Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.
Search
vineri 19 iulie 2019
  • :
  • :

Dana Mîndru a îngrijit din resurse proprii zeci de căței și pisici. Cei mai mulți au ajuns la casele lor!

Alături de Dana Mîndru continuăm astăzi seria de articole SALVATORII DIN UMBRĂ prin intermediul căreia vă prezentăm oamenii din județul Neamț care se implică necondiționat în salvarea animalelor fără stăpân.

Dana Mîndru este un bun antreprenor, un părinte excelent și un om care a încercat și încearcă să rezolve problema animalelor abandonate. De ani buni a adoptat căței și pisici și a reușit, în timp, să găsească familii multor altor animăluțe găsite pe drumuri.

Puteți citi în interviul de mai jos experiența Danei Mîndru în lumea iubitorilor și salvatorilor de animale pentru a înțelege mai bine cu ce se confruntă acești oameni care nu vor să rămână indiferenți la suferința necuvântătoarelor din jur.

De cât timp te implici în salvarea animalelor fără stăpân și care sunt motivele din spatele acestei implicări personale?
Probabil de când mă știu tot țin în casă câte o pisică, un cățel, un iepuraș, pentru că sunt o mare iubitoare de animale. În acest moment am în grijă, în casa și curtea mea, 5 câini și 6 pisici, dar de-a lungul timpului au fost mulți alții. Mereu spun că mă opresc, dar iar mai apare la poarta mea un puiuț fără ajutor de care mă atașez și îl păstrez… Probabil m-am preocupat mai intens în ultimii 10 ani de când am putut să cresc primul meu cățel la o casă cu curte. De atunci, de la un singur câine luat de la adăpost, s-au mai adunat în curtea mea și alții, luați tot de pe stradă. Iar de vreun an de zile, de când curtea mea s-a umplut de ”locatari” cu patru lăbuțe, a trebuit să-mi extind aria de luare sau dare spre adopție și în afara curții mele, doar nu mai puteam să păstrez eu toți cățeii găsiți – număr care creștea de la lună la lună – ci trebuia să fac ceva să le găsesc stăpâni la alți vreo 20 de cățeluși care au stat temporar la mine, în foster. Am făcut tot ce-am putut să le găsesc căsuțe, familii, folosind tot felul de mijloace: Facebook, internet, siteuri de anunțuri și adopții, din vorbă-n vorbă… Cu unii stăpâni mai țin legătura și mă bucur să aud că animăluțele au nimerit bine, sunt iubite și îngrijite, de alții nu mai știu nimic.

Ce înseamnă pentru tine să fii salvator de animale și ce sacrificii sunt în spatele acestei „profesii” care mai mult te-a ales ea pe tine, decât tu pe ea?
Nu e ușor. Trebuie să hrănești atâtea guri din resurse financiare proprii, să faci curățenie după ei – uneori aveam și câte 7-8 pui deodată în grijă – să le găsești stăpâni de încredere, să lupți cu mentalitatea oamenilor din jur care preferă să ucidă puii nou-născuți decât să le dea vreo șansă la viață. A trebuit să țin adevărate războaie cu vecini recalcitranți care nu găseau alte soluții la problema puilor abandonați în fața blocului decât… otrava sau hingherii. Și de multe ori, din păcate, le-a ieșit…

Cu siguranță reții fiecare caz pe care l-ai gestionat. Spune-ne 2-3 povești care s-au încheiat cu un final fericit. 
Sigur, au fost peste 20 în câțiva ani. Despre unii nu mai știu nimic, și-mi pare rău, sper doar că sunt bine sănătoși acolo unde sunt. Câțiva mi-au rămas la suflet, desigur.

Mutriță, de exemplu, care s-a aciuat pe lângă curtea mea acum vreun an, a avut norocul să fie găsit, prin intermediul netului, de un român din străinătate. Deși nu era deloc simplă procedura, mi-am asumat acest rol de a avea grijă de cățel aproape 2 luni, cât timp l-am pregătit în vederea adopției peste hotare. Cățelul a ajuns cu bine acolo, e iubit, îngrijit.

La fel un pui de terrier, Terry, care nu mai pleca din fața curții mele de la o vreme, a fost preluat de o româncă inimoasă din Italia care nu s-a lăsat până nu a văzut cățelușul pe mâini bune, iar acum e în Marea Britanie. Ei au fost cățelușii cei mai norocoși care au plecat din țară, dar au fost alte câteva cazuri aici în zona Neamț, ale căror poze le mai văd uneori pe internet și mă bucur nespus să-i văd bine. Desigur, trecându-mi prin curte și prin casă atâtea cazuri, m-am atașat și eu de câțiva dintre ei, care au rămas la noi și astăzi. De exemplu din 5 cățeluși abandonați într-o zi de iarnă într-o pungă în cimitir… am reușit să găsesc stăpâni la 4 dintre ei, iar cea mai mică, Priki, am păstrat-o noi, spre bucuria familiei mele.

Care a fost cel mai dramatic caz pe care l-ai gestionat?
Toți cățelușii au avut povești triste, acesta fiind și motivul pentru care mi-am asumat un rol. Într-o iarnă am auzit, în fața curții mele, schelălăituri disperate. În râpa unui pârâu erau aruncați 6 puișori de ciobănesc de vreo lună. Plângeau, încercau să urce malul, iar eu, împreună cu fetița mea, am coborât în râpă, ne-am murdărit ca niște porci, dar am scos de acolo cățelușii. I-am luat în curtea mea, ce era să fac? N-a durat mult și am mai găsit alți 5 aruncați la gunoi… și așa, în loc să scadă numărul lor, se adunau tot mai mulți cățeluși în curtea mea, încât, la un moment dat, aveam vreo 10. Îi vedeți pe câțiva din ei în pozele alăturate. Am reușit în câteva luni să-i dau pe toți la stăpâni doritori.

Alt caz dramatic ce a făcut multe valuri e legat de 5 căței născuți într-un canal. Îi vedeam cum se fac mari și frumoși în spatele blocului, fiind mereu hrăniți de o mână de oameni inimoși care le urmăreau evoluția. Împreună cu colegele mele de serviciu am reușit să prind vreo 3 dintre ei și să-i dăm spre adopție. Dar alți 2 împreună cu mama lor au picat într-o zi în lațul hingherilor, chemați insistent de locatarii din zonă. M-a durut inima să aflu că au ajuns la adăpost, nereușind să-i mai prind la timp și pe ceilalți pentru a le da și lor o șansă. În pozele alăturate sunt câțiva dintre acei cățeluși.

De ce crezi că problema animalelor fără stăpân este încă nerezolvată în Neamț?
Cât timp nu se schimbă mentalitatea oamenilor în legătură cu felul cum își cresc animalele din bătătură, cât timp salvăm unul, dar peste noapte mai sunt aruncați lângă pădure sau într-o parcare altă generație de puișori, cât timp proprietarii de animale la ei acasă – fie la oraș, fie la țară – nu iau măsuri cu privire la stoparea înmulțirii necontrolate – ori din comoditate, ori din lipsă de bani, ori din tradiție, ori din ignoranță – cât timp copiii nu sunt crescuți în ideea iubirii de animale, cât timp nu există legi pentru protecția acestor animale, mână-n mână cu legile pentru proprietarii de animale, problema e încă vie și stringentă.

Ce ai avea să le reproșezi autorităților?
Nu cred că autoritățile fac suficient pentru a stopa problema. A deschide încă unul și încă unul adăposturi de animale – care, apropo, par un iad al animalelor, dacă faci o vizită acolo îți vine să plângi – nu cred că e suficient. Fă ceva să nu mai apară abandonul. Fă ceva să stimulezi adopția în țară sau străinătate. Fă ceva să fie mai ușor de accesat sterilizările pentru sursele principale de abandon (la sat).

Un mesaj pentru celelalte persoane din Neamț care fac aceleași acțiuni independente de salvare de animale.
În primul rând, un mesaj pentru potențialii stăpâni de animale. A avea câine de rasă nu e un ”must have”! Aceeași – dacă nu și mai mare – iubire o oferă și un câine metis, fără pedigree. Toți câinii mei sunt corcituri, sunt marea noastră iubire și nu ne imaginăm viața fără ei. Am pierdut câini, au murit sau au fost uciși și nimic nu se compară ca iubirea lor pentru noi și iubirea noastră pentru ei, avem loc principal pentru ei în viața noastră. Nu cumpărați câini – drăgălași, minunați, fără doar și poate – adoptați câini! Pe stradă sunt mii care așteaptă o șansă! Sau măcar o strachină de mâncare și un țol. În al doilea rând un mesaj pentru cei care nu au câini: nu treceți pe lângă ei cu frică. Un câine iubește necondiționat, atacă doar dacă este în pericol, mușcă doar dacă este agresat. Așa e, prea mulți pe stradă sunt un pericol, dar dacă fiecare și-ar asuma un suflet pe lângă casa lui, n-ar mai fi câini pe stradă. Dacă stăpânii nu ar abandona noile serii de căței abia fătate în drum, nu s-ar mări haitele fără adăpost. Deci oamenii sunt problema, nu câinii. Ei nu au nicio vină că sunt încă pe străzi.

Cițiți și




Un comentariu la “Dana Mîndru a îngrijit din resurse proprii zeci de căței și pisici. Cei mai mulți au ajuns la casele lor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *