5 soluții pentru protejarea silozurilor împotriva dăunătorilor

0

Atacurile dăunătorilor reprezintă o amenințare permanentă pentru culturile agricole, începând cu momentul însămânțării, dar neterminând cu recoltarea. Prin urmare, grijile fermierilor în ceea ce privește dăunătorii nu dispar odată ce recolta a ajuns în silozuri, așa că se impun în continuare măsuri de protecție.

Dacă vrei să afli care sunt cele mai eficiente soluții pentru protejarea silozurilor împotriva dăunătorilor, ai ajuns în locul potrivit.

Folia pentru siloz

O metodă ieftină, eficientă și ușor de pus în aplicare constă în folosirea foliei pentru siloz fiindcă aceasta oferă protecție împotriva principalelor categorii de dăunători. Totodată, recolta sau furajele sunt protejate la fel de eficient împotriva precipitațiilor și razelor solare, beneficiind și de o bună ventilație.

Folia trebuie să fie impermeabilă și suficient de elastică pentru a putea fi întinsă cu ușurință peste siloz. De asemenea, trebuie să fie confecționată dintr-un material rezistent, de preferat din mai multe straturi.

Silozurile sunt astfel protejate împotriva atacurilor rozătoarelor, insectelor și păsărilor, iar buna ventilație asigurată de folie împiedică și dezvoltarea unor ciuperci sau bacterii.

Administrarea de pesticide

O altă soluție folosită cu succes de mulți fermieri constă în administrarea unor substanțe din categoria pesticidelor menite să anihileze dăunătorii care ar atenta la recolta din silozuri.

În funcție de categoriile de dăunători cărora le sunt destinate, pesticidele se împart în mai multe categorii. Astfel, insecticidele sunt folosite cu succes împotriva insectelor dăunătoare, în timp ce raticidele sau rodenticidele (e același lucru) sunt destinate combaterii rozătoarelor. La rândul lor, moluscoidele se folosesc împotriva moluștelor, nematocidele împotriva viermilor, în timp ce avicidele țin la distanță păsările.

Dispozitivele cu ultrasunete sau unde electromagnetice

O modalitate de a scăpa de dăunători fără a le face vreun rău constă în folosirea unor aparate care emit ultrasunete sau unde electromagnetice. Acestea se montează în silozuri sau la exteriorul acestora, emițând sunete de intensitate înaltă sau unde imperceptibile simțurilor umane, dar extrem de deranjante pentru dăunători.

Rozătoarele, insectele și chiar păsările care percep aceste semnale se vor grăbi să se îndepărteze de zona în care sunt montate aparatele și chiar o vor evita ulterior.

Pentru a obține efectul dorit, aparatele trebuie să fie instalate în spații cu o deschidere cât mai mare pentru ca undele sau ultrasunetele emise să acopere o arie largă. Orice obstacol aflat în dreptul unui aparat diminuează considerabil efectul acestuia sau chiar îl poate anula în totalitate.

Capcane

Capcanele sunt o soluție care se poate dovedi eficientă în cazul silozurilor mai mici, unde atacurile dăunătorilor sunt mai ușor de combătut. Aceasta se bazează pe faptul că rozătoarele sau insectele pot fi atrase în mai mare măsură de anumite momeli decât de recolta din hambar. Evident, aceste momeli sunt plasate în capcane care pot fi de diferite tipuri, iar dăunătorii vor cădea în cursă înainte să provoace pagube majore în siloz.

Plase de protecție

Și de această dată este vorba despre o metodă simplă pentru protejarea silozurilor, dar s-ar putea dovedi mai puțin eficientă împotriva insectelor. În schimb, o plasă de protecție din sârmă sau oțel se dovedește o barieră de netrecut în fața rozătoarelor și a păsărilor.

Totuși, insectele ar putea pătrunde cu ușurință prin ochiurile plasei, astfel că pentru o protecție deplină ar trebui să folosești și un insecticid.

În final, trebuie să mai reții că este extrem de important ca silozurile să fie curățate și igienizate înainte de a depozita în ele recolta abia culeasă. Totodată, la fel de important este ca părțile vegetale care prezintă semnele unor boli sau ale unor atacuri ale insectelor să fie înlăturate la momentul recoltării, pentru că pot constitui o sursă de contaminare odată ajunse în siloz.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate