AVOCATUL ALEXANDRU BLANCFORT – UN OM FENOMENAL

Așa a fost caracterizat de fostul primar Dimitrie Hogea în ”Amintirile” sale din 1936. După acesta, a fost ”cel mai mare avocat, în vremea sa, al baroului local, al cărui decan a fost de mai multe ori, ridicând prestigiul și autoritatea acestui corp de elită”.

Acest neîntrecut fruntaș cetățean al orașului nostru (Piatra-Neamț) … ””rareori se întâmpla ca să piardă procesele în care era angajat, fiindcă dânsul nu a fost un apărător al cauzelor pierdute, pe care în conștiința lui superioară și dezinteresată nu le-ar fi primit niciodată” … iar ”pledoariile lui la bara justiției, impuneau prin pregătirea și talentul expunerii respectul magistraților și auditoriului”… impunându-se numeroasei și selectei sale clientele prin capacitatea sa juridică ”notorie” și mai ales ”modului conștiincios, probității și prestigiului cu care înțelegea, întotdeauna, exercitarea nobilei sale profesiuni.

S-a născut în satul Racova de lângă Buhuși, intrând în tinerețe ca ”mic funcționar”(grămătic contabil) în serviciul marelui boier Cantacuzino-Pașcanu, proprietarul moșiei      Podoleni. Numele de familie a fost Damian, dar servind mulți ani acolo (la moșie), în mediul franțuzit al marilor boieri moldoveni și-a schimbat numele în Blancfort, apoi tot acolo a învățat limba franceză.

Din 1866 este numit în magistratură ca ”substituit” și în anul următor, 1867, ca procuror la Tribunalul Neamț (la vârsta de 30 de ani). Urmare a punerii în aplicare a noului cod civil la 1865, când multe și mari procese se iveau în fața instanțelor judecătorești, onorariile de avocat au devenit foarte mari. În scurt timp, datorită priceperii în exercitarea profesiunii sale, a reușit să agonisească o avere destul de însemnată, creându-și o situație independentă, ceea ce a contribuit mult la înălțarea prestigiului său.

Fostul practicant fără ”titluri universitare” a fost numit și avocat al statului, publicând în august 1885 cel dintâi Cod Civil adnotat cu Jurisprudența de la 1866-1885. Urmează publicarea, succesiv, a încă trei suplimente la primele volume, conținând toată Jurisprudența până în anul 1898, fiind decorat cu BENE MERENTI CLASA I pentru aceste importante și valoroase scrieri.

Dotat cu o mare inteligență, unită cu voință și stăruință în urmărirea unui țel în viață, fiind în același timp un autodidact în toată puterea cuvântului, a știut să-și apropie o cultură generală pe lângă aceea a științei dreptului. Avea o vastă bibliotecă ce cuprindea cărți de drept, dar și nenumărate ouvrages de știință în toate domeniile, cuprinzând enciclopedii, cărți de medicină, până și de mitologie. Achiziționa cărțile străine (în franceză) de la o mare librărie din Bruxelles.

Iată cum a răspuns despre asimilarea marilor cunoștințe juridice în scurt timp, neavând studii sau titluri academice. Odată ce cineva cunoaște principiile lui generale, dreptul se învață de la caz la caz, studiind într-un moment dat o speță dintr-un anumit proces, chestia îți rămâne bine cunoscută și câștigată pentru totdeauna. Este metoda pe care o știu și o practică și juriștii din zilele noastre.

În viața politică a fost un militant, făcând parte din gruparea junimistă de la Iași, grație legăturilor sale de prietenie cu Petre Carp. În 1888 a fost ales pe lista de alegeri a guvernului junimist a lui Th. Rosetti, ca senator al Colegiului I Neamț, fiind reales și în 1892 sub guvernul conservator-junimist al lui Lascăr Catargiu. Peste trei ani, în 1895, în calitatea lui de eminent jurist, a fost ”raportorul legii pentru modificarea Codului de Comerț”, adusă în Parlament de prietenul său Al. Marghiloman, Ministrul Justiției în acel timp.

Ca pietrean a fost ales de mai multe ori consilier comunal și președinte al Comitetului Permanent Județean, însă, nu ca politician, ci ”ca o personalitate distinsă pe care partidele politice se simțeau onorate a-l avea colaborator în acțiunea lor”.

În viața lui familială a fost un neasemănat soț și părinte. Căsătorit cu Eliza Rufly, de origine poloneză, au ținut să dea celor doi băieți și cinci fete, Alexandru și Nicu, respectiv Victoria, Matilda, Lucia, Adela și Maria o educație și cultură aleasă, la școli din țară și din străinătate. Cu băieții n-a reușit mare lucru, în schimb cu fetele au făcut partide cu personalități ale Curții de Apel și Casație din Iași, profesori universitari, Maria fiind cu partida cea mai bună (mezina familiei s-a căsătorit cu Ion Săvescu, directorul general al Băncii Românești și al Bursei din București).

Prin testamentul său el a lăsat două legate de mare importanță: 1. Casele sale din Piatra pentru Școala Profesională de Fete (azi localul Primăriei) care-i poartă numele; 2. Vasta lui bibliotecă a fost lăsată Universității din Iași, printr-un act făcut în ianuarie 1906, cu două luni înaintea decesului survenit în martie 1906.

Prof. Gh. Radu