28 de ani de la canonizarea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și a Sfinţilor Martiri Brâncoveni

În 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române decidea canonizarea a două personalități emblematice pentru istoria românilor. Este vorba de voievodul Moldovei, Ștefan cel Mare, și de voievodul Valahiei, Constantin Brâncoveanu, ridicat la cinstea altarelor împreună cu copiii săi.

Domn al Moldovei între anii 1457  și 1504, Ștefan cel Mare, după propria mărturisire, a purtat 36 de bătălii, din care a câștigat 34. Victoriile răsunătoare împotriva regilor Ungariei (Baia, 1467) și Poloniei (Codrii Cosminului, 1497) au condus la stabilirea unor noi raporturi cu aceste state. Singurele înfrângeri au fost cele de la Chilia (1462) și Războieni-Valea Albă (1476). Și în cazul înfrângerilor, Ștefan cel Mare a dovedit o profundă conștiință duhovnicească: „a stat în voința lui Dumnezeu, ca să mă pedepsească pentru păcate și lăudat să fie numele Său”.
Prima parte a domniei a fost marcată de războaie. Singura mănăstire pe care domnul a ctitorit-o în această etapă a fost Putna (1466–1469). Un moment de cumpănă avea să fie cel din lupta de la Șcheia (1486), în care voievodul a căzut de pe cal și a zăcut jumătate de zi printre morți. Acest moment și poate înțelegerea că invazia otomană nu poate fi stăvilită numai cu armele văzute au dus la o transformare în activitatea sa. În cea de-a doua parte a domniei, Ștefan cel Mare s-a ocupat în chip deosebit de ctitorirea de biserici și mănăstiri, construind chiar și două în același an. Tradiția vorbește de un număr de 40 de lăcașuri sfinte, pentru 30 dintre acestea existând date certe de identificare. Pe lângă construcția în sine, toate aceste biserici au fost înzestrate cu odoarele și cărțile necesare slujbelor. Ne-au rămas până astăzi manuscrise de o rară frumusețe – Tetraevanghele, Mineie, Viețile Sfinților –, cădelnițe, ferecături de Evanghelie, broderii cu fir de aur și argint. Toate acestea i-au făcut pe cercetători să vorbească despre o „epocă ștefaniană”.
Această epocă, deopotrivă culturală și spirituală, a constituit perioada de maximă înflorire a Țării Moldovei și a rămas o moștenire neepuizată până astăzi.

Sfântul Voievod Ștefan Cel Mare este prăznuit de Biserica Ortodoxă Română în data de 2 iulie.

Constantin Brâncoveanu, domnitor al Ţării Româneşti, a fost un om marcant al timpului său. A domnit vreme de 26 de ani, din 1688 până în 1714,  bazându-se mult pe arta  diplomaţiei. Abilitatea sa a depăşit veacurile şi a intrat în istorie.
În timpul domnie sale  au fost  realizării  lucrări cu rezonanţă culturală şi spirituală, în special ctitoririi unor aşezăminte laice şi bisericeşti de mare însemnătate şi valoare spirituală şi arhitecturală Au fost înălţate bisericile de la Potlogi şi Mogoşoaia, mănăstirile Hurezi şi Brâncoveni, precum şi palatul de la Mogoşoaia, care se distinge prin  renumitul stilul arhitectural brâncovenesc. De asemenea, Constantin Brâncoveanu  a fost protector al tiparului şi al şcolilor, atât din Muntenia, cât şi din Transilvania, numele său fiind întâlnit între cel al donatorilor şcolii româneşti de la Şcheii Braşovului. S-a înconjurat de personalităţi de cultură din ţară şi din străinătate. A  înființat Academia Domnească din București, transformând şcoala de la „Sf. Sava“ în „colegiu public pentru pământeni şi străini“.

Constantin Brâncoveanu a rămas în istorie și în conștiința națională și ca un mare ocrotitor al tiparului. Domnia lui debutează printr-un act de cultură și anume prin apariția Bibliei de la București, prima ediție integrală a Sfintei Scripturi în limba română, operă de mari proporții pentru acel timp (944 pagini format mare, pe două coloane, cu literă măruntă). De asemenea, domnitorul Ţării Româneşti l-a  adus de la Istanbul pe viitorul mitropolit Antim Ivireanul, sub îndrumarea căruia se vor tipări nenumărate cărţi de slujbă, de teologie, de învățătură, de combatere a catolicismului și calvinismului, toate în limbile română, greacă, slavonă și  turcă  georgiană și chiar arabă.

Racla cu moaștele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu a fost așezată spre închinare în baldachinul special amenajat la Biserica Sfântul Gheorghe — Nou

Tot în data de 20 iunie, au mai fost canonizaţi următorii sfinți români: Sfântul Cuvios Gherman din Dobrogea, cu data de prăznuire la 29 februarie; Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureș, cu data de prăznuire la 24 aprilie; Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț, cu data de prăznuire la 30 iunie; Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți, cu data de prăznuire la 1 iulie; Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț – Hozevitul, cu data de prăznuire la 5 august; Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla, cu data de prăznuire la 7 august; Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop, cu data de prăznuire la 13 septembrie; Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, cu data de prăznuire la 27 septembrie; Sfinții Preoți Mărturisitori Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel, cu data de prăznuire la 21 octombrie; Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul-Vâlcea, cu data de prăznuire la 23 noiembrie, și Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul, cu data de prăznuire la 18 decembrie.