că își asumă. Cam așa se votează la Piatra-Neamț, pe banii noștri.

CONCLUZII:

  • Trecerea pietonală la nivel cu calea ferată din dreptul punții de la ștrand nu ar fi oportună și necesară din punct de vedere al CFR, deoarece la mică distanță este o altă trecere auto și pietonală, sigură, prevăzută cu barieră. Cel mai probabil, din acest motiv trecerea peste calea ferată se realizează pe banii primăriei și CFR a refuzat să o facă pe banii căilor ferate ca în cazul celorlalte lucrări de acest gen.
  • Problema principală la această trecere pietonală peste calea ferată erau cablurile amplasate pe lângă șină, cabluri ce erau dificil de trecut, dar problema a fost rezolvata demult, trecându-se aceste cabluri printr-o țeavă amplasată la nivel cu solul.
  • Lipsa de siguranță a punții de la ștrand pe care a fost restricționat traficul pietonal ar fi trebuit să fie tratată responsabil din partea municipalității, în sensul descurajării folosirii acestei punți până la rezolvarea problemei și nu facilitarea accesului către ea.
proiect-nr.18

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
3 Comentarii
  1. Onelian spune

    Daca se iau la rost cam toate lucrarile sant proectate si facute pentru sifonarea banului public.Luati avizul oricarei lucrari si veti vedea preturi la materiale si manopera dete crucesti.
    Cel putin 40% din valoarea lucrari intra in buzunarle escrocilor (beneficiar- executant), binnteles la cei care sant in capul mesei.Totul se intampla fiindca unele institutii ale statului nu isi fac treaba.

  2. Geo spune

    Că la noi,la nimeni..

  3. Joker spune

    Te doare mintea,au fost mai multe accidente cu lucrarile geniale de prin oras, repari un drum care duce spre o punte periculoasă…..noaptea minții. Mai bine ar schimba primarul dacă tot vor schimbări bune😃😃😃

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate