Calea spre mântuire

Din cele mai vechi timpuri noi crestinii cautam calea spre mantuire si avem fiecare interpretari proprii despre mantuire sau ne lasam condusi de calea indicate de preoti.
Calea spre mantuire este definita in Biblie ca: Matei 7:13-14. “In cer nu se poate intra decat pe poarta stramta! Drumul mare spre iad e larg si poarta lui e destul de lata pentru toate multimile care aleg calea lui usoară. Poarta care duce la Viata e mica, drumul ei ingust si putini sunt cei care o găsesc”
Paradigma mantuirii este pentru multi Manastirea. Eu sunt de alta parere, cred ca este tocmai invers. Manastirea este calea cea usoara, un loc izolat unde te duci si nu esti nevoit sa te lupti decat cu ceea ce ravnesti in interiorul tau, un loc unde esti ferit de majoritatea tentatiilor zilnice, un loc unde cei care abandoneaza lupta se retrag in lasitatea lor si se ascund de lume.
Dupa cum zice si Biblia, nu te poti mantui singur nici daca stai toată viata intr-o manastire, nici daca mergi la biserica si nici chiar daca respecti regulile religioase impuse de biserica. Efeseni 2:8-9. “Datorita bunatatii Sale ati fost voi salvati, prin increderea in Hristos. Dar pana si increderea aceasta nu provine de la voi insiva, ci este un dar de la Dumnezeu. Mantuirea nu este o rasplata pentru binele infaptuit de noi, asa că, nimeni nu-si poate asuma vreun merit pentru ea”. Mantuirea este un dar, nu o rasplata pentru cainta si abstinenta.
De multe ori stau sa ma gandesc la cei care se ascund in Manastiri si nu inteleg de ce nu vin ei printre noi sa dea piept cu necuratul aici, unde e cuibul lui, de ce nu vin ei sa se caisca si sa traiasca in rugaciune si pace aici, unde pacatul este foarte greu de evitat, unde pacatul este frumos ambalat si te asteapta cu superoferta la tot pasul? Nu cumva acei calugari stiu ca sunt prea lasi ca sa lupte cu ce luptam noi zi de zi? Nu cumva acei calugari ne dau de multe ori sfaturi despre viata de care au fugit ei? Nu cumva acei calugari au renuntat sa lupte pentru oameni si pentru credinta si lupta doar pentru ei insisi si pentru mantuirea lor?
Poate voi fi inteles gresit sau poate acest articol nu va fi pe placul multora, dar eu cred ca calea spre mantuire este una singura si anume …sa fii un om bun, sa ajuti pe toata lumea chiar daca nu ai un profit, sa nu gandesti rau la adresa altor oameni, sa fii un om cu suflet bun.
Sunt sigur ca Dumnezeu este acolo sus si vede razboiul cu pacatul pe care il ducem zi de zi si ca in orice razboi mai pierdem cate o batalie, mai castigam cate una si ne luptam toata viata, poate de multe ori ne saturam sa castigam si ne lasam purtati de pacat ca sa ne odihnim, dar o luam de la capat cu razboiul.
Sunt sigur ca Dumnezeu nu asteapta sa fac ceva pentru a fi mantuit, nu asteapta sa nu fur sau sa nu insel din frica de credinta, El asteapta sa fiu un om bun care sa nu abandonez niciodata lupta cu pacatul, chiar daca acesta este dulce si eu, ca orice muritor, mai gust din el .
Cred ca este mult mai greu pentru un pacatos sa lupte decat pentru un om prea credincios, cred ca in realitate singurii care se lupta cu pacatul sunt cei pacatosi si in armata ce se razboieste cu iadul sunt doar pacatosi, altfel cum ar putea un om care nu bea sa se lase de baut si sa lupte cu acest pacat, cum ar putea un om care nu inseala sa se lase de femei si sa lupte cu acest pacat …… cum poate cineva sa zica ca lupta cu ceva daca el nu se afla in razboi. Probabil unii dintre voi vor spune “ noi nu cadem in pacat “ si eu va spun: deci voi nu luptati, voi evitati razboiul, va scundeti de dusman.
Pacatul nu dispare daca te ascunzi de el, pacatul este cu noi si face parte din noi. Daca ne ascundem, nu inseamna ca am castigat razboiul, inseamna ca am abandonat razboiul.
Deci calea spre mantuire nu o vei castiga niciodata prin fapte sau prin absenta pacatului, calea spre mantuire este “stramta” si nu o vei gasi decat prin lupta cu pacatul nu prin fuga si lasitate.

R.I.