FOTO: Lovitură cruntă pentru hoții de lemn (NEAMȚ)

3

La data 16 februarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciul de Ordine Publică- Biroul Protecția Fondului Forestier și Piscicol alături de cei ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea tăierilor fără drept de arbori din fondul forestier național.

În cadrul acțiunii, polițiștii au aplicat 9 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 6.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice și a altor acte normative, fiind dispuse măsuri complementare de confiscare a aproximativ 4 m.c. de material lemnos.

Pe linia rutieră, polițiștii au aplicat 59 de sancțiuni conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în valoare de peste 22.000 de lei.

La acțiuni, au participat jandarmi, specialiști din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, Gărzii Forestiere și Direcției Silvice Neamț. 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
3 Comentarii
  1. Irimia ghe spune

    In fiecare seara pe raza comunelor Borlesti=Roznov in intervalul orelor 18,00 – 19 ,00 trei masini de lemne care transporta butuci nemarcati,
    Mentionez ca politia face filtru in zona obor Roznov pina in jurul orei 18.00 .Cum parazeste politia zona , apar si camioanele cu lemne

  2. Gheorghe spune

    I-am nenorocit! Vigilenții! 6000 de lei înseamnă prețul a vreo 15 MC de lemn. Cred că oamenii au avut mici nereguli. Acum, toți acei slujbasi au la dosar actul care să dovedească faptul că au fost vigilenți.

  3. Emil spune

    Lovitura foarte cruntă…….un transport din 100 ……zilnic circulă mașini fără acte corecte…… dacă s-ar respecta și aplica legea cred că 99% din fabricile de prelucrarea lemnului ar inchide ușile

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate