Agresat cu un cuţit
În ziua de 07 septembrie, în jurul orei 14.30, Poliţia municipiului Roman a fost sesizată cu privire la faptul că la Spitalul municipal Roman a fost adus un bărbat, victimă a unei agresiuni, pentru acordarea de îngrijiri medicale. În urma verificărilor efectuate, poliţistii au stabilit că bărbatul este R. Gheorghe, de 77 ani, din Roman,care, în ziua de 07 septembrie a.c., în jurul orei 13.30, pe fondul unui conflict spontan, a fost lovit de către nepotul său, R. Remus, de 24 ani, cu acelasi domiciliu, cu pumnii peste faţă. Ulterior, tânărul l-a înţepat pe bărbat cu un cuţit în zona gâtului. Ulterior, victima a fost transferată la Spitalul de Neurochirurgie Iasi. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire si alte violenţe, urmând ca la finalizarea cercetărilor, în funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale acordate victimei, să se facă încadrarea juridică a faptei si să se propună soluţia legală prin Parchet.
I.P.


