Adăpostul de câini Piatra-Neamț: „Rezervările” păguboase pot fi corectate prin „adopția la distanță”

0

Salubritas, societatea care administrează adăpostul de câini fără stăpân din municipiul Piatra-Neamț colaborează pe partea de adopții cu Asociația Prieten Credincios. Potrivit declarațiilor din cadrul conferinței de presă de pe 9 ianuarie (click aici), Asociația Prieten Credincios deține 30% din boxele din adăpost. În aceste boxe se află aproximativ 80 de câini „rezervați”, pregătiți complet pentru adopție (sterilizați, microcipați), însă stau în adăpost unii dintre ei chiar și de 2 ani, pe cheltuiala Salubritas, deoarece Asociația nu mai are resurse, având conturile bancare blocate din diverse motive juridice și nemaiputând primi donații pentru întreținerea lor.

Această noțiune de „rezervat” înseamnă că cineva, o persoană, un ONG, din România sau din afara țării și-a exprimat intenția de a adopta acești câini, s-a efectuat „pregărirea câinelui” – sterilizare, vaccinare, microcipare etc., dar în unele cazuri adopția în sine nu s-a concretizat. Pentru că până acum nu a existat un protocol cu reguli ferme în cazul rezervărilor care nu se concretizează în adopție, Salubritas nu mai poate lua nicio decizie pentru acești câini. Tot ce poate face este să îi întrețină, pe propria cheltuială, ceea ce înseamnă o gaură în buget, lucru care nu sună deloc bine pentru o societate comercială.

Înțelegem că urmează să se întocmească un protocol cu reguli specifice prin care să se limiteze termenul prin care un câine poate fi „rezervat”, iar dacă în acest termen nu se efectuează adopția, Salubritas are putere de decizie asupra acestor câini.

Deși legea (mai jos textul de lege) spune că o treime din câinii dintr-un adăpost pot fi adoptați la distanță, deci anumite persoane fizice sau juridice pot suporta pe propria cheltuială întreținerea acestor câini, acest lucru nu este reglementat până la această oră în adăpostul din Piatra-Neamț, cel puțin asta am înțeles din declarațiile directorului Salubritas. „Rezervarea” acoperă doar cheltuielile de pregătire pentru adopție, nu și întreținerea acestor animale.

Mircea Șerbănoiu, președintele Federației pentru Protecția Animalelor (FPAM) și Mediului, a explicat într-o conferință de presă (click aici) și cum se poate implementa legal „adopția la distanță” într-un adăpost public. Deși avantajele financiare sunt foarte mari, deoarece câinii adoptați la distanță nu mai sunt astfel întreținuți din bani publici, ci din donații, din păcate situația la Piatra-Neamț se complică, spune Mircea Șerbănoiu.

În primul rând, pentru a se pune în aplicare „adopția la distanță”, trebuie înființat acel serviciu de gestiune a câinilor fără stăpân, serviciu care, din investigațiile FPAM, nu există la nivel de municipiu Piatra-Neamț, lucru care scoate în afara legii tot ce se întâmplă la acest adăpost, susține Mircea Șerbănoiu.

În baza înființării acestui serviciu, prin Hotărâre de Consiliu Local se poate stabili costul lunar de întreținere a unui câine prin adopție la distanță, iar persoana care îl adoptă primește în schimbul donației o factură emisă de acest serviciu.

„Absolut toți câinii trebuie microcipați, vaccinați, sterilizați, înregistrați în RECS, să aibă carnet de sănătate pe care să fie numele proprietarului, respectiv SC Salubritas SA, sau, ulterior, adoptatorul. Conform legii, o treime din adăpost poate fi alocată către adopțiile la distanță. Cheltuielile sunt plătite de adoptatorul la distanță și se rezumă la cheltuieli de întreținere, nu și la cheltuierile de microcipare, sterilizare etc.. Câinele poate avea nevoie și de asistență veterinară, plătită tot de adoptatorul la distanță. În facturare vor fi trecute toate aceste cheltuieli. Faptul că nu se dorește adopția la distanță este un lucru îngrijorător pentru că legea dă această posibilitate, cu atât mai mult cu cât cheltuielile sunt susținute de aceste persoane și nu de Consiliul Local. Facturarea trebuie făcută de serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân înființat legal. Ei trebuie să emită aceste facturi în baza unui contract încheiat între aceste persoane fizice sau juridice și administrator. Aici ar trebui ca Salubritas să emită facturi, dar din punctul meu de vedere Salubritas NU este un serviciu de gestionare a câinilor fără stăpân. Și încă un aspect, adoptatorii, chiar și cei din afara țării, nu trebuie să plătească costurile de pregătire pentru adopție: sterilizare, microcipare, vaccinare etc., ci doar cheltuielile de întreținere, dacă vorbim și de adopție la distanță. Taxa de adopție la distanță se aprobă prin HCL.”, a declarat Mircea Șerbănoiu.

Concluzia este că implementarea adopției la distanță ar aduce o sursă de venit în adăpostul public de câini fără stăpân și ar diminua semnificativ investițiile din bani publici. Rămâne de văzut dacă autoritățile locale vor înțelege acest lucru și vor lua măsurile legale pentru implementare.

Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân precizează ce înseamnă adopția la distanță și cum se poate realiza.

Adopția la distanță a câinilor fără stăpân. Prelungirea perioadei de staționare în adăpost a câinilor nerevendicați, neadoptați direct și neadoptați la distanță

Art. 25. –
(1) Începând cu a 8-a zi de staționare a câinilor fără stăpân în adăpostul public, aceștia pot fi adoptați la distanță de către persoane fizice și juridice din țară și din străinătate.

(2) Adopția la distanță se realizează prin completarea unei declarații-angajament al cărei model este prevăzut la anexa nr. 4.

(3) Formularul prevăzut la alin. (2) poate fi completat și semnat și în format electronic, fără a fi necesară prezența adoptatorilor.

(4) Câinii adoptați la distanță trebuie identificați, înregistrați în Registrul de evidență a câinilor cu stăpân, deparazitați, vaccinați, sterilizați și relocați în alte cuști special destinate.

(5) După completarea formularului de adopție la distanță și identificarea câinilor adoptați prin această procedură, serviciile specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân, respectiv operatorii serviciilor specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân au obligația să prelungească termenul de adăpostire a câinilor adoptați pe durata respectării de către adoptator a obligațiilor materiale asumate prin declarația de adopție la distanță.

(6) Operatorii serviciilor specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân sunt obligați să îl anunțe, în termen de două zile lucrătoare, pe adoptatorul la distanță în legătură cu orice situație care intervine în starea de sănătate a câinelui adoptat.

Art. 26. –
(1) Persoanele care adoptă la distanță câini fără stăpân suportă toate cheltuielile necesare pentru menținerea câinilor în adăpost. Plata cheltuielilor de întreținere, cu excepția tratamentelor medicale, se face în avans pentru o perioadă de cel puțin 30 de zile.

(2) Cheltuielile de întreținere în adăposturile publice a câinilor fără stăpân adoptați la distanță sunt stabilite prin hotărâre a consiliului local, respectiv prin hotărârea Consiliului General al Municipiului București.

(3) La stabilirea sumei prevăzute la alin. (2) se vor lua în calcul prin deviz estimativ următoarele elemente de cost: hrana uscată, medicamente de uz veterinar, costuri de personal, utilități, materiale.

(4) Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor va publica și va actualiza pe site-ul oficial al instituției, în termen de 30 de zile, spre informare, lista costurilor estimative pentru hrana uscată, medicamente de uz veterinar și unele materiale, conform prețurilor de pe piață.

(5) Costurile eventualelor tratamente medicale se aduc la cunoștință adoptatorilor la distanță de către operatorii serviciilor specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân, înainte ca acestea să fie efectuate; decizia de a trata câinele și, implicit, de a suporta costurile aferente tratamentelor medicale aparține adoptatorului, care trebuie să și-o exprime în termen de 24 de ore de la luarea la cunoștință a acestora, urmând ca acestea să fie achitate în termen de 5 zile de la finalizarea tratamentelor.

(6) Serviciile specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân, respectiv operatorii serviciilor specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân au obligația să utilizeze donațiile efectuate de persoanele care adoptă la distanță, numai pentru întreținerea și, după caz, tratarea câinilor adoptați prin această procedură.

(7) Adopția la distanță încetează dacă adoptatorul nu respectă, pentru o perioadă de 14 zile lucrătoare consecutive, obligațiile asumate prin declarația de adopție la distanță sau dacă acesta nu comunică decizia de a trata câinele și, implicit, de a suporta costurile aferente tratamentelor medicale în termenul prevăzut la alin. (5).

(8) Numărul câinilor adoptați la distanță de o persoană nu este limitat.

Art. 27. –
(1) Serviciile specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân, respectiv operatorii serviciilor specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân au obligația să dea curs cererilor de adopție la distanță în limita capacității de adăpostire.

(2) Până la ridicarea tuturor câinilor de pe teritoriul unității administrativ-teritoriale, numărul celor adoptați la distanță nu poate ocupa mai mult de o treime din locurile disponibile în adăposturi.

(3) Pe perioada staționării în adăposturile publice, câinii fără stăpân adoptați la distanță pot fi preluați oricând de către adoptatori sau pot fi adoptați în condițiile prevăzute la art. 22, cu acordul adoptatorului la distanță.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate