Alertă la Şcoala nr. 5 din Piatra Neamţ: Elevă acostată de un individ dubios

0

* Bărbatul a abordat fata după ore, a pupat-o şi i-a propus să meargă la un suc
* Sesizaţi de părinţii copilei, poliţiştii au dat de urma posibilului pedofil
Un bărbat care a dat târcoale elevelor de la Şcoala nr. 5 din Dărmăneşti, încă din prima zi a trimestrului, a pus mâna pe o elevă din clasa a III-a şi a îndrăznit să o pupe pe obraz şi să-i propună să meargă…”la un suc”. Salvarea fetei a fost bunica ei, care a zărit-o din faţa blocului în care locuia şi a strigat la ea, întrebând-o cine-i individul care o ţine de după umeri. Individul s-a făcut nevăzut printre blocuri, însă părinţii copilei au făcut imediat reclamaţie la Poliţie şi au sesizat conducerea şcolii. Directorul unităţii de învăţământ, prof. Mariana Roşanu, ne-a declarat că imediat a făcut şedinţă cu diriginţii şi cu învăţătorii şi i-a pus să discute cu elevii, să culeagă informaţii despre acest bărbat care bântuie prin preajma şcolii. “Am aflat că această copilă din clasa a treia nu este singura acostată de individul care tot dă târcoale şcolii”, ne-a declarat directorul Şcolii nr.5, Mariana Roşanu. “Elevii au spus că un bărbat în vârstâ de aproximativ 40 de ani mergea în spatele grupurilor la ieşirea din incinta şcolii, uneori chiar intra în vorbă cu ei. Am sesizat şi noi Poliţia şi am luat măsuri de securitate în şcoală, în sensul că nu mai are voie nici un adult în curtea şcolii şi implicit în unitate. Am comunicat părinţilor, prin intermediul diriginţilor, să aibă mai multă grijă de copii, să-i înveţe fie mai atenţi la persoanele pe care nu le cunosc”.
Sursa: Ceahlaul

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate