Conferință dedicată celebrării Unirii Principatelor Române, organizată la Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni

0

„(…)cât va avea țara asta o istorie, cea mai frumoasă pagină va fi aceea a lui Alexandru Ioan I”.

Respectând opinia marelui om de stat, Mihail Kogălniceanu, Complexul Muzeal Județean Neamț, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Neamț și Cercul Militar Piatra-Neamț, marchează aniversarea Unirii Principatelor Române și a Bicentenarului Alexandru Ioan Cuza prin organizarea unei conferințe dedicate principelui Unirii. Invitatul organizatorilor este istoricul ieșean Sorin Iftimi, reputat specialist în domeniul cercetării organizării administrative a Moldovei medievale, al evoluției urbane a orașului Iași, între secolele XV-XIX, al istoriei minorităților etnico-religioase din Iași, al istoriei Bisericii, în special al monumentelor religioase ieșene, în domeniul heraldicii, în calitate de membru al Comisiei de Genealogie, Heraldică și Sigilografie a Academiei Române. Remarcându-se printr-o activitate publicistică prodigioasă, istoricul Sorin Iftimi este, de asemenea, autorul a numeroase studii consacrate domnitorului Principatelor Unite Române.

Evenimentul se va desfășura la sediul Muzeului de Artă Eneolitică Cucuteni Piatra-Neamț, marți, 21 ianuarie, ora 13.00. Intrarea publicului este liberă.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate