Tineri bătuți de un scandalagiu în incinta unei societăți comerciale (NEAMȚ)

0

La data de 16 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Urecheni au fost sesizați de către un minor, în vârstă de 18 ani, din Țibucani, cu privire la faptul că a fost victima unei agresiuni.

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că, pe fondul unui conflict izbucnit spotan, un bărbat, în vârstă de 42 de ani, ar fi exercitat acte de violență asupra unei minore, de 16 ani și a doi tineri, de 18, respectiv 22 de ani, în timp ce se aflau pe terasa unei societăți comerciale din localitatea Țibucani.

Persoana bănuită de comiterea faptei a fost depistată de polițiști, fiind condusă la sediul poliției, în vederea audierii.

În baza probatoriului administrat, la data de 17 februarie a.c., bărbatul în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Astăzi, acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate