21 aprilie 1895, este adoptată Legea minelor (prima lege minieră din România)

21 aprilie 1895 este data la care Parlamentul României adopta Legea minelor, care reglementa exploatarea bogățiilor subsolului și introducea pentru prima data în România, măsuri privind ocrotirea socială, separarea drepturilor de proprietate asupra subsolului de drepturile de proprietate asupra solului, statul preluând proprietatea asupra zăcămintelor  minerale şi metalifere.

Proiectul a aparținut ministrului Domeniilor, Petre P. Carp, cel care, tot pe 21 aprilie, însă 12 ani mai târziu, va deveni președinte al Partidului Conservator.

Până la adoptarea legii minelor, exploatarea lor era reglementată prin Regulamentele Organice, care stabileau că subsolul aparținea proprietarului suprafeței. Regimul de exploatare era însă diferit în cele două Principate, în condițiile în care proprietarii refuzau să își exploateze singuri minele, domnitorul avea drept să intervină și să concesioneze exploatarea lor unei terțe persoane. Proprietarii aveau la dispoziție 18 luni în Țara Românească și 5 ani în Moldova, altfel intervenția domnitorului era inevitabilă, Interesul domniei în exploatarea minelor provenea din faptul că se percepeau taxe din câștigul obținut de exploatatori.

Diferențele din domeniul minier aveau să dispară după Unirea Principatelor, atunci când Alexandru Ioan Cuza introduce în 1864 un regim minier unic. Codul Civil prevedea că proprietarii subsolului urmau să se supună prescriptiunilor unei viitoare legi miniere.

Politicienii români, conștienți de importanța bogățiilor miniere în dezvoltarea economică a statului, încep să acorde o atenție deosebită industriei miniere. În Parlament s-au depus nu mai puțin de șase proiecte de legi miniere, în 1863, 1870, 1873, 1881, 1886 și 1895. Este adoptat, dar cu mare dificultate, doar cel din urmă, întocmit de P.P. Carp, legea fiind puternic contestată de Partidul Liberal, dar și de către membri ai Partidului Conservator, din care Carp făcea parte. Principalul motiv pentru care legea a stârnit atâtea controverse, era că statul dobândea dreptul de a interveni în pofida prevederilor constituționale care garantau proprietatea privată.

Prin adoptarea acestei legi, a fost introdus sistemul regalian de proprietate minieră pentru cele mai multe dintre bogătiile subsolului. Dacă superficiarul nu era dispus să lucreze minele descoperite în subsolul său, atunci intervenea statul,cu drept de a le concede unei terțe persoane pe maximum 75 de ani, superficiarul primind de la exploatator o arendă pentru parcelele ocupate, o redevență anuală de 4% din venitul net și despăgubiri pentru orice eventuale daune cauzate suprafeței. Statul primea și el o redevență de 2%.

Legea a contribuit în mod decisiv la dezvoltarea industriei miniere din România, prin atragerea capitalului străin.

sursa: Fundatia Origini Carpatice