Atenție, turiști! Ninge viscolit încă de aseară în Masivul Ceahlău!

0

salvamont

ATENȚIONARE SALVAMONT NEAMȚ!

Ninge viscolit încă de aseară în Masivul Ceahlău, iar un strat nou de zăpadă s-a depus începând cu altitudini de peste 600m. Temperatura înregistrată în zona Vf. Toaca este de -9 grade, iar în Stațiunea Durău de -1. Căderile de zăpadă vor continua până duminică inclusiv.

Din cauza straturilor multiple de zăpadă cu greutăți și consistențe diferite, există pericol cert de producere a fenomenului de avalanșă. Departamentul de prevenire din cadrul serviciului va analiza după oprirea ninsorii utilizând metode tehnice (metoda Norvegiană și Metoda de analiză a straturilor) care este riscul real de producere a fenomenului.

Turiștii sunt rugați să pornească foarte devreme, atât la urcare, cât și la coborarea din munte pentru a nu fi surprinși de viscol, să nu părăsească potecile marcate și să folosească echipament pentru sezonul de iarnă.

În această perioadă vremea se poate schimba radical în numai câteva ore, fapt care poate crea reale probleme de orientare, iar în lipsa unui echipament performant chiar de supraviețuire.

Vezi ce se poate întâmpla dacă nu respecți recomandările SALVAMONT: Mărturiile incredibile ale echipajului SALVAMONT care a salvat de la moarte sigură 5 persoane rătăcite în viscolul Ceahlăului

vreme

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate