Achiziţionarea de echipamente specifice pentru imbunatatirea acordarii asistenţei medicale de urgenţă şi a primului ajutor calificat

0

Proiectul, cunoscut sub denumirea de SMURD, se desfăşoară la nivelul întregii regiuni Nord-Est, bugetul total fiind de aproximativ 8 milioane euro. Cofinanţarea de 2% din cheltuielile eligibile ale proiectului va fi asigurată de către membrii fondatori, proporţional cu valoarea echipamentelor ce le vor fi repartizate – Consilul Judeţean Neamţ 14,93%.

Judeţul Neamţ va investi aproximativ 20.000 euro pentru achiziţionarea a 7 autospeciale, a căror valoare depăşeşte 1 milion  euro, astfel:

●  3 ambulanţe de prim ajutor;

●  1 ambulanţă de reanimare;

●  1 autospecială pentru lucrul cu apă şi spumă de capacitate medie;

●  1 autospecială pentru lucrul cu apă şi spumă de capacitate mărită;

●  1 autospecială complexă de intervenţie, descarcerare şi acordarea asistenţei medicale de urgenţă

{}

Aceste autospeciale vor intra în dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ până la sfârşitul anului 2012.

Acest proiect este continuarea primului proiect aprobat în anul 2009, în urma căruia în judeţul Neamţ au fost livrate autospeciale în valoare de 710.000 euro:

● 3 autospeciale pentru lucrul cu apă şi spumă de capacitate medie;

● 1 autospecială pentru descarcerari grele;

● 1 autospecială complexă de intervenţie, descarcerare şi acordarea asistenţei medicale de urgenţă.

● Urmează livrarea a 2 autospeciale pentru lucrul cu apă şi spumă de capacitate marită.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate