Cod portocaliu

0

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o avertizare hidrologică – COD PORTOCALIU – potrivit căreia, în intervalul 06 iulie ora 23.00 – 08 iulie ora 10.00, vor fi creşteri de debite şi niveluri cu depăşiri ale COTELOR DE INUNDAŢIE ŞI ATENŢIE, cu scurgeri importante pe versanţi, formarea de torenţi şi pâraie cu efect de inundaţii locale, pe râurile Bistriţa, Neagra, Dămuc, Bicaz, Cracău şi Bistricioara.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică – COD PORTOCALIU – care prognozează că, în ziua de 07 iulie între orele 08.00 – 21.00, în zona de munte a judeţului instabilitatea atmosferică va fi accentuată, cantităţile de precipitaţii putând depăşi local 60 … 70 l/mp.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a transmis aceste avertizări comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă din zonele vizate, împreună cu măsurile ce trebuie luate în astfel de situaţii.

Sistemul de Gospodărire a Apelor, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă monitorizează evoluţia fenomenelor hidrometeorologice.

Principalele măsuri care au fost dispuse de preşedintele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, domnul prefect Mihai Archip, pentru
comitetele locale pentru situaţii de urgenţă:

1. întrunirea în şedinţă extraordinară a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă, pentru stabilirea măsurilor şi acţiunilor ce se impun a fi adoptate, în scopul gestionării eficiente a situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii;
2. instituirea, în mod obligatoriu, a continuităţii la sediul primăriei din personal al comitetului local pentru situaţii de urgenţă;
3. avertizarea populaţiei din localităţile şi zonele aflate în zonele vulnerabile sau expuse riscului la inundaţii;
4. supravegherea permanentă, pe durata avertizărilor, a cursului de apă şi transmiterea oportună a tuturor informaţiilor referitoare la apariţia modificărilor în evoluţia situaţiei;
5. actualizarea tuturor prevederilor planului de evacuare în situaţii de urgenţă şi organizarea în amănunt a punerii acestuia în aplicare;
6. pregătirea materialelor şi mijloacelor pentru trecerea în timpul cel mai scurt la evacuarea populaţiei posibil a fi afectată;
7. pregătirea pentru punerea in aplicare a planurilor de cooperare cu operatorii economici din zona de responsabilitate pentru punerea la dispoziţie a mijloacelor necesare asigurării măsurilor de protecţie (supraînălţare diguri, construcţie de noi lucrări de apărare, asigurare spaţii şi cazarmament pentru cazare, etc.)
8. pregătirea şi verificarea forţelor şi mijloacelor pentru intervenţie de la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale şi operatorilor economici şi prealertarea acestora;
9. stabilirea punctelor de adunare, punctelor de îmbarcare, debarcare, locurilor de cazare şi măsurilor de asigurare a zonelor în care vor fi evacuate persoanele;
10. crearea condiţiilor necesare asigurării populaţiei sinistrate cu apă potabilă, alimente şi materiale de cazarmament de strictă necesitate;
11. Întocmirea şi transmiterea la Dispeceratul I.S.U. ,,PETRODAVA’’ al judeţului Neamţ la fax 0233211666, 0233211213 sau telefon 0233216815, 0233216816 şi la S.G.A. Neamţ, tel/fax 0233213970 de rapoarte operative cu privire la orice situaţie de urgenţă produsă, efectele acesteia şi măsurile întreprinse pe plan local, precum şi solicitările de sprijin.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate