Atenţionări meteorologice – COD GALBEN

0

Administraţia Naţională de Meteorologie a instituit o atenţionare meteorologică – COD GALBEN – potrivit căreia, în intervalul 09 iunie 2011 ora 12.00 – 11 iunie 2011, ora 06.00 vor fi averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi se vor semnala căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 30 l/mp şi izolat 60-70 l/mp.

Prefectul Mihai Archip, în calitate de Preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, a solicitat Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă punerea în aplicare a următoarelor măsuri:

1. Instituirea serviciului de permanenţă la primărie;

2. Avertizarea populaţiei, instituţiilor şi operatorilor economici despre riscurile posibile în cazul producerii de viituri;

3. Supravegherea permanentă, pe durata atenţionării, a podurilor, podeţelor şi altor secţiuni înguste de pe cursurile de apă, în scopul evitării blocării lor cu plutitori, precum şi a zonelor în care este posibilă formarea torenţilor ;


4. Afişarea atenţionării în locuri publice şi, în funcţie de posibilităţi, transmiterea pe canalul „info” al societăţilor de cablu;

5. Stabilirea locurilor de refugiu, a traseelor de evacuare şi a zonelor de acordare a primului ajutor pentru cei surprinşi de viituri;

6. Luarea tuturor măsurilor de protecţie a persoanelor şi bunurilor împotriva efectelor provocate de grindină, descărcări electrice, desprinderea sau căderea unor elemente din infrastructura de construcţii, precum şi ca urmare a ruperii şi prăbuşirii unor arbori.

7.   Urmărirea evoluţiei situaţiei meteorologice din zona de competenţă;


8.   Verificarea sistemului de înştiinţare şi alarmare;

9.   Revederea organizării pentru intervenţie, stabilindu-se responsabilităţi concrete pentru membrii comitetului local pentru situaţii de urgenţă ;

10. Înlăturarea obstacolelor din albiile râurilor pentru a se asigura tranzitul viiturilor şi monitorizarea  cursurilor de apă;

11. Întocmirea şi transmiterea la Dispeceratul I.S.U. ,,PETRODAVA’’ al judeţului Neamţ, rapoartelor operative în legătură cu orice situaţie de urgenţă produsă, efectele acesteia,  măsurile întreprinse pe plan local.

„Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă monitorizează evoluţia fenomenelor meteorologice. S-au luat toate măsurile necesare pentru a se interveni în timp util în cazul apariţiei unor eventuale situaţii de urgenţă. Dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă a transmis atenţionarea meteorologică membrilor CJSU şi comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă. Specialiştii Sistemului de Gospodărire a Apelor monitorizează evoluţia acestor fenomene pentru a putea semnala orice creştere de debite şi niveluri a cursurilor de apă, în contextul prognozării unor cantităţi de precipitaţii însemnate. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă este pregătit să intervină, dacă situaţia o va impune.

Autorităţile locale şi instituţiile implicate în gestionarea acestor situaţii trebuie să urmeze, cu responsabilitate, procedurile care se impun în astfel de cazuri. Practic, fiecare instituţie are obligaţia de a implementa aceste proceduri, menite să protejeze vieţile şi bunurile concetăţenilor, astfel încât să evităm sau să limităm producerea unor efecte negative.” a declarat prefectul Mihai Archip.

 

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate