Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” merge la Bergama-Turcia

0

Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ a fost invitat, pentru al doilea an consecutiv, să participe la Festivalului Internaţional al Copilului de la Bergama-Turcia, care va avea loc în perioada 19-23 aprilie 2015. Invitaţia a fost mijlocită de către Primăria Piatra-Neamţ, ca urmare a relaţiei de înfrăţire pe care a stabilit-o, încă din 2007, cu Primăria oraşului Bergama. Deplasarea în Turcia se va face, de altfel, cu sprijinul municipalităţii pietrene, dar şi cu cel al Primăriei comunei Mărgineni.
Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” va fi reprezentat, ca şi anul trecut, de Ansamblul „Muguraşii Mărginenilor”, din comuna Mărgineni, ai cărui membri sunt elevii Şcolii Populare de Arte din cadrul Centrului. Ansamblul, înfiinţat de Consiliul Local Mărgineni în 2008, numără în palmares premii importante la Festivalul Naţional de Colinde şi Obiceiuri de Iarnă de la Sf. Gheorghe sau Festivalul Internaţional „Aşa-i jocul pe la noi” de la Arad, precum şi participări la festivaluri în judeţul Neamţ („Festivalul de datini şi obicieuri de iarnă „Steaua sus răsare” sau Festivalul Muntelui Ceahlău), în ţară (la Cluj-Napoca, Sibiu, Eforie-Nord) şi în străinătate, la Bergama (Turcia) sau Orhei (Republica Moldova). Activitatea Ansamblului din comuna Mărgineni este coordonată de Dorina Surdu.
Pentru cea de-a 19-a ediţie a Festivalului Internaţional al Copilului de la Bergama, un Festival dedicat dansatorilor cu vârste între 10 şi 14 ani, Ansamblul „Muguraşii Mărginenilor” a pregătit un program folcloric reprezentativ pentru cele mai importante zone etnofolclorice ale României.

Mugurasii Bergama 2014

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate