Verificari OPC

0

Conform Programului privind tematicile de control pe trim. I 2011, a fost desfăşurata o acţiune de control privind modul în care se respectă prevederile legale referitoare la încadrarea în cantitatea netă/volumul net a unor produse alimentare ambalate, de larg consum (zahăr, făină, orez, sare iodată, mălai), comercializate prin hiper/supermarketuri, depozite en-gros, lanţuri mari de magazine.

Au fost cuprinsi in actiunea de verificare un numar de 18 operatori economici ( 9 supermarket si 9 distribuitori), constatand abateri la un numar de 7 dintre acestia .

Abaterile constatate se refera la neincadrarea continutului real al loturilor de produse preambalate in limitele erorilor negative tolerate, ceea ce conduce la afectarea interesului economic al consumatorilor.
Pentru o cantitate neta de 500 -1000 grame (inclusiv) – unitatea de produs preambalat cel mai frecvent intalnit pe piata – eroarea negativa admisa este de maxim 15 grame. In acest sens, preambalatul ce prezinta „o lipsa fata de cantitatea neta inscrisa pe ambalaj” mai mare de 15g reprezinta un produs neconform care afecteaza interesul economic al consumatorilor.

Controlul s-a desfăşurat verificându-se modul de respectare a prevederilor HG nr. 530/2001 pentru aprobarea Instrucţiunilor de metrologie legală IML 8-01 „Preambalarea unor produse în funcţie de masă sau volum”, constatand urmatoarele :

– la un operator economic, in urma verificarilor efectuate prin cantarire utilizand mijlocul de masurare existent in unitate (pentru care s-a facut dovada valabilitatii verificarii metrologice), a fost identificat ca fiind neconform produsul malai, termen de valabilitate 06.05.2011, in ambalaje de desfacere de 1 kg, pungi din celofan inchise prin termosudare, imprimate si inscriptionate in limba romana. Cantaririle au condus la concluzia ca, din esantionul initial  format din 30 de ambalaje, niciunul nu se incadreaza in eroarea negativa tolerata de 15 g. Diferentele intre continutul real si continutul mimim admis fiind intre 17 -37 grame.

Pentru conformitate, probele  au fost trimise la laboratorul de incercari CNIEP Larex Bucuresti  pentru expertizare.

Diferentele dintre continutul real si continutul minim admis, determinate de CNIEP Larex fiind cuprinse intre 22,7 – 42,2 grame.

S-a dispus masura retragerii de la comercializare a cantitatii totale de 1724 kg in valoare totala de 3321,7 lei, cu returnare la furnizor. S-a aplicat o amenda contraventionala in valoare de 5000,0 lei.

– la un lat operator economic a fost identificat produsul zahar tos , ambalat in pungi de 1 kg, pentru care cantitatea nominala nu este inscrisa in acelasi camp vizual cu denumirea sub care se vinde produsul si data durabilitatii minimale este marcata sub forma “termen de valabilitate 2 ani” contrar prevederilor HG 106/2002.

– la un alt operator s-a identificat ca si abatere neinscrierea marcii “e” pe ambalaj in acelasi camp vizual cu valoarea masei nominale, asa cum prevede actul normativ, pentru  produsele faina alba de grau, malai grisat

– la un operator cu activitate de distributie s-a constatat ca la produsul malai grisat data durabilitatii minimale este inscrisa utilizand, contrar prevederilor legale, sintagma “termen de garantie”.

– au fost identificate si produsele zahar tos si malai extrea grisat degerminat ambalate in pungi a 1 kg la care ambalajele – pungi din polipropilena inchise la partea superioara prin termosudare si sare iodata ambalata in pungi de polietilena , care nu asigura integritatea produsului, existand pierderi de continut prin inchiderea necorespunzatoare a ambalajului sau prin existenta de intepaturi .

Ca urmare a constatarilor facute s-au dispus urmatoarele:

– oprirea temporara de la comercializare pentru produse in cantitate de 24 kg si in valoare de 72,0 lei;

– oprire definitiva de la comercializare pentru produse neconforme in cantitate de 1926 kg si in valoare totala de 3903,7 lei;

– un numar de 5 avertismente si un numar de 4 amenzi contraventionale in valoare totala de 11000,0 lei.

Sfaturi pentru consumatori

• refuzati produsele pentru care aveti indoieli privind incadrarea in cantitatea neta declarata de producator prin etichetare;
• refuzati produsele pentru care aveti indoieli privind calitatea si modul de informare prin etichetare;
• la cumpararea produselor alimentare, solicitati si pastrati bonul de casa pentru a putea proba in cazul in care doriti sa reclamati calitatea/siguranta unui produs;
• nu cumparati produse alimentare din locuri neautorizate; comerciantul respectiv nu are posibilitatea sa asigure conditiile optime de transport, depozitare si comercializare si nu va poate elibera bon de casa cu care sa justificati tranzactia comerciala si riscati sa achizitionati un produs neconform sau chiar nesigur care poate sa va afecteze sanatatea.

Stiri Neamt

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate