Ministrul M. Vela: „Un polițist din MAI care își riscă viața are jumătate din salariul unui polițist local. Ar trebui clar o delimitare”

1
Sursa foto: digi24

Invitat sâmbătă seara la Digi24, Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela a vorbit despre reforma Poliției și despre necesitatea unei delimitări clare între Poliția Locală și cea Națională:

„În mod esențial ar trebui făcută o analiză cu privire la competențe, dincolo de uniformă sau inscripționare, competențele sunt uneori destul de complicate sau complexe, în ambele instituții: fie unele se suprapun, fie unele sunt în contradicție. În altă ordine de idei, Poliția locală are un avantaj care nu este comparativ cu Poliția națională. Polițiștii locali sunt în subordinea primăriilor, s-au mărit salariile la primării și în mod automat funcționarii de acolo au salarii foarte mari. De exemplu, un polițist local care protejează ordinea publică într-un parc din Timișoara are 8-9.000 de lei, iar un polițist din MAI care își riscă viața să prindă un criminal are la jumătate din salariul polițistului local”, a spus ministrul, la Digi24.

Evaluarea acestei munci ar trebui să se facă într-un mod corect, a mai precizat domnia sa.

Sursa: digi24

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Stefan spune

    Vela minte cu nerusinare!Politistul local are salariu mai mic decat cel al MAI.In plus, nu beneficiaza de pensie de serviciu si alte avantaje.Oricum, amandoua categoriile au salarii mult prea mari in raport cu munca prestata!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate