Câtă încredere au nemțenii în autorități când vine vorba de sistemul medical din județ (SONDAJ)

4

În urma unui sondaj pe care l-am efectuat la nivelul județului Neamț, prin formular Google (click aici), am rugat nemțenii să răspundă mai multor întrebări legate de modul în care percep aceștia sistemul de sănătate.

Sondajul s-a efectuat pe un eșantion de aproximativ 500 de persoane care au declarat că au domiciliul în județul Neamț. Precizăm că răspunsurile sunt subiective, venind din partea cetățenilor care au avut/au statut de pacient sau au cunoștințe/rude care au beneficiat sau beneficiază în continuare de serviciile medicale din județ.

De asemenea, fiind un eșantion mic, acest sondaj nu reflectă opinia tuturor locuitorilor din județ, nu are rolul de a generaliza sau de a oferi în mod intenționat sau răuvoitor o imagine negativă asupra sistemului de sănătate din Neamț. Vă rugăm să interpretați răspunsurile ca opinii în urma cărora decidenții ar putea obține și anumite idei sau soluții de îmbunătățire a problemelor existente și constatate de respondenți.

Vom prezenta pe rând mai multe aspecte care au reieșit din acest sondaj, însă pentru început vă arătăm care este nivelul de încredere în autorități când vine vorba despre reclamarea unor probleme în sistemul medical de sănătate.

Din răspunsurile oferite am constatat că un număr foarte mic de persoane alege să se adreseze autorităților. De cele mai multe ori, pacienții sau aparținătorii fac apel la presă pentru prezentarea unor situații care reflectă cazuri de posibil malpraxis, condiționarea actului medical în schimbul unor „atenții” și alte aspecte din sistem.

Având în vedere că presa nu este organ de cercetare, considerăm că factorii decidenți ar trebui să reconsidere acest aspect și să încerce să restabilească încrederea cetățenilor în autorități când vine vorba de probleme apărute în sistemul de sănătate.

72.3% dintre respondenți afirmă că au mai multă încredere în presă decât în autorități.

Iată și ce spun unii cetățeni:

„Pentru combaterea mitei în sănătate ar trebui introdus un formular pe care toți cei spitalizați să-l completeze după externare și să fie transmis autorităților chiar sub anonimat. Formularul trebuie să conțină întrebări despre calitatea serviciilor, condiționarea serviciilor, suma dată șpagă, calitatea mâncării etc. Și sunt convins că ar fi un mare pas înainte.”

„Chestionarul ăla care se completează la externare este inutil! Nimeni nu are curaj să spună adevărul ! O cutie cu sugestii și reclamații ar fi bună la policlinică.”

„Reclamațiile de malpraxis ar trebui verificate de colegii ale medicilor din alte județe, pe cât posibil diametral opuse pe hartă.”

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
4 Comentarii
  1. John spune

    Jos medicii!! Ne purtam singuri pe umeri suferinta. Ne-ati demonstrat de ce sunteti in stare. Va multumesc pentru salariile mari pe care le incasati din banii nostri,ai contribuabililor! Sa aveti parte de ei!!

  2. John spune

    Cu regret va spun,nu exista medici. E doar iluzia noastra,a celor suferinzi si platitori de CAS. Juramantul lui Hipocrate a ramas in Grecia antica. Sunt suferinte greu de imaginat pe care medicii prefera sa le ignore. Candva,contam pe medici. Astazi,din pacate,ii vad ca pe niste croitori . Sumtem doar niste cifre in catastifele lor. Putem trai si fara medici. E Dumnezeu cu noi!!!

  3. Stefan spune

    De cand „eroii in halate albe” au salarii de la 5000 euro in sus, nici spaga nu ii mai motiveaza!Sigur, exista si exceptii care nu fac decat sa confirme regula!

  4. gigi spune

    cainii latra caravana trece…coruptia este endemica in Romania…dai intr-unul tipa zece…asta da caracatita…personal nu cred ca ca se va schimba ceva vreodata in tara asta…de-acum coruptia face parte din traditia neamului…stim cu totii cat de mult inseamna traditia la romani…pacat de peisajele astea asa de frumoase…

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate