Accident cu victimă, în Neamț [IMAGINE]

0
Foto: ISU Neamț

Pompierii de la Detașamentul Roman, cu o autospecială pentru stingere și o ambulanță SMURD, au intervenit la un accident rutier pe DN 2, la intersecția cu localitatea Săbăoani. În accident au fost implicate un autoturism și un microbuz, în ambele autovehicule aflându-se doar conducătorii auto.

Un bărbat, în vârstă de aproximativ 19 ani, șoferul unui autoturism implicat în accident, a fost transportat la spital de echipajul SMURD. Au fost și asigurate măsuri PSI, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

Vom reveni cu detalii legate de circumstanțele producerii accidentului.

UPDATE IPJ Neamț:

Din cercetările preliminarii efectuate de polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Roman a reieșit că, în timp ce un bărbat de 45 de ani, din Cordun, conducea un autoturism pe DN2-E85, în afara localității Săbăoani, la intersecţia cu DJ 207 B ar fi efectuat virajul la stânga pentru a pătrunde pe drumul judeţean și nu ar acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din Botești, care circula din sens opus, intrând în coliziune cu acesta.

Din impact, autoturismul condus de tânărul în cauză a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un arbore. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea acestuia, fiind preluat și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Ambii conducători auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate