Amenințări la adresa medicilor de la UPU, a familiilor și copiilor din partea unui preot din Neamț

18

upuUn ”altfel” de preot dintr-o comună din apropierea municipiului Piatra-Neamț s-a prezentat joi la UPU cu probleme cauzate de un diabet nu foarte corect ținut în frâu de pacient. De aici a început un adevărat calvar pentru cei de la UPU. Nemulțumirea cauzată de faptul că a fost nevoit să aștepte l-a transformat pe preot în altceva. Într-un final a fost internat, dar inutil, deoarece imediat a cerut să fie externat pentru că se simțea mai bine.

A doua zi, vineri, a luat-o de la capat, a venit, a făcut scandal, a amenințat și jignit pe toată lumea și a fost internat din nou și iar a cerut să fie externat, de data aceasta ca să plece la Târgu Mureș. Sâmbătă dimineața a ajuns din nou la UPU și, amenințând medicii că se va ocupa persoanal de răul familiilor și copiilor acestora, a cerut să fie transferat la Târgu Mureș.

Din profesionalism sau de frica blestemelor, preotul a fost trimis la Târgu Mureș, dar interacțiunea cu preanervosul nu s-a terminat. Duminică, atunci când medicii tocmai credeau ca au scăpat de preotul scandalagiu s-au trezit din nou cu nervosul la ușa UPU. Se pare că acesta fusese la Târgu Mureș, dar medicii de acolo i-au dat numai o rețetă pe care nu a vrut să o prezinte la reîntoarcerea la Piatra-Neamț.

Acum sursele noastre ne spun că omul este internat din nou și pe lângă scandalul și amenințările inițiale a apărut în peisaj și un al doilea preot, fiul preotului ”greu de internat” care are cam aceeași atitudine ca cea a tatălui.

Acesta este doar unul dintre cazurile ”ciudate” cu care se confruntă cei de la UPU. Din păcate, pe lângă pacienții nemulțumiți pe bună dreptate de serviciile spitalului din Piatra-Neamț există și astfel de cazuri care merg cu aceeași problemă de zece ori la 10 medici diferiți sau se internează și se externează de câte ori vor, iar în final tot ei sunt cei cu scandal la adresa sistemului. Există și oameni care nu înțeleg că poate la UPU este un alt pacient pe moarte și trebuie să stea să aștepte.

Din păcate, există și astfel de comportamente din partea unor preoți, polițiști, funcționari sau altor persoane care se cred trimișii lui Dumnezeu în teritoriu și care nu respectă nimic.

Departe de noi gândul de a lua apărarea medicilor, dar nici nu ne putem face că nu aflăm și problemele cu care se confruntă ei. Poate spitalul ar trebui să se gândească serios la angajarea câtorva persoane care să se ocupe doar de comunicare, astfel încât pe holurile de la UPU să fie în permanență un om de suport care să țină legătura între personalul medical și pacienții sau aparținătorii care așteaptă. Medicii sunt suprasolicitați, aparținătorii super tensionați și, de multe ori, întâlnirea celor două grupuri nu duce la nimic bun cum e și cazul de față în care un preot a ajuns să amenințe nu doar medicii, ci și familiile și copiii acestora.

I.R.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
18 Comentarii
  1. brindusa racariu spune

    Oamenii au dreptate.Mama mea era sa isi piarda mana din cauza Dr. Oxxxxxx der la upu. Rusine ca und dr la upu sa nu stie ce este tromboza.Directorul Upu trebuie sa ia masuri.

  2. vali spune

    Comportamentul preotilor este deplorabil. Li se pare ca totul li se cuvine. Putini din ei mai sunt cu bun simt si cu dragoste fata de aproapele.

  3. Geni spune

    Sa fim seriosi.Sistemul de sanatate de la noi este sub orice critica,iar preotul cu siguranta nu s-a enervat degeaba si de cat de „bine”a fost ingrijit

  4. Celentano spune

    Daca facea un oarecare ce a facut preotul nu mai zicea nimeni nimic.Asa daca este preot hai sa nu scapam ocazia de a lovi si in ei un pic!!!Sa nu comparam cele doua categorii.La preot ajungem in final, dupa ce am trecut pe la medicii din Romania,marea majoritate indolenti.La biserica daca vreau merg daca nu vreau nu merg.La spital nu vrem dar ajungem si cand suntem in situatia lui de multe ori ne descarcam nervii pe personalul medical.Sa nu uitam ca cei cu carte de munca platim contributie speciala CASS pentru a fi tratati corespunzator.

  5. Marry Aiftimiei spune

    Aproape jumatate din cei care se adresează serviciului de Urgenta au o conduită asemănătoare.

    1. legio spune

      Marry sa nu vorbim de franghie in casa spanzuratului, cand vorbim de UPU si in mare masura de sistemul medical romanesc sa nu aducem aminte de ,,conduita ” acest sistem nu prea stie ce inseamna cuvantul conduita !

  6. mickey999 spune

    Dragi cititori/comentatori, e vizibila iritarea din comentariile voastre de fiecare data cind este prezentat un articul care indrazneste doar sa pomeneasca de UPU Neamt.

    Va cred durerea si „of”-urile spuse.
    Stiu ca se trag din experiente neplacute si sint alaturi de voi insa in acest caz articolul nu se refera la serviciile prestate de UPU.

    Articolul se refera la un caz pur si simplu amuzant in care doar se aminteste de UPU.

    Unde dai si unde crapa, nu-i asa?
    Deci …sa mai si ridem.

    Asta imi aminteste tot de o intimplare de genul „unde dai si unde crapa” dar cu un …”twist”.

    Odata, mai de mult, sotzia mea, foarte revoltata mi-a reprosat ca nu-i las bani de cheltuiala dimineatza cind plec la lucru.

    Amuzat, i-am raspuns: „Draga mea, nu stii vorba aia veche ….cine-i harnic si munceste are tot ce vrea?”

    Ea, vizibil iritata, se apuca de istericale …insa eu ma asteptam ca ea sa-mi raspunda candid cam asa:

    „Dragul meu , dar tu nu stii ca vorba aceea are si o continuare care spune ….. Cine sta si trindaveshte are tot asa!??”

    🙂 🙂 🙂

  7. mickey999 spune

    Daca omul isi face pacate atunci poate 131 de matanii ( pe „corji” de nuca! 🙂 ) si un pelerinaj la parintele Arsenie Boca il mai pot salva.

    De ce tocmai 131 de matanii?
    Pentru ca 131 e numar prim si nu va putea sa traga „tzeapa” la matanii daca se gindeshte la vreo impartzire.

    🙂 🙂

  8. marinel spune

    Doamna antochi….habar nu aveti ce însemna stare critica…si alergia se tratează la medicul de familie….si daca era craciunul erau centre de pemanenta…nu a fost bun hidrocortizonul doamna „doctor” Antochi?….poate voiati putina clorura de potasiu..daca tot stiti mai bine….stare critica auzi….saub”pe jumate moarta”….si ambulanta sau UPU nu tine cont ca platesti dumneata CAS sau nu….te ia oricum si se ocupa..la fel si de ultimul boschetar ca ala nu plateste…Pt MEDICUL DE FAMILIE platesti CAS stimata doamna…pentru ala care e tratat mereu cu respect si primeste bani pentru „ca asa am vrut eu sa-i dau ca a fost draguta”….ca ti-a dat bilet de trimitere si a scăpat de dumneata elegant si cu stil

  9. Maria Mihalache spune

    sa faca o rugaciune sa se vindece

  10. Elena Cojocaru spune

    Dar ce credeți ca toți preoții sunt preoți noi trebuie sa ne rugam și pentru bunăstarea lor .

  11. mickey999 spune

    Nu cred ca l-au internat unde trebuia.
    Cred ca pentru internare i se potriveste o alta sectie .

    Aia unde-ti da camashutze frumoase albe cu mineci mai lungi si care se incheie cu niste nojitze de toata frumusetea dar la spate!

    Domnul a dat , Domnul i-a cam luat …

    🙂 :- ) 🙂

  12. Mihaela Antochi spune

    Vai săracii medici,nu va e rusine sa le luati apărarea?sa isi faca meseria pentru toti bolnavii care vin la UPU,nu sa se uite cum arată respectivu si sase gândească daca le iese pasenta sau nu,foarte bine le-a facut acel preot,asa dovedesc profesionalismul care il au

    1. Ancuta Huma spune

      A.ti mers macar din curiozitate la UPU?Ca simplu spectator sa vedeti cum se perinda toate categoriile de oameni.

    2. Alicia Aly spune

      serios???? SA isi faca meseria si sa fie amenintati ca li se va face rau copiilor??? ati citit macar articolul stimata doamna Antochi??

    3. Mihaela Antochi spune

      Da dragele mele,am fost in stare critică,si pt faptul ca m-am dus pe picioarele mele mi-a dat hidrocortizon si ma trimis acasa,starea mea s-a înrăutățit si ian vizit in toate 3zile de crăciun,spunându-mi ca:”””iar ai venit?””si de fiecare data cu alt fel de antialergice,pâna ce a chemat salvarea fiica mea in ziua de 1 ianuarie si m-a luat pe targa ĂSTA E UPU

    4. Mihaela Antochi spune

      Menționez ca sunt operată de inima,am probleme cu toridă si multe altele,si pt ca plătesc CAS a venit salvarea sa ma ia jumatate moartă.

  13. Elena spune

    Din pàcate stim cu totii problemele din sistemul sanitar,dar trebuie sà recunosteam si attitudinea si comportamentul arogant al preotilor . in ultimii 20 de ani au apàrut f multe biserici iar sistemul sanitar a decàzut din lipsa fondurilor.avem mult mai multà nevoie de un sistem sanitar dotat cu aparaturà modernà si doctori competenti decàt de preoti care se imbogàtesc rapid,aroganti si care au uitat umilinta,bunul simt si doza mimimà de educatie . DACÀ LE-AU CUNOSCUT VREODATĂ.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate