Bărbat scos mort dintr-o fântână. Avea doar 41 de ani (NEAMȚ)

0

La data de 29 ianuarie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă au fost sesizați cu privire la faptul că, într-o fântână, din localitatea Bozieni, se află trupul unui bărbat.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind identificat trupul unui bărbat, în vârstă de 41 de ani, din localitate Bozieni .

Un echipaj medical a constatat decesul persoanei în cauză.

În urma examinării preliminare a suprafeței exterioare a corpului acestuia, nu au fost identificate urme vizibile de violență.

Corpul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamţ, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii, cu exactitate, a cauzei decesului.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.

a declarat sinsp. Ciofu Ramona – IPJ Neamț.

În jurul orei 12:40, pompierii au fost solicitați să intervină pentru degajarea unei persoane dintr-o fântână din satul Crăiești,  comuna Bozieni.
La locul solicitării s-au deplasat un echipaj de pompieri din cadrul Punctului de lucru Poienari, un echipaj SMURD de la Detașamentul Roman, alpiniști din cadrul Detașamentului Piatra Neamț cu o autospecială complexă pentru intervenție și voluntari din cadrul SVSU Bozieni.
Din interiorul unei fântâni cu o adâncime de aproximativ 10 m, pompierii au scos un bărbat de 41 de ani, ce nu prezenta semne vitale.

a transmis ISU Neamț.

Condoleanțe familiei!

FOTO: ISU NEAMȚ

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate