Mărturiile incredibile ale echipajului SALVAMONT care a salvat de la moarte sigură 5 persoane rătăcite în viscolul Ceahlăului

2

rataciti

În seara zilei de 10.03.2017, în jurul orei 20.40 echipajul Salvamont Neamț a fost anunțat prin Dispeceratul Național Salvamont și ulterior prin 112 că un grup de 5 persoane sunt în stare de epuizare în zona Poiana Stănilelor Mici și solicita intervenția de urgență a salvatorilor montani.

„Ningea deja, de mai bine de 10 ore în Masivul Ceahlău, la peste 1500 m era un viscol crâncen și stratul de zăpadă nou așternut îl estimasem la 40 cm, zăpada umedă și grea, așa ca o intervenție cu mijloace auto dinspre Durău peste Șeaua La Scaune era riscantă și ar fi durat foarte mult.

După evaluarea factorilor de risc s-a decis intervenția echipei din Baza Dochia, echipa care a plecat puțin după ora 21.

După două ore de lupta cu viscolul, cu zăpada care de multe ori trecea de 1.5 m ghidându-se mai mult dupa GPS, au găsit într-o mașină înzăpezită pe marginea prăpastiei de la Stănile cinci oameni, doi copii de circa 12 ani, o femeie și încă doi băieți de 18-19 ani, aproape toți cu început de hipotermie și într-o stare de epuizare avansată.

Inițial planul era să-i ducem la cabana Dochia de unde a doua zi puteau coborî când vremea ar fi permis, dar la fața locului conducătorul echipei a realizat că din păcate situația e mult mai gravă.

Comunicațiile cu Baza Dochia, cu Durăul și cu tot ce ar fi putut acorda un suport tehnic căzuse odată cu întreruperea energiei electrice ce a paralizat Sațiunea Durău și întreg masivul Ceahlău mai bine de 14 ore.

Cei cinci erau atât de prost echipați încât a fost o minune că au rezistat mai bine de 4 ore în viscol. Cea mai mare problemă a fost identificată la unul din băieți al cărui bocanc se rupsese total (talpa era lipsă și degetele de la picioare ieșeau din încălțăminte direct pe zapadă) iar riscul degerăturii cu pierderea ulterioară a membrului era iminentă.

După ce au băut ceai cald din termosele aduse de salvatori și le-au fost aplicate patch-uri termice pentru combaterea hipotermiei, celui cu încălțămintea stricata i s-a improvizat din haine, nailoane și cordelină un fel de încălțaminte provizorie cu care să poată continua drumul.

Cum la trei – patru km mai jos era schitul din Stănile s-a luat decizia de a-i duce acolo.

Au fost primiți de către călugari și li s-a amenajat un loc într-o încăpere încălzită. După o ultimă evaluare a stării fizice a victimelor și fiindcă oricum nu mai era spațiu disponibil, echipa de salvare a înfruntat din nou viscolul și zăpada care acoperise urmele, ajungând în Baza Dochia la 2.45 după mai bine de 6 ore de interventție și aproximativ 15 km parcurși.

Cei cinci urcaseră pe data de 9 prin zona Bistra fără să consulte o prognoză meteo. Au găsit barierele de intrare în zona de protecție integrală a Parcului Național Ceahlău uitate deschise din neglijența vreunui angajat obosit după ziua cu 40 de sfinți și au urcat cu mașina până la cota 1450 de unde nu au mai putut înainta din cauza zăpezii. Era cald, soare și frumos și erau îmbrăcați primăvăratic. Au urcat și au înnoptat la schitul de lângă cabana Dochia. A doua zi când s-au trezit afară era deja viscol.  În inconștiența dată de lipsa oricărei educații montane, dar și a instinctului de conservare au mai rămas până seara, probabil sperând că vremea se va îmbunătăți.

La ora 17-18 au decis să coboare muntele. Au intrat direct în viscolul care i-a orbit, dezorientați și în lipsa echipamentului de protectie termic, foarte repede le-a macinat forțele. Au orbecăit mai bine de două ore în zona platoului și din pură întâmplare au găsit poteca care coboară prin Jgheabul Lui Vodă spre Stănile.

Ninsese peste 35-40 cm așa că după câteva sute de metri parcurși cu mașina au eșuat într-un mal de zăpadă la câțiva metri de o cădere în gol de peste 60 m.

În final au făcut singurul lucru inteligibil din toata aceastp avalanșă de greșeli care a stat la baza derulării excursiei lor și care ar fi putut să-i coste viața: au sunat la SALVAMONT!”, acestea sunt mărturiile salvatorilor…

Sursa: Salvamont Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. dan spune

    RESPECT.
    Este impresionanta spiritul de sacrificiul a acestor oameni . Din alt punct de vedere daca acelor turisti le putem reprosa lipsa de educatie montana si inconstienta la limita prostiei , neglizenta acelora care ar fi trebuit sa inchida barierele de acces spre zona periculoasa ar trebui santionata !!!
    Daca Statul Roman na sanctioneaza fiinca nu port cxentura de siguranta doar pentru simplu fapt ca imi pun personal viata in pericol atunci pentru cei a caror fapte pun in pericol viata unor inconstieni si a unei intregi echipe de salvare ce prevede legea?

  2. Dăscălescu Răruță Maria spune

    Felicitări SALVAMONT!
    Presa, încercați să mai faceti educatie montana
    (și nu numai) Ar merita.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate