Daniel Chirilă, directorul AJOFM Neamț, despre activitatea instituției

0
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Neamț este înființată prin Legea 145/09.07.1998 și funcționează de la 01.01.1999 ca unitate cu personalitate juridică în subordinea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Munca.

A.J.O.F.M. Neamț organizează, coordonează și realizează la nivel județean activitatea de ocupare a forței de muncă, de formare profesională și de protecție socială a persoanelor neîncadrate în muncă. Elaborează studii și analize în domeniul ocupării și formării profesionale, face propuneri de îmbunătățire a legislației din domeniu și acționează pentru sprijinirea mobilității forței de muncă și flexibilității funcționale a pieței muncii.

A.J.O.F.M. Neamț a înființat și are în subordine trei agenții locale în Piatra-Neamț (cu două puncte de lucru în Bicaz și Poiana Teiului), Roman și Tîrgu Neamt, precum și un Centru de Formare Profesională în Piatra-Neamț, cu filiale la Roman și Tîrgu Neamț.

Directorul AJOFM Neamț, Daniel Chirilă, prezintă mai jos activitatea instituției în primul semestru al anului 2018:

Politicile și strategiile privind ocuparea forței de muncă și formarea profesională a persoanelor în căutarea unui loc de muncă sunt stabilite prin programul de guvernare și aplicate de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, iar Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Neamț implementează la nivel județean măsurile de prevenire a șomajului și măsurile de stimulare a ocupării forței de muncă, asigura protecția persoanelor supuse riscului pierderii locului de muncă și a salariaților angajatorilor în stare de insolvență și organizează și realizează activitatea de ocupare și de formare profesională a forței de muncă.

În vederea realizării obiectivelor ANOFM în anul 2018, AJOFM Neamț are stabilit un program de ocupare a forței de muncă, care înregistrează la data de 30 iunie, 7072 persoane încadrate ca urmare a serviciilor de mediere a muncii, 4593 persoane ocupate în urma serviciilor de informare și consiliere profesională, 215 șomeri indemnizați, încadrați în muncă pe durată nedeterminată, beneficiari ai măsurii de completare a veniturilor salariale, în cuantum de 30% din indemnizația de șomaj.

În perioada următoare, în funcție de sumele alocate la bugetul instituției, se va urmări realizarea programului de ocupare la toți indicatorii.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate