Conferința de presa ITM 15.10.2014

0

In perioada 01.09.2014 – 30.09.2014, activitatea Inspectoratului Teritorial de Munca Neamt a avut ca obiectiv principal realizarea actiunilor din „Programul de actiuni al Inspectiei Muncii pe anul 2014”, a obiectivelor stabilite potrivit Legii nr.108/1999 republicata, a Legii nr.319/2006 modificata si completata si a Legii nr.53/2003, republicata.
In aceasta perioada, 20 inspectori de munca din cadrul Inspectoratului Teritorial de Munca Neamt, au efectuat 525 controale, ocazie cu care s-au constatat 364 deficiente in domeniul relatiilor de munca si al securitatii si sanatatii in munca si s-au dispus tot atatea masuri pentru remedierea deficientelor constatate. Urmare a controalelor efectuate, s-au aplicat 167 de sanctiuni contraventionale insumand 377.300 lei .

A. ACTIVITATEA DESFASURATA IN LUNA SEPTEMBRIE:
A1. ACTIVITATEA IN DOMENIUL SANATATII SI SECURITATII IN MUNCA
In luna septembrie au fost realizate 322 vizite de control si evaluare la unitati economice.Totodata, cu ocazia controalelor s-au aplicat un numar de 138 sanctiuni contraventionale. Valoarea totala a amenzilor aplicate a fost de 41.000 lei.
Analiza situatiei accidentelor de munca
In luna septembrie, la Inspectoratul Teritorial de Munca Neamt au fost inregistrate 4 accidente de munca soldate cu incapacitate temporara de munca.
A2. ACTIVITATEA IN DOMENIUL RELATIILOR DE MUNCA
Control relatii de munca
In luna septembrie au fost controlati 203 agenti economici. Cu prilejul controalelor au fost aplicate un numar de 29 sanctiuni contraventionale din care 27 amenzi contraventionale, insumand 336.300 lei, respectiv 2 avertismente contraventionale, pentru incalcari ale Legii nr. 53/2003 republicata si H.G. nr.500/2011. De asemenea au fost depistati 24 angajatori la care lucrau 46 de persoane fara forme legale de angajare. Cuantumul amenzilor aplicate pentru munca fara forme legale de angajare a fost de 330.000 lei.
In cazul a 2 angajatori, au fost identificate un numar de 13 persoane care prestau activitate fara forme legale de angajare, motiv pentru care s-a inaintat organelor de cercetare penala documentatia necesara pentru a se stabili daca sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii prevazute de art.264,alin.4 din Legea nr.53/2003 republicata.
Au fost depistate deasemeni 82 de persoane pentru care angajatorii, au inregistrat contractele individuale de munca in registrul general de evidenta al salariatilor in format electronic, cu incalcarea termenului prevazut de HG nr.500/2011 (art.4,alin.1,lit.a – cel mai târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activităţii de către salariatul în cauză) fiind dispuse 49 de masuri pentru remedierea neconformitatilor si totodata a fost aplicata o sanctiune contraventionala, respectiv 1 avertisment.

B. EVENIMENTE DEOSEBITE CARE AU AVUT LOC IN LUNA SEPTEMBRIE.
I. Sedinta de lucru I.T.M. Neamt – Consiliul Consultativ Tripartit
In data de 18.09.2014, ora 1400, la sediul Inspectoratului Teritorial de Munca Neamt, s-a intrunit Consiliul Consultativ Tripartit la nivelul Inspectoratului Teritorial de Munca Neamt. La sedinta au participat membrii desemnati ai organizatiilor sindicale si patronale cat si reprezentantii Inspectoratului Teritorial de Munca Neamt. Participantii au fost informati cu privire la aparitia unor acte normative care prezinta interes si anume:
Ordonanta nr.17/27.08.2014 pentru modificarea art.9, alin.(3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2 /2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
II. Campanie Naţională de supravegherea pieţei produselor industriale în domeniul de competenţă al Inspecţiei Muncii conform programului sectorial pentru anul 2013, coordonat de către Comisia Europeană.
In luna septembrie 2014, au fost verificati 4 agenti economici. Au fost identificate, 32 de produse care au fost controlate in conformitate cu 4 directive europene transpuse in:
H.G. 457/2003 – privind asigurarea securităţii utilizatorilor de echipamente electrice de joasă tensiune;
H.G. 1029/2008 – privind conditiile introducerii pe piata a masinilor;
H.G. 332/2007 – privind stabilirea procedurilor pentru aprobarea de tip a motoarelor destinate a fi montate pe masini mobile nerutiere si a motoarelor destinate vehiculelor pentru transportul rutier de persoane sau de marfa si stabilirea masurilor de limitare a emisiilor gazoase si de particule poluante provenite de la acestea, in scopul protectiei atmosferei;
H.G. 1756/2006 – privind limitarea nivelului emisiilor de zgomot in mediu produs de echipamente destinate utilizarii in exteriorul cladirilor
Nu au fost constatate neconformitati si nu au fost aplicate sanctiuni contraventionale.

III. Campanie europeana pentru prevenirea alunecarilor si caderilor la acelasi nivel.
a) Obiective:
Creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi angajaţilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării cerinţelor minime de securitate şi sănătate în muncă pentru îmbunătăţirea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor care pot fî expuşi unui potential risc datorat alunecărilor şi căderilor la acelaşi nivel;
Stabilirea măsurilor care se impun ca urmare a nerespectării de către angajatori şi lucrători, a prevederilor actelor normative în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în scopul prevenirii producerii evenimentelor în timpul desfăşurării activităţilor la locurile de muncă şi posturile de lucru;
Promovarea exemplelor de bune practici şi a soluţiilor pentru prevenirea alunecărilor şi căderilor la acelaşi nivel la nivel national.
b) Campania europeană se va desfăşura în următoarele sectoare economice:
Acţiunile de control se vor efectua in toate tipurile de întreprinderi (mici, mijlocii şi mari, cu capital de stat, privat şi mixt etc.), care efectuează activităţi în următoarele sectoare economice:
Industria alimentară – Cod CAEN 10;
Fabricarea băuturilor alcoolice – Cod CAEN 11;
Industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal, exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii – Cod CAEN 25;
Activităţi referitoare la sănătatea umană – Cod CAEN 86;
Servicii combinate de îngrijire medicală şi asistenţă socială cu cazare – cod CAEN 87;
Hoteluri şi alte facilităţi de cazare -Cod CAEN 55;
Restaurante şi alte activităţi de servicii, de alimentaţie -Cod CAEN 56;
Comert cu ridicata cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete – Cod CAEN 46;
Comerţ cu amănuntul cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete – Cod CAEN 47.

c) Durata campaniei
Campania europeană pentru prevenirea alunecărilor şi căderilor la acelaşi nivel” se va desfaşura în trimestrele I – IV 2014 (perioada 01.01 – 31.12.2014), în şase etape distincte.
In luna septembrie 2014, au fost verificati 10 agenti economici. Urmare neconformitatilor constatate au fost dispuse un numar de 11 masuri. Au fost aplicate un numar de 11 avertismente contraventionale.
Deficiente constatate in domeniul securitatii si sanatatii in munca:
Lipsa evaluarii riscurilor pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, inclusiv la alegerea echipamentelor de munca, a substanţelor sau preparatelor chimice utilizate şi la amenajarea locurilor de munca;
Angajatorul nu a stabilit pentru lucrători, prin fişa postului, atribuţiile şi răspunderile ce le revin în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca, corespunzător funcţiilor exercitate;
Lipsa semnalizarii securitatii si sanatatii in munca la locurile de munca cu pericol de alunecare, cadere, pentru ca acestea sa fie cat mai vizibile;

IV. Actiunea nr. 12 din Programul Cadru al Inspectiei Muncii – „Actiunea privind verificarea modului de respectare a cerintelor minime de securitate si sanatate in munca la lucrarile din domeniul constructiilor (termoizolari si sapaturi)”.
a) Obiective:
OBIECTIVE GENERALE
Creşterea gradului de conştientizare al angajatorilor şi al lucrătorilor din domeniul construcţiilor în ceea ce priveşte respectarea prevederilor legale referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă, având obiectiv declarat instaurarea stării de bine la locul de muncă, cu consecinţe benefice în plan social şi profesional;
Ca şi consecinţă a celor mai sus menţionate, se preliminează diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale menţionate de către angajatorii din domeniul construcţiilor.
OBIECTIVE SPECIFICE – în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
Verificarea respectării, de către angajatorii din construcţii, a cerinţelor legale privind:
Utilizarea echipamentelor de muncă corespunzătoare din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă in activităţile care impun lucrul la înălţime şi la lucrările de săpături ;
Asigurarea si utilizarea echipamentelor de muncă corespunzătoare măsurilor de prevenire şi protecţie împotriva pericolului de electrocutare;
Respectarea prevederilor privind autorizarea funcţionării echipamentelor de muncă de ridicat şi autorizarea /instruirea personalului deservent.
Asigurarea şi utilizarea echipamentului colectiv de protecţie ;
Asigurarea şi utilizarea echipamentului individual de protecţie precum şi instruirea lucrătorilor referitor la necesitatea purtării acestuia;
b) Campania se va desfăşura în trimestrele II si III 2014.
c) Grupul tinta:
Angajatori şi lucrători care îşi desfăşoară activitatea în domeniul construcţiilor – cod CAEN 41, 42 şi 43 – privind utilizarea în muncă de către lucrători a echipamentelor de muncă specifice domeniilor construcţiilor de clădiri şi a lucrărilor speciale de construcţii.
In luna septembrie a fost verificata in cadrul acestei actiuni, 1 agent economic. Pentru incalcarea legislatiei in domeniul securitatii si sanatatii in munca, a fost aplicata 1 sanctiune contraventionala, respectiv o amenda in valoare de 7.000 de lei. A fost dispusa 1 masura pentru remedierea deficientelor identificate de catre inspectorii de munca.
Deficiente constatate in domeniul securitatii si sanatatii in munca:
Lipsa semnalizarii securitatii si sanatatii in munca la locurile de munca cu pericol de cadere de la inaltime;
Neasigurarea de echipamente de munca, fără pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor( schele, podine, etc.)
Neasigurarea echipamentului individual de protectie pentru toti salariatii din unitate;

V. Actiunea nr. 17 din Programul Cadru al Inspectiei Muncii – „Acţiune de monitorizare privind riscurile existente la locurile de munca din intreprinderi mici”- trim. I-IV 2014.
Obiectivul actiunii.
Actiunea are ca obiectiv monitorizarea respectarii prevederilor legale privind prevenirea riscurilor profesionale in intreprinderi mici, precum si cu privire la masurile de prevenire si protectie aplicate. Actiunea de monitorizare, urmareste pe de o parte, constientizarea angajatorilor cu privire la necesitatea respectarii cerintelor legale din domeniul securitatii si sanatatii in munca si, pe de alta parte, identificarea situatii actuale a activitatilor de prevenire si protectie realizate in intreprinderile mici.
In luna septembrie au fost verificate în cadrul acestei acţiuni 6 societăţi. Pentru încălcarea legislaţiei în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, au fost dispuse 3 măsuri şi au fost aplicate 3 avertismente contravenţionale.
VI. In luna septembrie 2014, inspectorii de munca, au participat la 22 de sedinte ale comitetelor de securitate si sanatate in munca, organizate de 22 angajatori (cu peste 50 de lucratori), sedinte in cadrul carora – dialogul real intre partenerii sociali: patronat, sindicat/reprezentantii lucratorilor cu raspunderi specifice si reprezentantii institutiilor statului – a avut ca obiect imbunatatirea securitatii si sanatatii in munca la nivelul unitatii, respectiv propuneri privind politica de securitate şi sănătate în muncă şi planul de prevenire şi protecţie, conform regulamentului intern sau regulamentului de organizare şi funcţionare.
VII. In luna septembrie 2014, ca o alternativa la activitatea de control, s-au organizat intalniri cu un numar de 13 angajatori, ocazie cu care s-a evidentiat din nou principalul obiectiv in domeniul relatiilor de munca, respectiv: identificarea si combaterea cazurilor de munca nedeclarata, cat si riscurile ce le implica folosirea fortei de munca fara forme legale. Au fost dezbatute rezultatele activitatilor Inspectoratului Teritorial de Munca pana la aceasta data si s-a luat act de faptul ca inca mai sunt angajatori care nu inteleg sa respecte dispozitiile legale in domeniul legislatiei muncii, folosind in continuare persoane fara forme legale de angajare.

Ioan Popescu
Inspector şef
Inspectoratul Teritorial de Munca Neamţ

Nicolae Harlea
Consilier juridic-purtator de cuvant

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate