Groaznic! A murit în condiții mizere, printre gunoaie și șoareci
Trupul neînsuflețit al unei românce a fost descoperit într-o magazie ticsită de gunoaie și șoareci, în provincia Frosinone. Tragedia s-a petrecut vineri, 1 mai.
Descoperirea macabră a fost făcută de un prieten, același care i-a și găsit acest adăpost improvizat, unde se aflau roabe, uși stricate, geamuri vechi și…șoareci.
Femeia a lucrat ca și badantă, la „fix”, și-a pierdut locul de muncă chiar la începutul pandemiei iar acasă nu s-a putut întoarce, din cauza restricțiilor. Trăia din mila oamenilor, ajutată poate de singurul prieten pe care îl avea, cel care a și descoperit-o. Așa a ajuns în acel adăpost improvizat care nu avea nici ușă, unde și-a dat ultima suflare.
Personalul medical ajuns la fața locului nu a mai putut face nimic altceva decât să constate decesul. Cel mai probabil, românca a suferit un stop cardio-respirator.
Publicația Ciocciaria Oggi notează faptul că ar fi avut probleme legate de consumul de alcool.
Nimeni nu merită un asemenea sfârșit…nimeni.
Sursa/foto: Rotalianul
Dumnezeu sa o Odihnească!