Colegiul Național „Petru Rareș” din Piatra-Neamț, gazda Olimpiadei Internaționale de Astronomie

0

În luna octombrie 2019, Colegiul Național „Petru Rareș” din Piatra-Neamț va găzdui Olimpiada Internațională de Astronomie.

Conform celor precizate de prof. Cristinel Secară, inspector școlar în cadrul ISJ Neamț, ideea a aparținut academicianului Gavrilov, președintele Consiliului de Coordonare a Olimpiadei Internaționale de Astronomie și Secretar al Academiei de Științe Astronomice din Rusia, care a adresat o scrisoare Ministerului Educației Naționale, prin care se solicita ca o ediție a Olimpiadei să se desfășoare în România. Ministerul Educației Naționale a dat curs acestei solicitări și a ales ca Olimpiada Internațională de Astronomie să aibă loc la Piatra-Neamț. Elementele care au dus la această decizie au fost: medalia de argint obținută de Sebastian Leontică ( fost elev al Colegiul Național „Petru Rareș”) la Olimpiada Internațională de Fizică din Indonezia, organizarea impecabilă a Concursului Național de Fizică „Evrika”, ediția 2016-2017, precum și selecția echipei care a participat la Olimpiada Internațională de Astronomie 2017.

La această competiție vor participa 20 de țări, în cea mai mare parte din Asia, şi va reuni peste 250 de elevi și profesori. Competiția va cuprinde trei probe (o probă teoretică, una observațională și una de analiză de date) și se va derula pe durata a zece zile.

„Cu siguranță, sprijinul prof. Grigoruță Oniciuc, directorul Colegiului Național „Petru Rareș”, care în ultimii ani este și liderul echipei României care participă la Olimpiadele Internaționale de Astronomie, va fi de un real folos pentru Inspectoratul Școlar în a stabili detalii privind organizarea acestei competiții la nivel internațional.”, a menționat inspectorul şcolar Cristinel Secară.

De asemenea, prof. Cristinel Secară şi-a exprimat speranța că atât autorităţile locale, cât şi cele judeţene, se vor implica în organizarea acestui eveniment de anvergură internațională.

Totodată, în județul Neamț se vor organiza următoarele faze naționale:

  • OLIMPIADA DE INFORMATICĂ PE ECHIPE,27 februarie – 2 martie, la COLEGIUL NAȚIONAL DE INFORMATICĂ
  • OLIMPIADA NAȚIONALA DE ARGUMENTARE, DEZBATERE ȘI GÂNDIRE CRITICĂ „TINERII DEZBAT” , 8-13 iulie 2019

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate