(VIDEO) Ce au descoperit Bendeac și Maticiuc la Spitalul din Piatra-Neamț: „Ar trebui renovat TOT!”

0

La jumătatea lunii martie, Mihai Bendeac și Codin Maticiuc au venit la Piatra-Neamț pentru a vedea cum pot sprijini spitalul județean de urgență. (detalii aici) Codin Maticiuc, implicat în acțiuni umanitare de renovare a spitalelor publice din donații în colaborare cu Fundația Metropolis, și-a oferit disponibilitatea de a ajuta unități sanitare din România, atât timp cât va fi contactat de managerii spitalelor.

Alexandru Filimon, managerul spitalului din Piatra-Neamț, a insistat și s-a luptat să obțină sprijin, făcând un apel către Fundația Metropolis. Mihai Bendeac este unul dintre puținii sponsori consecvenți ai acestui proiect de reabilitare a spitalelor publice, donând integral toate veniturile obținute din vânzarea cărții sale – Jurnalul unui burlac – Conversații cu mama. Donația se ridică la aproximativ 200.000 euro. Prima impresie după vizitarea spitalului din Piatra-Neamț o puteți citi aici – click.

Astăzi a apărut și vlogul pe canalul de Youtube al lui Codin Maticiuc în care este prezentat un rezumat al vizitei la Piatra-Neamț, alături de Mihai Bendeac.

Vlogul arată imagini cu clădirea în care a ars secția ATI, cu Pediatria, cu secția mobilă ATI construită de Dăruiește Viață, cu interioarele din spital.

Poate cele mai dramatice imagini sunt cele cu băile care, deși sunt igienizate de personal atât cât se poate, ele au rămas blocate în timp, în urmă cu câteva decenii. De asemenea, mansarda secției de Pediatrie este „perfectă” pentru turnarea unui film de groază.

În vizita prin spital, cei doi au fost însoțiți de managerul Alexandru Filimon. Se pot vedea și procedurile de echipare și dezechipare cu materiale sanitare de protecție, spitalul fiind unul exclusiv suport COVID. Concluzia celor doi este aceea că „ar trebui renovat TOT”, dar în măsura posibilităților se vor implica în renovarea Pediatriei, Oftalmologiei, Nefrologiei, băilor și în instalarea unui lift în secția de Infecțioase, deoarece în acest moment pacienții sunt cărați pe scări cu păturile…

„Lucrurile nu vor rămâne așa! Continuăm. PS – Am un mesaj pentru personalul medical din Romania. (Inclusiv voluntarii). Există niște neanderthalieni vânători-culegători care s-au exprimat într-un anume fel despre voi în ultimele zile. Vreau să știți că eu vă apreciez și vă iubesc! Iar asta contează mai mult decât niște răgete venite din partea unor cretini care la prima unghie infectată vin la spital schelălăind. Nu mai vorbesc despre alte situații, grave. Concluzionând, concentrati-va la dragostea și aprecierea mea și a celor ca mine.”, a transmis Mihai Bendeac.

Renovarea spitalelor publice din bani privați este un proiect de suflet al lui Codin Maticiuc. Acesta a început cu renovarea secției de Oncologie Pediatrică de la Spitalul Fundeni, în memoria unei fetițe care s-a stins din viață la etajul 7 al spitalului, camera 702. Mihai Bendeac i-a fost alături încă din acel moment, donând 20% din veniturile sale din online către această cauză.

Inițiativa o puteți sprijini prin sms la 8845 cu textul „FACEM” pentru 2 euro pe lună. Mai multe detalii pe pagina Fundației Metropolis.

VIDEO: YOUTUBE CODIN MATICIUC

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate