A murit câștigătorul Nobel, Luc Montagnier. De la culmile succesului în descoperirile legate de HIV până la izolarea de comunitatea științifică

0
FOTO: Luc Montagnier, captură video nobelprize.org

Cercetătorul francez Luc Montagnier, câștigător al premiului Nobel pentru medicină, a murit la 89 de ani. AFP a precizat pe twitter astăzi, că profesorul Montagnier a murit marți, 8 februarie, într-un spital american din Neuilly-sur-Seine, în suburbiile vestice ale Parisului.

Luc Montagnier și Francoise Barre-Sinoussi au împărțit premiul Nobel în 2008 pentru munca lor la Institutul Pasteur din Paris în izolarea virusului imunodeficienței umane (HIV).

Din păcate, spre finalul vieții, Luc Montagner a fost respins de comunitatea științifică pentru teoriile sale controversate, în special despre Covid-19, arată France24, publicație care spune că Luc Montagnier a murit ca un paria. Potrivit acestui laureat al Premiului Nobel pentru Medicină, virusul SARS-CoV-2 ar fi rezultat dintr-o tentativă de a produce un vaccin împotriva virusului HIV.  

Potrivit lui Montagnier, „prezența elementelor HIV și a germenilor malariei în genomul coronavirusului este foarte suspectă, iar caracteristicile virusului nu ar fi putut apărea în mod natural”. Deși comunitatea științifică l-a considerat un paria, Luc Montagnier a devenit un erou în rândul celor care nu susțin vaccinarea anti-COVID.

Montagnier s-a născut la 18 august 1932 la Chabris, în regiunea Indre din centrul Franței.

După ce a condus departamentul de SIDA al lui Pasteur din 1991 până în 1997 și apoi a predat la Queens College din New York, Montagnier a fost izolat de comunitatea științifică, stârnind controverse.

El a sugerat în mod repetat că autismul este cauzat de infecție și a creat experimente mult criticate pentru a dovedi acest lucru, susținând că antibioticele ar putea vindeca boala, mai arată France24.

I-a uimit pe mulți dintre colegii săi când a vorbit despre pretinsa capacitate a apei de a păstra o memorie a substanțelor. Montagnier a susținut teoriile conform cărora ADN-ul a lăsat o urmă electromagnetică în apă care ar putea fi folosită pentru a diagnostica SIDA și boala Lyme și a susținut calitățile terapeutice ale papayei fermentate pentru boala Parkinson. Acesta mai credea că oricine cu un sistem imunitar bun ar putea lupta împotriva HIV cu o dietă potrivită.

El a fost criticat de alți academicieni pentru că și-a folosit statutul de premiu Nobel pentru a „răspândi mesaje periculoase de sănătate în afara domeniului său de cunoaștere”.

Dincolo de controverse, descoperirile lui Luc Montagnier în ceea ce privește HIV rămân ca fapte pozitive în istorie, alături de câștigarea premiului Nobel.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate