Alpinistul Ticu Lăcătușu s-a întors acasă din expediția în inima Asiei, m-ții Kun Lun din China

După o expediție foarte solicitantă și tensionată în inima Asiei, în m-ții Kun Lun din provincia Xinjiang (nord-vestul Chinei), alpinistul Ticu Lăcătușu și partenerul său, Cristi Gruia, se întorc acasă.
Cei doi au plecat din România în această expediție de ski-alpinism în data de 9 iunie. Detalii despre aventura celor doi puteți citi AICI și AICI.

Redăm mai jos opiniile și impresiile alpinistului Ticu Lăcătuşu, extrem de obiective, despre acest impresionant colț de lume:

Problemele inerente unei expediții de ski-alpinism independente, fără ghizi, porteri sau șerpași, au fost puternic amplificate de condițiile locale din aceasta parte a Chinei și, în primul rând, de starea de urgență permanentă instituita de autorități după revoltele populației uigure din 2009, soldate cu 180 de morți, 1000 de răniți și 10.000 de uiguri dispăruți peste noapte, fără urmă.
Încă de la primul contact cu Urumqi, capitala provinciei, 3 milioane locuitori, cel mai izolat oraș din lume (fiind cel mai depărtat de țărmurile oceanice, exact în centrul Asiei) ne-am dat seama că am nimerit într-un loc greșit, dar eram curioși încă să vedem ce urmează, mai totul de domeniul absurdului. 
Atăt în Urumqi, căt și în Kashgar, la marginea deșertului Takla Makan și pe tot traseul spre obiectivul nostru expediționar, grupul Muztagh (7546m) din m-ții Kun Lun, am fost supuși constant unor presiuni specifice locului,  nemaiîntâlnite, la acest nivel, nicăieri în lume. La tot pasul, pe străzi, în magazine, restaurante, hoteluri, bănci etc. sunt sute de posturi și filtre de poliție, controale și scannere, mai ceva ca în aeroporturi, dube cu sirene urlând non-stop în plină stradă, garduri și sârmă ghimpată. Între 2 posturi de poliție nu sunt mai mult de 100m. Toată calea ferată de la Urumqi la Kashgar (1700km, 24 ore de mers) este protejată pe ambele părți cu gard metalic și sârmă ghimpată. La fel și gările, spitalele, stațiile de carburanți. În Kashgar, patrulează pe străzi un fel de gărzi patriotice: un polițist scutier însoțit de civili, în special de femei înarmate cu băte și sulițe; un peisaj cu care ne-am obișnuit. 
Cam 2 ore a durat controlul bagajelor la sosirea pe aeroportul din Urumqi, cu întrebări cretine despre pioleți, colțari, pitoane etc. La plecarea spre casa ni s-a spus ca data viitoare să venim fără pioleți, că sunt interziși în Xinjiang. La recepțiile hotelurilor, mai nimeni nu vorbește engleză, dar traduc cu telefonul, asta e metoda uzuală. La bancă întrebau ce sunt ăia euro, iar usd am putut schimba doar la sediul central Bank of China (peste 2 ore și vreo 10 formulare…) deși sunt zeci de bănci peste tot. În primul market unde am intrat pentru ne aproviziona cu ceva alimente pentru expediție am fost săltați din prima de poliție și conduși – de un scutier, unul cu o bâtă si un sulițas – la primul post de politie (cum v-am spus, nu prea departe fiindcă sunt la tot pasul). Nu ne-au ținut decât 30min și ne-am întors în “libertate”. 
În tot acest context, faptul că google și tot ce ține de el este interzis în China pare doar un mic detaliu. Am putut supraviețui o lună fără gmail, youtube, what’s up și facebook. Roaming-ul de date te poate duce la faliment dacă adormi cu telefonul deschis. Cu greu am reușit sa postam câteva update-uri si puține poze aici, pe FB. (150 euro/poza). Cănd am atins 1000 euro, după vreo 6 poze, contul gsm pentru date s-a blocat automat.
În rest, am încercat să ne bucuram de vacanță. După ce un taximetrist uigur n-a vrut să ne ia bani pentru un transport scurt în Kashgar eram convinși că arătăm destul de jalnic. Apoi, ne-am dat seama ca avem de-a face cu niște oameni extrem de ospitalieri. Sunt peste 11 milioane de chinezi uiguri (etnie de religie musulmană) care încearcă din greu sa convietuiască cu chinezii Han. Totul părea ok între ei la data vizitei și un sistem impus ceva mai relaxant ar aduce mai multă normalitate.
Când e vorba să construiască ceva, pe chinezi nu-i bate nimeni. Se vede și aici, în Xinjiang, unde au investit imens. În Urumqi e plin de artere suspendate, cam cum vroia Oprescu să facă Nord-Sud (în București) și circulația e incredibil de fluentă. Este fascinant să fii într-un loc cu resurse uriașe, în care orice proiect de construcții se transpune rapid si în practica, indiferent de costuri sau eficiență. Nu prea mai contează prețul, mai ales dacă are undă verde de la partid. Creșterea economică și resursele acumulate permit să se construiască în timp record aproape orice: autostrăzi, căi ferate, poduri, cartiere întregi de blocuri imense, baraje, fabrici etc. 
Nu e tocmai simplu de negociat si de cooperat cu chinezii. Ai nevoie de răbdare, fermitate și mai ales de reguli clare și neinterpretabile, de la bun început. Altminteri, dacă ajungi la mâna lor, mai ales când joci în deplasare, ești pierdut. – a scris Ticu Lăcătușu pe pagina sa de Facebook.