Andreea (Kiko) gestionează unele dintre cele mai grave cazuri de animale fără stăpân din Neamț

3

Pe Andreea Teodora Voican, prietenii îi spun Kiko, am cunoscut-o prin intermediul rețelei de socializare Facebook în urmă cu ceva ani. Alături de ea continuăm astăzi seria articolelor „Salvatorii din umbră” în care vă prezentăm oamenii rari și buni din județul Neamț care dau o șansă animalelor fără stăpân.

Imaginile postate de Andreea erau și sunt cu adevărat incredibile. De ani buni, ia de pe străzi animale muribunde, în stare extrem de gravă, și, de una singură, luptă pentru viața lor. Am asistat la evoluția remarcabilă a animalelor salvate de ea, de la câini letargici, paralizați, loviți de mașini sau cu boli extrem de grave, la câini vioi, grași și sănătoși, care merg în patru labe și care au primit șansa de a fi adoptați și iubiți. Andreea e o prezență discretă, nu se plânge și nu se dă bătută. În timp ce alți oameni ar renunța în secunda doi să salveze un animal care nu are șanse mari de supraviețuire, Andreea le dă o nouă viață. Îi aduce acasă, îi tratează la clinici în Neamț sau Iași și le caută cei mai buni stăpâni.

Pe Andreea (Kiko) o puteți cunoaște mai bine în interviul de mai jos.

De cât timp te implici în salvarea animalelor fără stăpân și care sunt motivele din spatele acestei implicări personale?

Încă de mică mi-a plăcut să salvez animăluțe. Îmi amintesc că renunțam la cărțile din ghiozdan când găseam o pisică sau vreun pui de câine și îl căram în spate până acasă. Însă lucrurile au devenit mai „serioase” când am adoptat primul meu câine „personal” care mi-a schimbat planurile în ceea ce privește salvarea maidanezilor de pe străzi fără ca eu să conștientizez asta. Alături de prietenul meu care era și el un mare iubitor de animăluțe, am reușit să salvăm în 7 ani peste 100 de câini și pisici. Am sterilizat la fel de multe și la mai mult de jumătate le-am găsit și cămine. Viața a făcut ca el să „salveze” și să cheme la el sufletele în chin și suferință, să aibă grija de ele dintr-o altă lume și mai aproape de Dumnezeu… Așa că am continuat să duc la bun sfârșit singură ceea ce am început de mică și ce s-a consolidat pe parcurs și vreau să se încheie atunci când și eu voi fi lângă blănoșii pierduți.

Ce înseamnă pentru tine să fii salvator de animale și ce sacrificii sunt în spatele acestei „profesii” care mai mult te-a ales ea pe tine, decât tu pe ea?
Ca salvator de animale „mi-am pierdut” sufletul de multe ori, însă știu că am făcut tot ce mi-a stat în putință și cumva încercam să mă împac cu gândul ăsta când pierdeam câte un suflet. Însă cea mai mare mulțumire o ai când găsești câte un câine muribund și la o perioadă bună de timp încărcată de iubire, tratamente și îngrijire te privește în ochi neștiind cum să-ți mulțumească că i-ai salvat viața. Ți se umple inima de bucurie când preiei din vreun șanț sau vreun sac pui abia născuți fără ochi pe care îi hrănești ca pe propriul copil din 3 în 3 ore, le schimbi „lenjeria” și îi ții aproape de tine ca să auzi când se trezesc și le e foame și când sunt destul de mari încât se pot descurca singuri să îi „vezi la casa lor cu familia lor”. 

Cu siguranță reții fiecare caz pe care l-ai gestionat. Spune-ne 2-3 povești care s-au încheiat cu un final fericit.
Sincer, dacă aș putea să povestesc la nesfârșit, aș scrie fiecare caz în parte care  a rămas întipărit în mintea și mai ales în inima mea. Voi începe cu cazul lui Kara, o cățelușă ciobănesc german fost „agent” de poliție, găsită în urmă cu 5 ani în zona Ocol. Bănuim că după ce a fost scoasă la pensie încă vreo 3-4 ani a fost folosită pentru înmulțire apoi când a îmbătrânit au aruncat-o în stradă într-o stare jalnică. Era un schelet mergător care lăsa sânge peste tot unde călca. Suferea de o demodecie avansată, o boală de piele gravă, subnutrită și cu o displazie de șold vizibilă. Din primul cabinet în care am fost cu ea m-au dat afară pentru că la prima vedere părea că își „dă sufletul”. La insistențele mele au perfuzat-o și curățat-o parțial. În primele luni am mers cu ea aproape zilnic la tratament, însă după aproape jumătate de an rezultatele au început să apară. Kara era de nerecunoscut. Ceea ce ne punea speranța la încercare de fiecare data era faptul că această boală recidiva primăvara și toamna. A fost un cățel iubit și îngrijit. A fost dragostea mamei mele aproape 4 ani de zile și de aceea ea a rămas la noi. La 15 ani s-a stins în prezența mea, parcă mulțumindu-mi cu ochii pentru tot.

Încă un caz care ne-a marcat enorm a fost al bătrânului Teodor, un cățel de aproximativ 16 ani, orb complet, folosit la vânătoare și aruncat pe o iarna geroasă la -17 grade în stradă. Lovit de mașină, a nins peste el, a zăcut într-un șanț până când soarele a topit zăpada și oamenii l-au văzut mișcându-se. Așa am aflat și l-am salvat. S-a întâmplat exact acum 2 ani, în centrul comunei unde locuiesc. A fost primul caz căruia nu i-am dat „șanse” când i-am văzut trupul și starea, dar a locuit o întreagă iarnă în baia mea micuță. Am luptat pentru câinele ăsta trup și suflet. L-am perfuzat zi și noapte până am ajuns la momentul în care tresărea când îmi auzea vocea, el neputând să mă zărească. Într un final, la câteva luni a început să meargă din nou folosindu-și toate cele 4 picioare direcționat de vocea mea. A fost câinele sufletului meu, de aceea i-am dat și numele de Teodor. A trăit în aceeași casă cu mine exact 1 an și s-a stins la fel, în brațele mele, fericit parcă simțindu-se acolo.

Au fost 2 cazuri care mi-au înviat sufletul, 2 cazuri grele pentru care am alocat tot timpul pe care l-am avut, toată atenția și iubirea mea. Și, sigur, cele mai multe povești au avut final fericit. Câine adoptat=stăpân fericit.

Și, ca să vă bucur, dacă până acum v-am întristat, amintesc și de povestea salvării lui Jack, un puiut de ciobănesc german, paralizat, oferit de un samsar spre eutanasie unei clinici din Piatra, preluat de mine, acum adoptat și perfect sănătos alături de un alt maidanez salvat tot de pe străzi de 1 prieten de familie.

Care a fost cel mai dramatic caz pe care l-ai gestionat?
Aș aminti aici cazul lui Bembiță, cățelul cu ambele picioare din spate tăiate cu toporul de un seamăn de-al nostru în plină iarnă, găsit și preluat de mine abia după 3 săptămâni. Acum e vindecat complet, ambele picioare fiindu-i salvate.

E înca spre adopție în căutarea „omului perfect”. (Contact Facebook Dutssa Teodora)

De ce crezi că problema animalelor fără stăpân este încă nerezolvată în Neamț?
Cred cu tărie că în județul nostru nu există implicare din partea autorităților și nici oamenii nu sunt prea receptivi. De exemplu, dacă am avea cabinete care să sterilizeze gratuit în Piatra-Neamț, chiar și în comune, ar fi cu siguranță mai puțini câini pe străzi.

Cum crezi că situația ar putea fi îmbunătățită și ce soluții aplicate ai în gând, strict pentru Neamț?

Totul e să ne implicăm și să facem cunoscută sterilizarea ca metodă de a stopa înmulțirea câinilor cu sau fără proprietar.
Evenimentele propuse pentru adopția câinilor din adăpost și nu numai ar trebui încurajate. Așa avem mai multe oportunități, găsim familii patrupezilor, ne cunoaștem între noi (iubitori și voluntari) și poate împreună am putea ajuta și salva mai mult ca până acum.

Citiți și:

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
3 Comentarii
  1. Marc Gabriela spune

    Respect pentru Andreea!❤️🐶

  2. Todoran Gabriela spune

    Felicitari!!!!suflet frumos !!!tineri ca tine fac cinste acestui neam si sper din tot sufletul ca se vor implica tot mai multi .😘😘💐🐕🐕🐕🐈🐈

  3. marcel spune

    Felicitari Andreea ,ma bucur ca am putut adopta un catel de la ea, fara sa o cunosc,o fata foarte sufletista !

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate