Roibu Sandra și Burlacu Rareș, primii campioni naționali la dans sportiv din Piatra-Neamţ

6

La Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibaşi” din Braşov, s-a desfăşurat Campionatul Naţional de Clase al României și Cupa „La Passion”, ediţia a IV-a, cel mai mare eveniment de dans sportiv la nivel național din acest weekend, 21-22 octombrie 2017.

Organizatorii Campionatului Naţional de Clase al României si Cupa „La Passion” au fost Clubul de dans sportiv „La Passion“, în parteneriat cu Elcon Systems și Just t, cu sprijinul Federaţiei Romane de Dans Sportiv, Primăria Municipiului Brasov și Direcţia Sport și Tineret Brasov.

Au participat dansatori sportivi din toată țara, peste 600 de perechi, un număr record, iar jurizarea concursurilor a fost asigurată de cei mai buni arbitri români ai momentului, printre care dnul Mihai Petre.
Clubul Sportiv RAY’S DANCE Piatra-Neamț a obținut rezultate remarcabile la acest Campionat.

Campionii naţionali Sandra şi Rareş

Perechea de dansatori sportivi formată din Roibu Sandra-Gabriela și Burlacu Rareș-Andrei obținând locul 1 la clasa E 14-15 ani, devenind  primii campioni naționali din Piatra-Neamț.

Cei doi au întrecut un număr de 35 de perechi de sportivi talentați. Astfel, municipiul Piatra- Neamț se poate mândri cu singurii campioni naționali la dans sportiv de până acum.

Alte rezultate obținute:

Sturzu Ștefan Cristian – Țăpuc Delia Elena– locul 3 Standard  și locul 7 Latino Finală clasa C 14-15 ani, din 18 perechi participante

Zavaliche Luca  – Sudor Mara Maria–  locul 7 Finală clasă D 14-15 ani, dintr-un număr de 40 de perechi participante

Bălău Marco Gabriel – Blaga Anastasia – locul 7 Finală categoria Standard și locul 9 categoria Latino clasă C 16-18 ani, dintr-un număr de 20 de perechi participante

Andrei Bogdan – Aluculesei Malina Elena- locul 13 Semifinală Latino clasă C 16-18 ani, dintr-un număr de 26 de perechi participante

Crușitu Casian Răzvan- Apopei Paula Daniela – locul 12  clasă D 14-15 ani, dintr-un număr de 36 de perechi participante

Sabin Alexandru Marian – Roibu Iasmina Aniela Andreea – locul 16 clasă Hobby 6-9 ani, dintr-un număr de 39 de perechi participante

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
6 Comentarii
  1. Varvara Cătălina-Nicoleta spune

    Felicitari copii! Felicitari de asemenea părinților și antrenorilor! Baftă pe viitor!

  2. Tudi Tudor spune

    Felicitări!

  3. Calinescu Cristina spune

    Felicitari !

  4. Coca Dan spune

    Felicitari!!!

  5. Marcu Angela spune

    Felicitări Sandra!

  6. Boghina Elena spune

    Felicitări !

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate