Concurs National „Unirea Principatelor Romane”, editia a II-a

0

Motto:

“Unirea fusese cea mai îndrăzneaţă şi cea mai înţeleaptă faptă a naţiunii româneşti. Îndrăzneaţă pentru că s-a săvârşit împotriva voinţei şi a dorinţei tuturor marilor puteri europene şi înţeleaptă pentru că, după veacuri de zbuciumări, părinţii patriei prevăzură, în sfârşit, că numai Unirea poate să fie pârghia de înălţare a neamului românesc”

Tribuna din 24 ianuarie  – 1909

Argument

Epoca Unirii Principatelor a fost un timp de mare intensitate istorică, pe toate planurile,  am asistat la transformări structurale, care au conferit  înfruntării dintre forţele vechi şi cele noi aspecte dramatice. Lupta pentru unire nu a reprezentat un scop în sine, nu a fost limitată la aspectele practice, politice, s-a extins asupra întregii vieţi a societăţii” s-a împletit firesc, cu tot ceea ce s-a întreprins pentru a se pregăti crearea statului modern”,al cărui beneficiar urma să fie poporul, în totalitatea lui. În perspectiv istorică , reformele care au succedat dublei alegeri” de la cele mărunte la cele majore, apar ca având o însemnătate tot atât de mare ca şi actul propriu-zis al Unirii, concretizat în dubla alegere, moment declanşator în procesul de formare şi organizare a statului modern român.” Pe drept, perioada istorică în care s-a realizat şi consolidat-prin reforme-statul naţional, poate fi apreciată drept perioadă a revoluţiei pentru unitate. De altfel, contemporanii înşişi i-au simţit ritmul, profunzimea şi dimensiunile”.

Obiective:

• Dezvoltarea capacităţii de exprimare plastică individuală şi de grup prin compoziţii expresive şi creative;

• Cunoaşterea şi utilizarea unor tehnici de lucru cu diverse materiale şi ustensile specifice educaţiei plastice cu aplicabilitate în studiul istoriei

• Stimularea gustului pentru  cunoaşterea trecutului istoric şi cultivarea la copii a înclinaţiilor, aptitudinilor şi talentelor artistice prin transpunerea în artă a evenimentelor istorice.

• Formularea unor opinii referitoare la un fapt istoric din istoria românilor în Epoca Modernă pe baza surselor istorice

Grupul ţintă:

Elevi şi cadre didactice din învăţământul preuniversitar

Organizator:

ŞCOALA CU CLASELE I-VIII GIROV

Coordonatori concurs:

Director MOLCĂLUŢ FLORENTINA

Profesor CIUBOTARU VASILE

Profesor înv.primar OLARIU MARINETA

Parteneri:

  • Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ
  • Casa Corpului Didactic Neamţ
  • Primăria Comunei Girov
  • Complexul Muzeal  Judeţean Neamţ
  • Biblioteca Judeţeană Neamţ
  • Biblioteca comunală”Ionel Teodoreanu” Girov

Secţiuni:

I. Expoziţie-concurs de desene pe hârtie (format A4) tehnică la alegere cu inspiraţie din  tematica concursului “UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE”

II. Expoziţie-concurs de colaje şi fotografii (se acceptă şi ppt-uri) – UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE

III. Referate (maxim 5 pagini) despre UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE

Regulament:

Fiecare lucrare va avea câte o etichetă care să conţină următoarele informaţii: – titlul, numele şi prenumele elevului, clasa, şcoala şi îndrumătorul.

Fiecare elev poate să participe la fiecare secţiune cu o singură lucrare. Elevii pot participa la una sau mai multe secţiuni, la alegere. Un cadru didactic poate coordona maxim 3 elevi la fiecare secţiune.

Lucrările, însoţite de fişa de înscriere şi acordul de parteneriat semnat şi ştampilat vor fi expediate până la data de 31 ianuarie 2011 data poştei, pe adresa şcolii, împreună cu un plic autoadresat.

Festivitatea de premiere va avea loc în data de 5 februarie 2011 la şcoala coordonatoare. Diplomele vor fi expediate câştigătorilor prin poştă până pe 28 februarie 2011 .

Evaluare:

Jurizarea lucrărilor se va realiza de către un juriu alcătuit din cadre didactice din Şcoala cu clasele I-VIII Girov şi invitaţi: inspectori şcolari, profesori de istorie şi profesori de educaţie plastică.

Premii:

Se vor acorda premiile I, II, III şi menţiuni pentru elevi şi diplome pentru cadrele didactice îndrumătoare.

.

Promovare şi diseminare:

Lucrările elevilor participanţi vor fi expuse la Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ,  Complexul Muzeal Judeţean Neamţ, Casa Corpului Didactic Neamţ şi Şcoala cu clasele I-VIII Girov.

Evenimentul va fi mediatizat în presa locală.

Finanţare:

Prin intermediul taxei de participare şi a unor sponsori.

Taxa de participare este de 15 RON/ cadru didactic se trimite in plicul cu lucrarile elevilor pe adresa:     Scoala cu clasele I-VIII Girov

Localitatea Girov

Comuna Girov

Judetul Neamţ

Cod postal 617210

Faceti precizarea „PENTRU CONCURS.”

Pentru detalii: telefon organizatori, prof. Ciubotaru  Vasile 0740342383,  prof înv.primar. Olariu Marineta  0740535099, telefon /fax Şcoala Girov  0233/291042

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate