(NEAMȚ) Se pare că legea nu e făcută pentru toți…cel puțin așa consideră unii. Știu ei ceva ce noi am omis?
La data de 17 februarie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au depistat, pe strada Ștefan cel Mare, în orașul Târgu-Neamț, un bărbat, de 55 de ani, din județul Iași, care conducea un autoturism, cu 83 km/h, pe un sector de drum cu limita de 50 de km/h.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul în cauză are suspendat dreptul de a conduce autovehicule.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
***
La data de 17 februarie a.c., polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției orașului Roman au depistat în trafic un tânăr, de 24 de ani, din Roman, în timp ce conducea un autoturism pe strada Victor Hugo.
Verificările efectuate de polițiști au relevat faptul că tânărul are suspendat dreptul de a conduce autovehicule.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Sursa: IPJ Neamț